“Florence” – o comedie duioasa

florence_foster-jenkins-movie-poster-1024x768

Am comis-o din nou, am ajuns la film. Am profitat de antrenamentul lui Dante la hochei si am intrat si eu pentru o ora si ceva de relaxare. Nu stiam ca ma asteapta o portie zdravana de ras.

Filmul abia a aparut in cinematografe, asa ca, probabil, nu au fost scrise inca recenzii despre el, desi despre una stiam sigur ca fusese scrisa., cea din Larevista.  Nu am vrut insa sa citesc nimic inainte pentru a lasa filmul sa ma surprinda. Aveam garantia unui film bun datorita actorilor, Meryl Streep  Hugh Grant si Stephen Frears. 

Iar filmul chiar m-a surprins. Am intrat in sala si am tot sperat sa mai apara cineva.  Dar am fost singura in toata sala asa ca am putut rade in voie, am ras cu pofta, m-am lasat purtata de film si am dat frau la toate trairile prin care m-a trecut povestea.

La un moment dat am avut senzatia ca este o alta versiune a povestii “Hainele noi ale imparatului”. Dar a fost doar  o senzatie, pentru ca filmul te poarta prin comedie, prin tristete si duiosie fara sa simti. Te trezesti pur si simplu dintr-o stare in alta.

Desi la un moment dat am simtit ca e vorba de un egoism exagerat sa vrei sa faci ceva pentru care nu esti inzestrat dar, folosindu-te de mijloacele materiale pe care le ai, sa iti indeplinesti dorinta, pana in final mi-am dat seama ca este vorba despre iubire. Despre acea iubire neconditionata, pe care cu greu o mai intalnim in zilele noastre.

Cum nu am ureche muzicala si nici voce, amuzamentul meu pentru trilurile personajului principal a fost cu atat mai mare cu cat obisnuiesc sa glumesc ca, atunci cand cant eu, se ascund si cainii din cartier. Dar bucuria acceea sincera, dragostea de viata si de a o trai din plin,  au facut sa imi fie cu atat mai drag personajul. Cu totii avem cate ceva care ne ridica din pat dimineata, cate un motor care ne da elan sa mergem mai departe.

Pentru Florence acest motor a fost muzica iar sotul ei a ajutat-o sa isi implineasca visul, acela de a canta in fata unei sali pline. O poveste de dragoste de o duiosie covarsitoare si un Hugh Grant cameleonic. M-a uimit felul in care se metamorfoza in functie  de partenera langa care aparea in film: de la tanarul spumos si plin de elan cand o insotea pe tanara cantareata ce-i era iubita la gentilomul trecut de prima tinerete atunci cand se afla langa Florence.

Cu alte cuvinte filmul mi-a placut si m-a intristat cumva ca nu au fost mai multi spectatori. Sper totusi ca este un film de succes. Avem nevoie si de astfel de povesti, nu doar de filme cu supereroi, cu femei filiforme sau , mai rau, de violenta si uratenie.

 

One thought on ““Florence” – o comedie duioasa

  • November 16, 2016 at 7:50 pm
    Permalink

    Daa, vreau să îl văd, am citit săptămâna trecută ceva despre el şi mi s-a părut tare bun.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.