Migrena, grijile şi fricile s-au strecurat si ele in bagaje – 14 august

Deşi am zis că voi scrie zilnic pe blog se pare că nu prea îmi iese. Nu pentru că nu aş vrea sau nu aş găsi ce să zic, ci pur şi simplu, aşa cum se întâmplă mereu, apar alte şi alte chestii de făcut şi la laptop nu mai ajung. Mai ales când mai are şi copilul mare o grămadă de treabă de făcut la el, cum ar fi Minecraft. Fix când mă păleşte inspiraţie are el ceva neapăraaaattt de terminat. A se înţelege peste jumătate de oră când eu deja sunt cine ştie cu ce altceva ocupată.

Pentru că mamele nu prea au vacanţă sau liber de la ce fac oriunde ar fi, la munte, la mare, pe ploaie sau pe soare. Mereu e ceva de facut, de spalat, de strans, de pupat, de certat, de curaţat.

Chiar dacă îmi propun dimineaţa să fac ceva, mă trezesc că s-a făcut seară şi nici nu ştiu cum a trecut ziua. Cum a fost azi când am spălat de trei ori vase (maşina de spălat vase nu e prea pricepută şi până o schimb tot eu execut operaţiunea), am gătit de nici nu ştiu când s-a făcut prânz, am ieşit la cumpărături, am profitat de soare şi am mers la piscină şi locul de joacă, intors acasa, pregatit cina, fotografiat si trimis niste documente si gata, e deja 9 seara si sunt frântă.

Dacă mai vine şi câte o migrenă peste mine, cum a fost cea de ieri, chiar că nici un plan nu îmi mai iese.

Am crezut că am lăsat migrena acasa aşa cum am crezut că am lăsat şi anumite frici sau obsesii. Dar se pare că astea se ţin scai de mine, de noi, oamenii, în general.

Sigur, cu toţii avem sentimentul că atunci când vom ajunge într-un loc noi vom fi şi noi nişte oameni noi. Dar adevărul e că noi suntem la fel şi probabil ia ceva vreme până când se mai schimbă câte ceva.

De exemplu aici nu sunt garduri, casa e pe pământ, nu sunt perdele sau draperii la geamuri. Iar geamuri sunt oriunde te întorci. Sunt doar niste jaluzele din plastic, din cele reglabile. Teoretic eşti vizibil şi expus din toate părţile. Practic nu se uită nici măcar pescăruşii pe geam la noi să ne vadă ce facem. Dar e greu să îi spun asta şi minţii mele care mereu mă pune să verific de şapte ori uşa de la intrare (in conditiile in care usa din spate sta non stop deschisa ziua) si oricum nu e prea solida si are si geam. Trag tot timpul jaluzelele, sa le inchid, sa nu se vada de afara, mai ales daca fac duş şi ies mai dezabiata din baie.

Fac bucataria luna, spal chiuveta de sapte ori pe zi desi nu vine nici cucu sa ma verifice, musafirii stau doar in living daca vin, dar pana acum mai mult cu o droaie de copii m-am capatat pe cap.

Dante are tot felul de idei creţe şi invită copii la petrecere fără să fie petrecere. Aşa că scoate toate paharele din dulap, toate pungile cu ce mai găseşte pe acolo şi le întinde pe mese. Ieri i-am trimit pe toţi în garaj să nu facă debandadă în casă. Habar n-am dacă am procedat bine, dar garajul e lipit de casa, are usă comună cu livingul, e mare şi au unde-şi consuma energia de băieţi. Noroc că s-a oprit ploaia şi şi-au mutat locul de acţiune afară pe iarba udă.

Deşi am început să gătesc şi parcă şi ei s-au săturat de încercat toate năstruşniciile de pe aici, aseară când i-a durut burta am început să fac scenarii în cap legat de mâncare, apă, aer, teoria conspiraţiei şi extratereştri. Că doar grija unei mame se aşează frumos în bagaje şi pleacă la drum odată cu ea.

Duminică am fost în explorarea oraşului Newport şi ne-a plăcut foarte mult. Se înţelege că vom mai merge. Între timp descopăr tot felul de evenimente locale, tot felul de acţiuni, şi încep să îmi doresc tot mai mult să conduc singură, să am mai mult curaj. Dar tot dau cu băţul în baltă de fiecare dată, ratez intersecţii, nu mă orientez corect şi iar cad în butoiul cu neîncredere. Mare răbdare mai are soţul cu un personaj ca mine, trebuie să recunosc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.