Cartea – fereastra deschisa spre lume

“Numai sunt mic. Dar nici prea mare nu sunt. Ma numesc Dante, am doar 5 ani si fac primii pasi în deslusirea tainelor alfabetului. Dar oare ce este alfabetul? Se pare ca este multimea aceea de semne ciudate pe care le tot vad eu în carti înca de când m-am nascut. Pâna de curând nu m-au interesat semnele astea. Mie îmi placeau, si îmi plac înca, pozele. Dar, de la o vreme, m-am trezit ca sunt foarte curios sa deslusesc si eu ceea ce scrie pe lânga pozele care îmi plac asa de mult. Se pare ca în acele scrieri se spune mult mai mult decât într-o poza.

A, dar nu v-am spus. De fapt de la mami si de la tati a pornit totul. De când m-am nascut mami lua câte un obiect din acela colorat si începea sa îmi spuna tot felul de lucruri frumoase despre lume, privind în el. Abia când am mai crescut am înteles ca asta se cheama citit. Dar nu mi-am batut eu prea mult capul. M-am obisnuit sa vad în jurul meu, în casa în care m-am nascut, o multime de carti. Peste tot si de toate felurile. Parintii mei citesc tot timpul. Cînd iesim în parc îsi iau câte o carte cu ei. Cica sa nu se plictiseasca cât timp eu alerg si ma joc. Când plecam în calatorii la fel. Chiar si la baie tata… dar nu va spun mai mult :). Cica e secret de familie.

Asa ca m-am obisnuit si eu. În fiecare seara o bat pe mama la cap sa îmi citeasca povesti dintr-o carte pentru copii. Vrea, nu vrea, nu prea scapa de mine. Dar si ei îi place. Mi-a spus odata despre carti ca ar fi ferestre deschise spre lume. Cred ca încep sa înteleg ce a vrut sa spuna. Din paginile cartilor aflam lucruri despre oameni de departe, despre întâmplari care s-au petrecut cu mult timp înainte, despre istoria Pamântului. Foarte mult îmi plac Atlasele mele despre Globul Pamântesc, despre Corpul Omenesc, despre Cai sau Dinozauri. As sta toata ziua si m-as uita pe ele. Ba chiar si la gradinita îmi place sa le duc sa le arat si altor copii si sa ne citeasca Doamna din ele.

Stiu ca sunt colegi de ai mei care nu au carti acasa. Iar mama mi-a spus ca sunt multi astfel de copii. Cred ca sunt foarte tristi. Oare de aceea  stiu eu atât de multe lucruri? Pentru ca mi-au citit parintii din carti? Eu asa cred.

Pe lânga Atlase si Enciclopedii îmi plac foarte mult si carticelele mici pe care sa le putem lua cu noi în rucsac. Oata eram la doamna doctor si trebuia sa asteptam la rând. Am scos din rucsac carticelele mele cu Pixi si mami a început sa îmi citeasca. Imediat s-au adunat în jurul nostru toti copilasii de acolo si s-a facut o liniste de s-au mirat toate doamnele asistente. Uneori si în parc iau câte o carte si mama citeste copiilor de acolo.

Dar nu v-am spus: cartile nu se cumpara numai din librarii. Mie cartile îmi vin si prin Posta. Mereu ma uit în cutia postala sa vad daca nu a mai venit câte un biletel din acela care sa ne anunte ca am primit o carte. Sunt asa de bucuros când mama ma asteapta cu o surpriza acasa.

Tot mama mi-a explicat si cum apar cartile. Mi-a spus ca întâi sunt scrise de catre un scriitor, apoi sunt publicate de catre o editura si abia apoi ajung în magazine pentru ca noi sa le cumparam. Mi-a spus ca pentru o carte muncesc multi oameni si de aceea trebuie sa o respectam.

Când am întrebat-o ce e aceea o editura mi-a dat exemplu Editura All, care se ocupa cu aparitia cartilor pentru copii si pentru scoala. Mi-a mai spus ca tot oamenii de la aceasta editura organizeaza un târg mare unde se aduna multe, multe carti si vin multi, multi oameni care sa le cumpere. Se numeste Gaudeamus. Am auzit si eu despre asta la Radio. Tare mult mi-ar placea sa merg si eu acolo. Cred ca nu as sti ce sa cumpar mai întâi. Dar si parintii mei cred ca ar fi la fel. O vad eu pe mama când mergem în librarie cum se uita la carti. Mai ceva decât mine la jucarii.

Totusi oamenii mari spun ca tinerii numai citesc asa de multe carti. Ca nici oamenii numai citesc carti. Eu nu prea înteleg de ce. Sunt asa de frumoase si intersante.  Eu abia astept sa citesc prima mea carte de aventuri. Dar asta când o sa mai cresc.

Dar m-am gândit ca mi-ar placea sa fie si un loc în care sa ma întâlnesc cu alti copii si sa putem citi, sa facem schimb de carti, sa mâncam ceva dulce. Poate asa va începe sa le placa sa citeasca si copiilor despre care mama spune ca nu le place. Am mai mers eu la biblioteca (da, am chiar si permis la Biblioteca Judeteana), dar acolo nu ai voie sa vorbesti tare, nu prea poti face mare lucru decât sa iei carti acasa.

Mama spune ca ar trebui sa fie în fiecare oras câte o cafenea literara. Se pare ca  asta înseamna un loc în care se aduna oamenii si citesc, vorbesc despre carti si se îndeamna unii pe altii sa citeasca. Si mai spune ca ar fi utile si pentru tineri, pentru elevi. Poate pâna ma fac eu mare o sa fie si asa ceva. Iar daca nu va fi am sa fac eu una  pentru ca acei copii care nu au o biblioteca sa vina acolo si sa citeasca.

Tot la întâlnirile acestea ar fi invitati si scriitorii care se pot întâlni cu cititorii si pot fi exemplu pentru elevii si tinerii care vin sa afle despre carti. Asa cum s-a întâmplat la Iasi sau la Brasov. Tot un fel de cafenea literara a fost, nu degeaba a aflat mama de pe allcafe.ro.

Eu mi-as dori sa daruiesc câte o carte tuturor copiilor astfel încât sa îndrageasca si ei cartile iar cei care nu îsi pot cumpara sa primeasca de la cei care au. Am vazut-o eu pe mama cum a împachetat niste carti si mi-a spus ca le trimite unor astfel de copii iar eu m-am bucurat si i-am spus sa mai trimita. Am înteles ca Semn spre Carte  înseamna sa trimitem carti la copii si asta  îmi place cu adevarat. Iar Editura All se pare ca a trimis si ea multe carti unor copilasi ce s-au bucurat foarte mult. Am vazut eu în fotografii.

Cam asta am avut eu sa va spun despre mine. Sunt sigur ca atunci când voi creste mare voi fi un cititor exact asa ca mama si ca tata. ”

Semnat Dante. Scris de mama pentru Super Blog Spring 2014.