Povestea lecturii cartii Domnisoara Poimaine

Cale de-un somn de bebelus si un ragaz de vacanta mama si-a luat fiul cel mare alaturi si, tampla langa tampla, s-au lasat purtati pe aripile povestii despre … Timp. 

Cam asa ar incepe poate povestea zilei de azi si a lecturii cartii  Domnisoara Poimaine. Dupa ce Horia a adormit, m-am dus fuga in bucatarie sa asez vasele in ordine, sa incropesc ceva de mancare, să, să … dar Dante, tolanit pe canapeaua din sufragerie cu telecomanda in mana si privind la niste desene aniamte zgomotoase, mi-a atras atentia. Si tot atentia mi-a fost atrasa de cartea Domnisoara Poimaine, proaspat adusa in casa noastre de nimeni altul decat de Mos Craciun.

Ba nu, de fapt Dante se straduia sa scrie o poveste. Spunea ca are in cap ideea, titlul si introducerea, dar nu stie cum sa faca mai departe. Asta dupa ce inchisese zgomotosul televizor.

Asa ca i-am vorbit despre introducere, cuprins si incheiere. ”dar stiu asta, mama. am invatat la scoala.”

Atunci hai sa vedem cum se scrie o poveste. Ce poveste sa citim noi oare? Cartea astepta cuminte sa ii v ina randul.

Si asa a inceput aventura noastra in paginile cartii despre doamna Ieri, domnul Azi si domnisoara Maine. Cu totii sunt fiii batranului Vrajitor Timp. 

Am citit pe rand, fiecare cate o pagina. Am fost atenti la perosnaje, la descrierea lor, la felul in care sunt puse in legatura unele cu altele si rolul lor in poveste.

Ca in orice poveste a aparut si personajul negativ : Vrajitoarea Niciodata. Inocenta Domnisoarei Poimaine, personificarea nerabdarii fiecarui copil ce vrea sa creasca mai repede si sa fie mare,  ajuta la implinirea planului de razbunare al Vrajitoarei Niciodata.

Pagina dupa pagina povestea s-a derulat sub ochii nostri. Intriga ne-a tinut in tensiune, curiozitatea lui Dante crestea si crestea, nerabdarea de a afla deznodamantul facea ca ritmul citirii sa devina si mai alert. Dar parca ne doream sa nu se termine prea repede povestea. 60 de pagini de poveste ne-au vorbit despre importanta fiecarei clipe, despre introducere, cuprins si incheiere, despre personaje si descrierea acestora, despre schema unei povesti si despre finalul care ”poate fi fericit sau trist, ca Oliver Twist” dupa cum mi-a spus Dante.

60 de pagini de poveste ne-au vorbit despre Timpul care este musai sa curga le fel cum o face de la inceputuri, Nici prea repede Nici prea incet.

Da, atunci cand era la gradinita timpul trecea altfel, parca mai incet, parca mai in voia lui.

Acum, de cand a inceput scoala, ora 8 vine parca mult prea repede dimineata, domnisoara Maine parca da prea repede buzna in viata noastra iar seara vine tavalug peste noi, de nici nu e timp sa ne tragem suflul si sa implinim toate planurile ce se ascund in baloanele de sapun faurite cu o zi in urma. (Vedeti voi in carte ce e cu baloanele astea de sapun).

Horia se leagana inca in lumea viselor lui de bebelus si zambeste fericit. Iar noi suntem bucurosi ca am deslusit tainele inca unei carti. Dante se pregateste sa isi scrie povestea. Sper sa o termine pana la sfarsitul vacantei. Daca nu o face, mai e Timp. Ca doar timpul curge la fel: nici prea repede, nici prea incet.