Doctor Deco

Acum o saptamâna scriam urmatoarele rânduri:

“Sunt trista. Foarte trista. Am crezut ca voi fi în sfârsit fericita dar deocamdata nu este deloc asa. Suratele mele din apropiere mi-au spus sa am rabdare, sa nu ma pripesc. Dar au trecut deja trei luni si nimic. Eu arat la fel. Nici o schimbare.

A, ma scuzati, am uitat sa ma prezint. Eu sunt casuta galbena de pe strada Sperantei. Da, stau pe strada Sperantei dar parca aceasta începe sa paleasca. Cum de ce sunt nemultumita? Pai, dupa atâta amar de vreme în care am stat singura si goala în sfârsit am si eu o familie. O familie noua, frumoasa. numeroasa. S-au mutat cu multa galagie si entuziasm bucurosi ca m-au gasit. Si-au adus fel de fel de mobile, televizoare, masina de spalat, canapele si paturi. Le-au asezat pe la locurile lor. Au instalat un ditamai dressingul într-o camera unde au aruncat de-a valma haine, încaltaminte, role, skiuri si gata. Au început sa vina si sa plece, manânca pe fuga din niste castroane si farfurii de plastic de ti-e mai mare mila, cei doi copii arunca lucrurile pe unde le vine si le uita cu zilele pe acolo tipând mai apoi la biata mama ca nu si le gasesc.

De mama de fapt mi-e cel mai mila când o vad cum încearca sa se descurce în tot haosul asta. Dar pentru ca i-am aflat secretul m-am hotarât sa actionez. Am surprins-o zilele trecute privind cu nostalgie monitorul uneia din bazaconiile alea ale lor de le butoneaza cu totii non stop si privind niste frumuseti de mi-a stat suflarea. Am devenit atenta si am aflat astfel ca privea vitrina ta, draga Doctor Deco.

De aceea m-am hotarât sa îti scriu si sa îti cer un sfat. Oare cum ar trebui sa ma gatesc, sa ma aranjez, sa ma dichisesc pentru ca cei ce ma locuiesc sa ma respecte mai mult, sa fie mai dornici sa se adune împreuna si aiba si ei niste mese normale, placute, în portelanuri frumos colorate?”

Doctor Deco a fost extrem de dragut si mi-a raspuns prompt, dupa ce s-a gândit bine si a analizat fiecare detaliu în parte. Am raspunsul aici si îl împartasesc cu bucurie, poate va fi de folos si altor case aflate în situatia mea.

shop_logo11

“Draga casuta galbena.  îmi pare rau ca te afli într-o astfel de situatie nefericita si ca suferi atât de mult. De fapt cred ca tu suferi chiar de o depresie profunda. Dar mai nefericiti cred ca sunt locuitorii tai, fara ca ei sa îsi dea seama. De aceea te voi ajuta cu mare placere.

M-am gândit bine si cred ca prima si cea mai importanta schimbare ar trebui facuta în bucatarie, acolo unde se aduna cu totii dimineata la micul dejun. Ma gândesc ca daca ar avea si ei niste boluri din portelan frumos colorate si decorate din care sa serveasca cerealele cu lapte, nu ar mai fugi asa repede din bucatarie.

pip_76_20120405_1293649566

Câteva cani viu colorate, personalizate, care sa le spuna pur si simplu “buna dimineata” si sa îi întâmpine cu veselie ar sta foarte bine pe rafturile pe care mi-ai spus ca le au deja la mobila lor noua si moderna.

Cana-Cat-Roof

În completare si pentru placerea mesei as veni cu o fata de masa de buna calitate, în culori calde care sa sporeasca apetitul mesenilor.

bouquet_de_lavande_rectangle_col._ecru1

Daca ne mutam în living si vrem sa cream si acolo o atmosfera calda si de familie, care sa îi adune pentru activitatile lor de seara, niste perne decorative moderne ar fi elementele de baza pentru acest lucru. Cum tu mi-ai zis ca te numesti casuta galbena, pernele în nuante de albastru ti s-ar potrivi cel mai bine.

perna decor

Pentru camerele copiilor am putea alege niste perne mai haioase, cum ar fi aceasta cu elefant, într-un stil jucaus si copilaresc.

perna deco cu elefant

Pentru a întregi atmosfera de familie, pentru ca tu sa capeti personalitate si sa simti ca aduni între peretii tai amintiri, câteva rame foto asezate din loc în loc ar fi perfecte.

Untitled-20

Te-ai plâns ca peretii ti-au ramas goi, neacoperiti de nici o decoratiune, de aceea un ceas de perete sau un tablou modern, unicat, ar fi binevenite si ar crea o unitate si ar da o linie decorativa întregii case.

ceas de perete din lemn

tablou-love

Pentru camera copiilor câte un alement de decor personalizat, cum ar fi niste cuburi care sa compuna numele lor, i-ar face sa se simta mai “acasa” în propriul spatiu si ar simti ca îti apartin cu adevarat.

DSC_0001-mic-copy

Nici baia nu trebuie uitata, se pot introduce si acolo câteva elemente de decor, pornind chiar de la simplele prosoape de baie. Niste prosoape frumos colorate, în nuante florale si vesele vor face ca baia sa devina cu adevarat relaxanta si revigoranta.

1birds-of-paradise-towel-blue

Iar pentru ca lumina unei case contribuie si ea la crearea atmosferei generale, câteva corpuri de iluminat mai speciale vor da acel ceva aparte serilor lungi de iarna.

veioza verde

Cam acestea sunt câteva elemente de decoratiuni interioare care te vor face cu siguranta sa te simti fericita si împlinita draga casuta galbena. Îti doresc succes si sa fii decorata pe masura sufletului tau cald!”

Cu adevarat draga Doctor Deco, acum ma simt împlinita si întreaga cu toate schimbarile pe care mi le-ai sugerat si pe care draga mea familie le-a facut. Acum stau si ei mai mult împreuna, nu îsi mai arunca lucrurile peste tot si m-au îndragit cu mult mai mult. Cu alte cuvinte le face placere sa vina acasa. Iar eu ma simt unica.

Ma bucur de asemenea si pentru ca magazinul Doctor Deco de pe Str. Blanari nr. 12, Bucuresti nu li s-a parut foarte departe dragilor mei locatari.

Articol înscris în competitia Spring Super Blog 2014.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: