Kit pencil de la Melkior
La cea de-a doua ediție GBS@ am făcut cunoștință cu brandul Melkior. Nefiind mare cunoscătoare în ale machiajului nu știam de această marcă dar produsele pe care le-am primit m-au convins că e o gamă importantă prin calitate și preț.
Am primit o oglinjoară de buzunar (de mulți ani vreau sa îmi cumpăr o oglindă mică și tot nu reușeam iar acum am deja două) și două creioane: unul contur de buze și unul de ochi.
Creion contur de buze Melkior
Recunosc că a fost o vreme în care foloseam un astfel de creion dar cu foarte mulți ani în urmă.După aceea nu am mai folosit cu siguranță și pentru că nu știam să o fac. Acum am înțeles că acest creion are și el un rol important în fixarea machiajului, făcând rujul mai rezistent pe buze și evidențiind rujul și forma buzelor. Tot creionul te poate ajuta să obții o nouă nuanță pentru un ruj care poate îți place ca și consistență dar nu ți se potrivește ca și culoare.
Așa cum am făcut eu cu un ruj roz care îmi place cum se întinde pe buze dar ca și culoare îmi pare prea deschis. Creionul m-a ajutat să îi dau o alta culoare și să îmi placă.
Creion de ochi Khol Melkior
Pentru mine creionul de ochi este de cele mai multe ori cea mai scurtă cale pentru un machiaj rapid: conturez ochii si gata. Sau cel puțin așa era până de curând când am înțeles că nu e tocmai potrivit să fac asta și nici fizionomia mea matură nu mai este așa de simplu de machiat.
Dar în continuare creionul este indispensabil în trusa mea de machiaj. Are o consistență moale, este rezistent la transfer ceea ce este ideal mai ales acum, vara, când transpirăm mult și chiar ne mai stropim când și când pe față. Un machiaj rezistent este ideal.
Pe mine m-au convins aceste produse gama Melkior. Pe voi v-au convins? Le-ați încercat?