Timpul… acest prieten sau dușman al nostru

Sunt zile în care mă întreb de ce nu avem la dispoziție măcar 36 de ore pentru a face toate câte ne propunem, de ce nu putem dilata timpul după bunul nostru plac. Copilul meu îmi mai zice uneori că lui nu îi convine deloc că timpul zboară atât de repede, mai ales dimineața când se pregătește pentru școală, că acum e azi și imediat e poimâine. Ar vrea să îi scriem bătrânului vrăjitor  Timp și să îl rugăm să facă minutele mai lungi sau să găsească el o soluție mai bună ca atunci când clipele sunt frumoase timpul să treacă încet iar când ceva nu ne convine timpul să curgă repede cât să nu îl mai simțim.
Sigur, el își dorește și își imaginează că ar fi foarte bine ca toată viața să fie ca un party continu, să nu fie nevoie să ne chinuim vreodată, să nu fie nevoie să muncim sau să putem fi sănătoși toată viața noastră. Prbabil că ăsta este de fapt visul întregii omeniri. Dar oare care ar mai fi farmecul vieții? Cum am putea trăi zi după zi dacă toate ar fi la fel, dacă nu ar mai fi anotimpuri sau dacă nu ar mai fi transformări?
Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut de curând împreună cu copilul – Valerian și orasul celor o mie de planete . În acest film locuitorii unei planete erau fericiți, în fiecare zi făceau același lucru, trăiau doar pentru a făuri anume pietre nestemate pe care le trimiteau către alte planete. Dar viața lor se desfășura an după an la fel, comunicarea între ei era perfectă, nu exista dușmănie sau invidie. Toți erau zâmbitori și echilibrați. L-am întrebat cum i s-ar părea o astfel de viață. Deși a spus că i-ar plăcea a recunoscut că dacă lucrurile ar sta exact așa probabil că el nu ar mai evolua ca om. Așa cum și în povești, dacă nu există o intrigă, un personaj negativ, un obstacol, povestea nu ar mai putea fi scrisă. Nu ar mai avea sens.
Mă gândesc că la fel e și în viață, în căsnicie. La început tot ce știi e că vrei să îmbraci o rochie de mireasă. Apoi știi că vrei să ai o viață liniștită, fericită, lină, fără obstacole, alături de soțul tău. Dar oare este posibil acest lucru? O căsnicie presupune suișuri și coborâșuri, presupune provocări, presupune ajustarea partenerilor și acomodarea unuia cu celălalt. Cum nu sunt doi oameni la fel e normal ca diferențele dintre ei să ducă la divergențe, poate chiar la conflicte sau neînțelegeri. Ideal este ca cei doi să ”crească” împreună, spiritual vorbind, să evolueze ca oameni. Dar se poate întâmpla ca acest lucru să se producă diferit, ca unul să înceapă să își dorească altceva decât celălalt și atunci apar decizii grele de luat: oare mai mergem noi pe același drum?
Iată de ce, dragul meu copil, nu prea putem vorbi despre o viață ca o petrecere nici măcar atunci când ești ”om mare” și când ”poți face doar ce vrei tu” așa cum îți imaginezi acum. Adevărul e că nimeni nu prea poate face doar ce vrea, că, asemenea timpului care are regulile lui de netrecut, și viața are regulile ei de respectat.
Sigur, accum putem vorbi de o viață mai ușoară, de posibilități mai multe decât în trecut. Nu trebuie să mai faci luni de zile ca să aduci produse din China, cum era odată cu multe produse precum mătasea, ceaiul, condimentele și altele. Acum e simplu să faci shopping online și gata, ai orice îți dorești la ușă.
Dar oare înseamnă asta că e cu adevărat viața mai simplă? Oare înseamnă asta că avem mai mult timp doar pentru că nu trebuie să mai traversăm continente în căutare de produse? Oare cum se face că avem o viață chiar mai încărcată și mai agitată decât în trecut?
E  o întrebare pe care mi-o pun de multe ori, mai ales atunci când citesc cărți ce evocă epoci demult apuse. Oare cum aveau atunci oamenii răbdare să aștepte pe cineva luni de zile iar acum una doua partenerii se despart, nu vor să mai lupte pentru interesul comun, nu mai au răbdare să construiască o relație cu adevărat?
„Dragostea pare a fi atât de rapidă , însa ea este de fapt cea mai lentă dintre toate evoluţiile. Nici un barbat sau o femeie nu ştie ce înseamna iubirea perfectă decât după ce au fost casătoriţi vreme de un sfert de secol” , spunea Mark Twain.
Anul acesta facem 10 ani de căsnicie, ceea ce se spune că reprezintă nunta de tinichea sau de aluminiu. Deși pare o denumire ironică de fapt acești 10 ani sunt o piatră de temelie, o confirmare a faptului că relația este asemnea aluminiului: nu ruginește.  Sperăm să putem face și o mică petrecere pentru a marca acest moment la timpul respectiv. De fapt, cât de curând, la sfârșitul lui august.
Sigur că nu ne-a fost ușor nici nouă, sigur că am avut parte de provocări și obstacole. Dar am reușit să le depășim doar împreună și, atunci când copiii ne aduc și mai multe provocări în viața de zi cu zi ne privim în ochi și știm că ne transmitem mesajul: altfel ce farmec ar mai avea viața fără aceste mici provocări?
Cât despre timpul care trece mult prea repede, conștientizez mult în ultima vreme ceea ce aud la bătrâni spunând: viața e cât o clipă. Acum ai clipit și ești tânăr în putere, încă o clipire și ești în floarea vieții și după încă o clipire te afli în amurg. Dar aceste clipiri cu ce le umpli oare? Nu e mai bine să le umpli cu bucurie și frumos decât cu regrete și văicăreli? Cred că e mai bine să spui: am avut o viață frumoasă și plină decât să spui: am avut o viață liniștită.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *