Elemis – poveste cu parfum floral și exotic

Uneori avem nevoie de un răsfăț, avem nevoie să ne simțim speciale, să simțim că ne acordăm mai multă atenție decât de obicei. Poate este vorba de un eveniment la care mergem, cum este o nuntă sau o petrecere. poate este vorba de o cină romantică cu soțul sau cu un nou iubit. La mine ocazia de a scoate produsele Elemis primite la întâlnirea GBS#1 a fost atunci când am mers la un control de rutină la medic. Este vorba despre acel control pe care ar trebui  să îl facem anual: controlul sânilor și testul Papanicolau.

Cu siguranță și voi aveți emoții când mergeți la un astfel de control. Tocmai pentru a depăși aceste emoții, pentru a mă simți bine în pielea mea și a mă încărca cu o stare de bine și cu gânduri pozitive, am apelat la aceste produse. Nu sunt niște produse de folosit zi cu zi, având un preț nu tocmai accesibil, dar sunt produse pe care să le folosești din când în când.

Elemis Frangipani Monoi Shower Cream 200ml

Acest gel de duș nu este doar pentru a te spăla ci și pentru a visa. Fiind mamă, de puține ori am parte de clipe doar pentru mine. De fapt eu nici nu prea înțeleg conceptul ăsta de  relaxare la duș,  fiind tot timpul cu gândul la a face altceva chiar și atunci când fac baie. Mi se pare că pierd timpul dacă stau prea mult în cadă. Dar în ultima vreme, și datorită produselor primite la eveniment, am început să apreciez mai mult momentele de răsfăț doar pentru mine.

Ei bine, gelul ăsta de duș este perfect pentru astfel de momente. De fapt e o adevărată poveste pentru simțurile olfactive, o poveste cu Șeherezade și  O mie și una de nopți. Zău că nu exagerez deloc. Am înteles și cărui fapt se datorează parfumul exotic: florilor de frangipani din care este compusă această gamă. Este o aromă de migdale si vanilie, iasomie, citrice, condimente, gardenie si alte miresme placute, greu de descris.

Dacă vă întrebați ce sunt florile de frangipani aflați că nici eu nu știam până să încep să mă documentez pentru acest articol. Am aflat astfel că sunt niște flori de o perfecțiune desăvârșită, folosită în diferite ritualuri de nuntă sau pentru a indica statutul social (simbol al aristocratiei), sunt flori comestibile, sunt asociate cu dragostea sau în unele țări vorbesc despre statutul femeii (într-o relație sau nu).

Elemis Frangipani Monoi Body Cream 200ml

Crema de corp având aceleași arome vine să completeze perfect răsfățul,  fiind îmbogățită cu ulei fin de Macadamia și ulei de susan, bogat în lipide. Citind ingredientele (ulei exoticc de Monoi Tahitian, amesc de flori de Tiare înmuiate în ulei de Coprah) nu ai cum să nu simți că te afli într-o poveste și să nu te lași pe aripile visării. Dacă după acest ritual al îmbăierii urmează și unul din evenimentele fericite de care vorbeam la început, cu siguranță te vei simți ca o prințesă. Dar până la urmă prințese ne simțim atunci când ne dăm voie să visăm la asta.

Mirosul produselor rămâne pe piele, așa cum poveștile rămân în memoria noastră. E acel parfum care te îmbracă, te răsfață, te face remarcată.

Elemis Frangipani Monoi Body Oil 100ml

Dacă la toate acestea adăugăm și un ulei atunci putem spune că am fost într-o adevărată călătorie în Orient.

Uleiul poate fi folosit pentru o hidratare necesară manichiurii sau pedichiurii, dar poate fi folosit și pentru hrănirea părului. Are rol de reparare și hidratare superioară a pielii uscate sau mature. Eu una îl folosesc în special pentru mâini, mă las învăluită de parfumul lui și îmi mai răsfăț și copiii cu câte un masaj ușor pe spate.  Merită și ei să se afle în aceeași poveste ca mama lor.

Produsele se găsesc la AdaShop atât online cât și în magazinul din București.

 

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

2 thoughts on “Elemis – poveste cu parfum floral și exotic

    • May 30, 2018 at 6:17 pm
      Permalink

      chiar sunt ”delicioase” :). merita sa pui bani in pușculiță pentru ele.

      Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: