Toamnă – iarnă în calendar și în gânduri
– Mama, voi aveați câte un telefon din acela cu roată în fiecare casă?
– Ei, am fi vrut noi. Dacă era câte unul pe o scară de bloc era bine.
– Și cum vorbeați?
– Vorbeam între noi.
– Și când erați plecați departe, în alte țări de exemplu?
– Păi, nu prea eram plecați. Pe atunci foarte, foarte puțini oameni plecau din țară și chiar din oraș. Oamenii aveau aceeași rutină și aceleași locuri în care se vedeau cu aceeași oameni.
– Mi se pare cam trist mama cum era pe vremea ta. Acum e mai bine….
Oare e mai bine? Ma întreb eu după dialogul avut cu Horia aseară.
Oare e mai bine că acum oamenii pot aparent comunica atât de mult și uită să mai și gândească înainte sa arunce cuvinte scrise în online?
Oare cum ar fi avut loc disputele de azi dacă nu ar fi existat decât…un telefon fix pe o scară de bloc?
Mă uitam aseară la Târgul de Crăciun. Era liniște. Oamenii aveau răbdare unii cu alții. Așteptau civilizat să facă poze.
Nici măcar celebra Ciocolată Dubai nu a stârnit vreo controversă cu forma ei geometrică și neobișnuită.
Și mă întreb și eu, asemenea unui copil nedumerit: care e realitatea de fapt?
Decembrie e luna bucuriei. Dar e și luna în care ne aducem cel mai des aminte de vremurile trecute, de frigul și foamea îndurate , de frica și nedreptatea trăite.
Și sperăm ca ai noștri copii să nu le cunoască în realitate niciodată.
Dar e important să le cunoască din poveștile noastre, din cărți, filme, muzee și orice alte surse.
De câteva zile mi-am șters aplicația FB de pe telefon. Anxietatea mea creștea văzând cu ochii după fiecare nouă postare legată de alegeri, după fiecare nou comentariu citit legat de subiectul atât de fierbinte al acestor zile. De parcă nu îmi ajungea anxietatea indusă de hormonii mei razna din motive femeiești și de vârstă.
E absolut normal să ne fie frică mai ales nouă, celor care am trăit vremurile despre care mă întreabă copiii mei. E absolut normal să ne gândim la viitorul lor, să ne dorim ce e mai bine pentru ei. Dar și pentru noi, cât mai avem de trăit. Să ne bucurăm în continuare de libertăți, de drepturi, de călătorii, de confort și de nivelul de trai așa cum este el azi.
Oamenii uită atât de ușor cum era să nu aibă, să nu poată, să nu li se dea voie.
Se aruncă cu vorbe din toate părțile de parcă nu am fi toți parte din aceeași poveste.
Mi se pare atât de nedrept că apar oameni însetați de putere dispuși să facă orice pentru a pune mâna pe ea. Mi se pare nedrept să îți manipulezi semenii doar pentru a ajunge în vârf. Care vârf? Tot o viață au toți. Tot acolo ajunge fiecare. La ce le folosește? Sub pretextul că vor binele semenilor lor oamenii sunt dispuși să își vândă sufletul. Dar, ce mi se pare mai trist, e că atât de mulți alți oameni, care nu au nimic de câștigat, sar la gâtul celorlalți care se exprimă diferit, care mai văd încă limpede și nu se lasă orbiți de promisiuni mesianice.
Democrația – adică puterea poporului – a ajuns un concept irelevant în condițiile în care pentru a avea câștig se recurge la mijloace murdare. Nu mai este de mult timp vorba despre cel mai bun care va fi ales, despre cel mai bun care câștigă pentru interesul poporului. A ajuns un joc murdar în care aproape toți își mânjesc mâinile. Încât nici nu știi în ce tabără să te mai uiți să nu te murdărești doar pentru că te-ai uitat.
Sperăm totuși să vină din nou primăvara după acest decembrie atât de apăsător.
Cât încă ştim să ne păstrăm echilibrul, chiar şi doar în universul nostru mic, încă nu e totul pierdut. Să sperăm…!
Așa este: facem fiecare ce depinde de noi. Jocurile oricum le fac alții. Sperăm doar să le facă și spre bine nostru, nu doar al lor.