Câteva trucuri pentru o atmosferă ”cozy” la tine acasă
Cu ani și ani în urmă, pe când eram adolescentă sau studentă, îmi plăcea să visez la viitorul meu. Visam cu ochii deschiși, sau îmi imaginam intens, seara, înainte să adorm, cum va arăta viața mea când voi fi ”mare”.
Nu visam la un prinț pe cal alb care să vină să mă salveze ci, mai degrabă, visam la interioare albe. Nu vizualizam ce voi munci, ce voi mânca, cum va lumea din jurul meu, dacă vom zbura în cosmos sau vom fi înconjurați de roboți.
Vizualizam în schimb o casă. Visam casa în care voi locui. Îmi amintesc clar că îmi imaginam cum ascult muzică din orice colț al casei, că muzica pornea ca prin magie, fără să apăs eu vreun buton. Vorbim de anii 80-90. Nu știam pe atunci de sunet surounde, sau de boxe conectate la internet care pornesc cu comandă vocală. Era doar pură imaginație, probabil stimulată de cărțile Fundația lui Isac Asimov.
Îmi imaginam o casă în care mobilierul era alb, plăcut la atingere, în care fiecare loc avea locul lui, spațiul era generos și luminos. Deși nu aveam pe atunci reviste cu pagini lucioase și nu știam ce e acela design interior, se pare că în mine exista această latură creativă pe care aveam să o descopăr abia peste mulți ani.
În ziua de azi există multe surse de inspirație, o mulțime demagazine cu ajutorul cărora putem transforma orice vis în realitate.
Ba chiar e o provocare ca, atunci când te gândești să îți amenajezi spațiul de locuit, să găsești cele mai potrivite decorațiuni sau accesorii.
Noroc că există Favi
Cei care mă citiți știți că, oricâte case am schimbat, prin oricâte locuri am locuit, am avut mereu grijă să fac din ele ”acasă”. Chiar dacă nu am încă o casă, am reușit să mă simt acasă în toate locurile în care am locuit, fie și pentru un an, sau trei luni. Peste tot am amenajat câte un colț de relaxare. Fie un că e un colț de relaxare, adică unde poți sta și citi, sau bea o cafea, fie că e un colț plăcut privirii, unde să îți fie drag să te uiți.
Mobilier si obiecte pentru un colt de relaxare
Măsuța cu amintiri
Acum, în casa în care locuim, m-am ajutat în primul rând de măsuțe. Știți cât de mult poate schimba un colț al casei o simplă masă? Cu toții avem tot felul de mici decorațiuni cumpărate din călătorii, primite de la cineva drag sau pur și simplu culese de copii din parc. Cu toții avem un album de fotografii la care am vrea să ne mai uităm din când în când dar nu știm niciodată prin ce cutie e ascuns. Ca să nu mai zic de micile lumânări parfumate pe care le cumpărăm din impuls pe la târguri pentru că ne place aroma, culoarea sau … vânzătoarea.
Toate acestea își găsesc foarte bine locul pe o măsuță joasă, rotundă sau pătrată, albă sau colorată. Căldura lemnului, blatul acela mic, pot găzdui cu succes toate aceste obiecte. Înveselim instant un colț al casei care altfel ar fi fost total neinteresant. Așa am făcut eu cu capătul scărilor interioare. Faptul că e și o oglindă alături amplifică și mai mult efectul.
Am pus o măsuță un pic mai mare și lângă noptieră pentru că mereu am mai multe cărți decât citesc, sau o farfurioară care îmi place, sau ceașca de cafea nu mai are loc pe noptieră. O veioză deosebită, cu picior, cu lumină galbenă, întregesc atmosfera de intimitate, de căldură, mai ales în serile friguroase de iarnă.
Atmosferă cozy cu perne decorative
Și, pentru că am vorbit de frig, ce poate îmblânzi mai mult frigul decât o pătură călduroasă? Pentru ca culcușul să fie complet, neapărat lângă pătură sunt bine venite niște perne. Pernele decorative pot schimba total aspectul unei camere, al unei canapele. Îmi amintesc cum umblam prin magazinele din America să cumpăr câteva perne colorate pentru a schimba aerul tern al canapelei maron din living. Toată lumea care venea în vizită era surprinsă plăcut de atmosfera cozy pe care reușisem să o creez. Deși aveam toți același tip de case și interioare, am reușit să îmi pun amprenta personală și acolo, chiar dacă am locuit doar un an.
Ce poate fi mai plăcut, în zilele friguroase de toamnă sau de iarnă, decât un ceai cald?
Pentru mine este important și tot ritualul ceaiului, îmi place să am recipiente frumoase în care să prepar ceaiul. Îmi place să aleg ceainice frumoase, moderne, de calitate precum și cești, farfurioare.
În magazine sau online?
E greu să găsești toate aceste obiecte? Sigur că, pentru a le aduna, ar trebui în primul rând să ai o viziune a lor. Ar trebui să vizualizezi cum ar arăta integrate în spațiul de locuit.
Apoi ar trebui să mergi prin o mulțime de magazine, să le cauți, să compari prețuri, texturi, dimensiuni. Iar în vremurile pe care le trăim cu siguranță îți dorești foarte puțin asta.
Favi îți vine în ajutor
Dar știai că există un motor de căutare care te ajută să găsești tot ce vrei în materie de locuințe, mobilier, decorațiuni interioare într-un singur loc? Favi.ro a adunat pentru tine toate magazinele online, a așezat totul pe categorii, a aplicat filtre potrivite și totul a devenit mult mai ușor.
Eu una recunosc că sunt înnebunită după imaginile pe care le văd pe Instagram pe pagina Favi. De multe ori, când nu îmi plac reclamele care îmi apar pe rețelele sociale, petrec o bucată de timp pe Favi și apoi știu sigur că pentru o perioadă voi vedea o mulțime de obiecte frumoase care îmi dau o stare de bine. E și acesta un truc pentru a ne menține o stare bună în aceste zile.
Cred că e tare frumos și cald la voi, oriunde ați locui!
Stii cum se spune: atmosfera casei o face femeia. Iar eu chiar ma mandresc ca reusesc sa fac o atmosfera placuta, cu toate mutarile de care am avut parte.