Despre monitoare
Ne asezam seara sa ne delectam cu câte un film si îmi vine în minte o comparatie: ne aszam sa privim la monitorul calculatorului asa cum alta data buncii nostri se asezau lânga soba sa priveasca focul si sa spuna povesti.
Acum povestile ne vin pe alte cai. Acum avem monitoare led performante, cu o calitate a imaginii excelenta si atât de reala încât ai impresia ca personajele filmului sunt chiar acolo, în sufrageria ta. Reactia unui copil chiar la asta te duce cu gândul. Se aseaza fascinat cât mai aproape de ecranul plat, uneori mai întinde mâna sperând poate sa simta atingerea celor de dincolo de ecran.
Uitate sunt monitoarele acelea greoaie, cu ecranul mic si atât de obositor pentru ochi. Pâna acum doi ani am avut si noi la fel iar sotul meu cu greu s-a despartit de el. Era mândru de monitorul lui care înca mergea si pe care si-l cumparase din primii lui bani câstigati. Îl întelegeam dar îmi doream si eu o schimbare. Îmi doream si eu unul din acele monitoare asus de o calitate exceptionala, cu o diagonala care sa îmi permita vizionarea unui film din confortul patului sau canapelei, fara sa mai stau chinuita pe un scaun la birou.
Dar mai ales îmi doream o calitate superioara a imaginii dupa ce vazusem ce pot face produsele sony în materie de tehnologie. Nu este de neglijat nici aspectul protejarii ochilor atunci când esti nevoit sa lucrezi vreme îndelungata la calculator sau când pur si simplu serialul pe care îl urmaresti este atât de captivant încât cu greu te poti desprinde de actiunea în desfasurare pe ecran. Probabil ar reactiona ca un copil: uimire si neîncredere….