Vacanța ca vacanță – liniște, relaxare, conectare

Am fost câteva zile la munte. Undeva la cota 1000, intr-una din casele cocoțate pe munte, într-un peisaj absolut de vis.

Un peisaj care îți taie răsuflarea. La propriu, dacă ești fricos ca mine. Adică dacă ai frică de înălțime, paranoia de curbe și abisuri, gânduri de tot felul când vezi vale și de o parte și de alta a drumului. Deși drumul e absolut perfect, asfaltat, soțul foarte bun șofer, mașina revizuită și pararevizuită. Dar piticii din cap.

Cu toate astea drumul până acolo, sus, merită din plin. Din tot plinul dimineților verzi și al serilor cu liniște.

Deși aveam o minimă documentare despre zona în care vom merge, faptul că nu m-am ocupat eu de data asta de cazare m-a făcut să nu îmi propun să fac nimic special. Doar am fost. Atât.

Mă uit câteodată la concediile noastre. În general vorbesc. Mergem într-un loc cu o listă de locuri de vizitat, de chestii de bifat, de obiective de văzut. Ne bulucim la obiective turistice, sa le vedem , sa facem poze, sa ne bucuram ca le-am văzut. Sau poate doar să ne mândrim că am fost acolo. Uneori parcă nici nu mai facem diferența cât a fost dorința și curiozitatea noastră și cât a fost faptul că au fost și alții acolo și e musai să mergem și noi.

Ce am conștientizat eu însă în vacanța asta a fost altceva.

Înainte să plecăm în vacanțe căutăm cele mai faine locuri în care să ne cazăm. Căutăm cele mai drăguțe locații, dacă se poate să aibă și tot confortul, să fie și peisaj superb, să aibă și terasă și piscină și leagăn și copaci și gazon și de toate.

Ajungem acolo, nu desfacem bine bagajele, facem câteva poze și gata: cu lista de obiective în mână o pornim la drum. Ne trezim în zori, bem cafeaua pe fugă, mâncăm repede ceva și o pornim spre muzee, clădiri, pietre și statui celebre. Ajungem obosiți înapoi și căutăm patul. Cu alte cuvinte plătim scump ca să avem unde dormi.

Sejurul ăsta nu mi-am propus nimic. Ba da, mi-am propus să îmi beau în fiecare dimineață cafeaua în grădină, cu picioarele ude de rouă, cu ochii plini de frumusețea din jurul meu.

M-am trezit conștient înaintea celorlalți, mi-am luat cafeaua și cartea și am stat eu cu mine în liniște. Mi-am umplut ochii, inima, mintea, sufletul, toată ființa mea de frumos, de liniște, de rouă, de soare, de ciripit de păsări și bâzâit de insecte.

M-am bucurat din plin de locația în care am stat, Pensiunea Daneluta, sat Pestera de curtea plină de flori, de glasurile de copii sărind în trambulină, de apusurile de soare, de nori și munți.

M-am bucurat de familie, de serile împreună, de întâlnirea cu nepoți și rude.

Am făcut o singură drumeție, la Peștera Liliecilor, pentru a satisface curiozitatea copiilor. Care copii, la urmă, au zis că nu a fost chiar așa spectaculoasă peștera și nici măcar un liliac nu au găsit.

Dinozaurii însă nu au scăpat nebifați, deși pe mine numai gândul să cobor și să urc din nou pe drum cu mașina mă cam înfiora.

În 2019 am mai fost la DinoParc. Dar Horia era foarte mic și nu aveam așteptări de la el să țină minte. Dante, în schimb, mă gândeam că sigur își amintește. Surpriză: nu își mai amintea nimic. E drept că în anii ăștia s-au întâmplat multe, ne-am mutat și tot mutat, călătorit și văzut tot felul de locuri. Dar chiar să uite dinozaurii?

De dragul lor ne-am dus. Și mi-am dat seama că pentru noi, adulții, locurile astea sunt interesante dacă le privim prin ochii copiilor noștri. Altfel, dacă le-am văzut o dată, a doua oară parcă nu ne mai încântă la fel. Dar pentru copii fiecare etapă e altfel și fiecare vizită aduce altceva.

Nici nu mai eram tentată să le fac poze. Dar de data asta au vrut ei :).

Abia așteptam însă să ne întoarcem în liniștea munților, să stau în tihnă în leagăn și să nu mă gândesc la nimic, să nu fac nimic, să nu vreau nimic.

Vacanța să fie vacanță. Vacanța să fie liniște. Vacanța să fie timp pentru noi, timp cu noi, timp de auzit gândurile și bucurat simțurile.