Bunicile viitorului

Deși eu nu am avut bunici, când mă gândesc la ceea ce înseamnă bunici îmi vine în minte bunicii de alta data, din alte vremuri, bunicii sotului meu si alti cativa bunici pe care am avut ocazia sa ii cunosc.

PE voi la ce vă duce gândul când vă gândiți la bunici?

Eu asociez imaginea bunicii cu aceea a unei gospodine dornica sa isi astepte nepotii cu ceva bun, neaparat ceva copt in casa, cu oale aburinde de mancare, sa ii indoape cu bomboane si alte chestii interzise in mod normal acasa la ei.

Cozonacii bunicii, placintele poale in brau, sarmalele fierte indelung, carnatii de casa si toba si multe alte bunatati pregatite cu drag de bunica ce pune suflet si dor in ele, sunt doar cateva din bunatatile la care ma gandesc si  de care imi amintesc din lecturile mele.

Bunicul are si el bunatatile lui: vinul dulce tras din butoi de lemn, slanina, țuica de cazan.

Daca va intrebati ce m-a apucat sa stiti ca mi-au venit cugetarile astea privind putin si in jurul nostru. Toata lumea acum e preocupata de mancarea sanatoasa. Nu deschizi bine televizorul si auzi: mic dejun sanatos, gustare sanatoasa, cereale integrale, fibre, fara gluten, vegan si raw vegan. Despre zahar, alcool si grasimi se vorbeste ca despre cei mai mari dusmani ai omenirii.  Este bine sa se faca o constientizare a pericolelor alimentare, e adevarat, dar de aici pana la exagerare….

Copiii cred ca trebuie sa fie constienti de alimentatia lor dar, pe de alta parte, adora sa fie rasfatati, sa mai aiba si acel loc in care sa refuleze, sa uite de rigorile si strictetile impuse. Si unde poate fi acel loc mai bun decat in casa bunicilor? Unde sa isi faca amintiri pentru toata viata decat in casa bunicilor?

Pe de alta parte exista si cealalta tendinta, acceea a mancarii semipreparate, daca nu chiar gata preparate din supermarketuri. O iei la cutie si pui pe masa. Sigur ca da, ca mama cu doi copii mi s-a intamplat si mie  sa apelez la solutia asta. Nu e un capat de țară.

Fac un exercitiu de imaginatie si imi inchipui un nepot in vizita la bunici. Ce cozonaci, ce placinte, ce sarmalute? Acolo o salata, o prajitura din nuci si alune, un orez integral fiert, o mana de seminte si gata.  Adio bomboane strecurate in secret, adio dulceata si gogosi calde. Sau poate nici macar atat, poate ca mancarea e la un telefon distanta, vine direct in casolete si pungi din plastic, nepotul infuleca repede in fata televizorului sau calculatorului  si cam asta a fost. Bunica isi vede si ea de butonatul ei, sau de telenovela ei, sau de ce alte preocupari vor mai aparea in viitor.

Nuuu, departe de mine gandul ca bunica trebuie sa stea doar la cratita. Probabil ca in alte tari lucrurile stau demult altfel iar eu am ramas inca blocata intr-un stereotip mioritic. Poate, nu stiu.

Dar cand ma gandesc la painea de casa de exemplu ma gandesc si la caldura caminului, la toata familia adunata in jurul mesei, la dragoste si traditie.

Si pentru ca veni vorba de paine de casa, vin eu cu dovada. Vacanta de noiembrie ne-a adus-o in vizita pe bunica, adica pe mama sotului, mai exact soacra mea. Ma laud cu o soacra cum nu am visat eu sa am: gospodina, priceputa in ale bucatariei si dispusa sa-si rasfete nepotii dar cu limitele decentei, buna mediatoare in tratativele cu ei. O asteptam intotdeauna cu bucurie si cu cate o dorinta ascunsa pe care ea poate sa o puna in aplicare.

De data asta aveam in gand o reteta de paine pe care nu indrazneam sa o incerc singura. Este o paine care se face in doua minute, acesta fiind timpuul de ”framantare”. Reteta completa o gasiti aici.  Bunica a facut painea, eu am facut pozele iar nepotii au mancat-o. Diviziunea muncii, nu?

Acestea fiind zise va doresc pofta buna la pâine și bunici dornici să își aștepte nepoții cu bunătăți.

6 thoughts on “Bunicile viitorului

  • November 14, 2016 at 7:09 pm
    Permalink

    Oh, în ce lume frumoasă m-ai dus! Mă gândesc la alb şi miros de cozonaci şi de aluat frământat în covată şi la plăcinte şi toate bunătăţile şi toată bunătatea din lume.

    Reply
    • November 15, 2016 at 7:52 am
      Permalink

      uff, ma bucur ca e cineva de acord cu mine. am tinut mult timp articolul in draft de teama ca exagerez :). pana a venit chestia cu painea de casa si am zis ca se combina bine. multumesc!

      Reply
  • November 19, 2016 at 8:11 pm
    Permalink

    ce bine arata painea aia! ia sa fac maine dimineatza si eu o paine 😉 – nu am facut saptamana asta sii asta din comert e prea pufoasa si indulcita.

    Eu am crescut la bunici. Calmi si senini ( avea o mamaia o vorba: o cazut si regele, o cazut si Ceausescu, o sa cada si Bashescu), cu gospodarie si animale, fara curent, si avea timp sa le faca pe toate. Bucataria mamaiei era simpla: mamaliga cu branza si smantana de la vacile si oile din ograda, borsuri de legume proaspat culese, mic dejun cu un ou ochi si branza si mamaliga rece de cu seara, o data pe sapt. facea un cuptor de paine si placinte cu branza/uneori cu mere, nu dulci pt ca era perioada cu ratzie la zahar, o parte din placinte erau cu urda si marar si le uram si astazi le-as manca pe toate doar sa le mai am…. Fructe si legume fara numar, chiar nespalate 🙂 , carne taia o gaina pe sapt. si din porcul taiat in decembrie hranea cateva familii si ii ajungea pana spre Pasti cand taia cate un miel. Taia si cate o gaina dar o data pe sapt. si ajungea la 3 adulti si 3 nepoti. Asadar alimentatie minunata, nu prajea, totul era la ceaun la foc mic ( forma crockpot-ului modern) si la plita.

    Reply
    • November 20, 2016 at 5:17 pm
      Permalink

      stii, scriind articolul am realizat ca m am concentrat mai mult pe partea asta idilica, pe bunicii aceia traditionali, asa cum ai avut si tu norocul sa ii ai. la mine vine poate din faptul ca nu i am avut si as fi vrut sa i am :).
      desigur ca exista si bunicii care locuiesc la bloc, care au alte preocupari si care pot crea si alte amintiri nepotilor, nu doar culinare. dar eu raman la ideea mea ca mancarea e o forma de dragoste iar familia in jurul mesei creaza amintiri si legaturi ce dainuiesc in timp.

      Reply
  • March 25, 2017 at 7:39 pm
    Permalink

    Bunica Elizei locuieste la bloc, dar Eliza ii adora mancarea si stie ca atunci cand merge la bunica sau vine bunica la ea, asta inseamna cateva kilograme in plus si dulciuri strecurate mai mult sau mai putin in secret 😀 E normal sa fie asa, mi-a luat si mie ceva vreme sa accept, dar mama o vede rar si nu cred ca e nicio tragedie ca nu respecta restrictiile mele alimentare. Eliza adora cozonacii, clatitele, sarmalele, placintele bunicii si cred ca toata viata si le va aminti cu drag. Sper sa fiu si eu o bunica din asta candva, sa gatesc cu drag pentru nepoti. Numai nepoti sa fie!

    Reply
    • March 26, 2017 at 10:08 am
      Permalink

      Asa zic si eu Laura, ca nu e nici o tragedie cand este vorba de exceptii. Sigur, altele sunt datele cand vorbim de bunicii care aproape cresc nepotii.
      Eu am scris articolul si din perspectiva cealalta, a unor bunici (parintii mei) cu alegeri in ceea ce priveste alimentatia, duse spre extreme: fara carne, mult control si exagerare. Ce-i drept Dante se adapteaza si cand sta la ei mananca cu placere peste, iaurt, salate si altele. Poate tocmai aceasta adaptare a copiilor e o lectie si pentru noi de a accepta lucrurile asa cum sunt, desi mie mi a luat ceva vreme sa accept si inca nu sutn foarte impacata cu situatia: sarmaale din peste la Craciun si altele de genul. Dar, cum zici si tu, nepoti sa fie si noi sanatoase sa ii vedem :).

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.