7 scrisori, 7 recunoștințe de Decembrie
Am primit de la prietena mea, Daiana, provocarea de a scrie 7 scrisori de recunoștință pentru anul ce se încheie, 2023.
Provocarea a fost să mulțumim și pentru întâmplările mai puțin bune, pentru lecțiile primite.
Le-am adunat pe FB dar le așez și aici, împreună.
#povestedeccraciun1
Dragă Moș Crăciun,
2023 a fost un an cu multe surprize.
Ma gândesc acum ca poate le-ai lăsat chiar tu sub brad, dar au așteptat cuminți să apară una câte una.
Acum însă iți scriu prima scrisoare din cele șapte.
Scrisoare de recunoștință. Când să fim mai recunoscători dacă nu la final de an?
În aceasta prima Scrisoare vreau sa mulțumesc pentru SĂNĂTATE.
Da, banal, știu.
Dar, doar pare banal.
De fapt e atât de mult și de important și de TOT.
Să mă pot misca, sa pot merge alături de copii, sa am picioarele și mâinile zdravene să facă acțiuni.
Să am energie de dimineață până seara.
Am putut călători, am putut zbura din nou cu avionul, am alergat și am mers.
Corpul mi-a fost prieten și m-a însoțit în tot ce am făcut.
Și când el mi-a zis ca ii e foame, sete, somn, ca e obosit sau ceva îl deranjează, l-am ascultat, respectat, înțeles. Am luat pauze și i-am dat voie să se refacă.
Pentru corpul meu și sănătatea lui sunt azi recunoscătoare.
Pentru încă o sărbătoare de Crăciun alături de dragii mei, cu sănătate și energie.
Dragă Moș Crăciun,
azi vin cu a doua recunoștință pentru anul ce se încheie.
Una din surprizele pe care cred că ne-ai lăsat-o sub brad a fost mutarea.
Ce pot să îți spun. Acum îți zic Mulțumesc!
Dar atunci…oh, atunci îmi era gândul doar la vacanță, la plecat undeva împreună cu familia.
Eram pregătită să fac un bagaj mic, ca pentru câteva zile. Nu eram pregătită să împachetez toată casa și să o pun în cutii și geamantane.
Era vară, era cald, toată lumea se plimba care pe unde.
De ciudă am renunțat iar la o mulțime de lucruri, am simplificat la maxim tot ce avem și ne-am mutat într-o casă pe care eu o vedeam goală.
Dar ce repede s-a umplut cu NOI.
Și ce pricepuți sunt copiii să ocupe orice spațiu liber, să revendice orice bucățică de podea, de masă sau de perete.
Acum, când privesc în urmă, sunt recunoscătoare pentru SCHIMBARE.
A venit cu așa de multe plusuri. Cu așa de multe conștientizări.
Am scris chiar și un articol de blog despre asta.
Până la urmă ai fost generos și ne-ai oferit și o vacanță la Praid, cât să ne relaxăm și să uităm de stresul mutării. Și despre asta am scris. Las link în comentarii, că așa e moda pe la noi Moșule.
Și încă câte ieșiri ne-ai oferit în 2023, total neplanificate de noi. Dar bine ascunse de tine sub brad, sunt sigură acum.
Dar despre astea, în scrisoarea următoare 
.
.Dragă Moș Crăciun,
oare tu ai fost adolescent?
Ce întrebare și pe mine! Normal că ai fost. Cum și eu am fost.
Doar că noi am fost în vremuri în care lucrurile parcă erau mai simple. Mare noroc pe noi că era mai simplu, că oricum nu avea cine să ne asculte pe noi.
Dacă ești nedumerit de ce îți vorbesc acum despre adolescență, iată și răspunsul:
azi sunt recunoscătoare pentru provocările din acest an la care a trebuit să fac față alături de adolescentul meu.
Și Doamne, câte au fost!
De parcă copilul meu cel dulce, bun și cuminte se grăbea dintr-o dată să se facă mare, mare… De parcă voia să înghesuie în câteva luni tot ce va avea de trăit și aflat într-o viață.
Știam despre mine că sunt răbdătoare, tolerantă și înțelegătoare.
Dar am avut nevoie anul ăsta de doze extra de răbdare, toleranță și înțelegere.
Mi-am mușcat limba când îmi venea să țip. Am îmbrățișat când îmi venea să sparg ceva. Am zâmbit când îmi venea să urlu.
De frică. Mai ales de frică îmi venea să urlu. De fica a toți balaurii îngărmădiți în capul meu în ani și ani. De frica a ce văd și aud în jurul meu că se poate întâmpla cel mai rău cu copiii noștri.
Copiii noștri pe care îi protejăm și iubim cum știm mai bine în primii ani.
Și ne trezim dintr-o dată că nu mai avem putere, că nu mai știm cum să gestionăm, că nu mai știm cum să iubim.
Trebuie să reînvățăm să iubim. Să ne reândrăgostim de proprii noștri copii. Care nu mai sunt copii. Sunt adulți în devenire.
Dar, Moș Crăciun, mulțumesc!
Mulțumesc că ai lăsat sub brad toată bunătatea și încrederea pe care eu le-am pus în copilul meu.
Iar ele și-au făcut treaba.
Ele au ținut frâiele adolescenței în limite normale.
Ele l-au învățat să nu mintă, să nu se ascundă, să caute la noi răspunsuri și explicații pentru lumea din jur.
Ai lăsat sub brad și încrederea. Încrederea în noi și în el însuși.
Ai lăsat puterea de a face alegeri corecte. După câteva cucuie mici și dat cu oiștea în gard, viitorul adult s-a scuturat și a văzut iar cărarea cea bună.
Așa că, Moș Crăciun, sunt recunoscătoare adolescenței pentru că m-a învățat despre mine că pot să am încredere, că pot să lărgesc limitele toleranței mele, că pot să mă adaptez chiar și acolo unde vechile mele tipare spuneau că ar trebui să acționez cu restricții și pedepse. Adolescentul mi-a arătat că se poate și cu încredere, limite sănătoase și multă iubire.
Pentru la anul vezi tu ce mai pui sub brad. Poate ceva mai mult chef de învățat și o schimbare mare în privința școlii? Știi tu la ce mă refer.
Hai că mai vorbim și la anul despre asta!
Dragă Moș Crăciun,
în a treia scrisoare vreau să mulțumesc pentru darul călătoriilor!
Sunt extrem de recunoscătoare că am ocazia în viața asta să văd lumea prin atât de multe lentile, că o pot descoperi în atât de multe ipostaze.
Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să privesc dincolo de gardul orașului în care m-am născut, dincolo de gardul țării în care m-am născut.
Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să cunosc oameni de diferite naționalități, cu diferite obiceiuri și porturi, că am stat cu ei la masă, că am împărtășit experiențe și provocări.
Ocazie cu care mi-am dat seama cât de asemănători suntem de fapt, că suntem cu toții doar locuitori ai acestei planete pe care o numim Pământ.
Ai spune că să călătorești e doar o plăcere, nicidecum o provocare.
Dar cu câte lecții vine fiecare călătorie! Cât de multe ne învață despre noi, ca indivizi, despre noi ca familie sau ca grup!
Din confortul casei nu poți avea parte de experiențele pe care ți le oferă călătoriile.
Tu știi bine că noi nu suntem genul care să ne facem planuri, care să ne programăm iarna vacanța din iulie.
Unii ar spune că nu, vaaiii, nu e bine, că viața pe care nu o planifici te trăiește ea pe tine.
Dar se pare că tu ești generos cu noi și ne lași iarna sub brad bilete invizibile către vacanțe neplanificate dar atât de altfel și venite la momentele cele mai potrivite.
Anul acesta ai îndeplinit total pe neașteptate dorința mea de a vizita Turcia.
Am plecat către această țară cu curiozitatea unui copil și cu emoții la fel de mari ca el.
Am povestit despre asta într-un articol pe blog. Să mai citești și tu, Moșule, povești scrise de noi, nu doar noi povești despre tine.
Vacanța la Praid a fost și ea ca o gură de aer în momentele cele mai potrivite, cele despre care ți-am scris în scrisoarea 2, știi tu, cele cu mutarea.
Despre vacanța la Marea Neagră, ce să zic? Te-ai făcut că nu îmi promiți nimic legat de asta, nici eu nu am insistat, dar a venit ca o necesitate pentru sănătatea copilului mic, așa că am îmbrățisat-o și pe ea.
Nu, nici asta nu a fost planificată din sezonul săniilor. A venit și ea spontan, grație prietenei mele pe care nu o văzusem de doi ani. Că așa se așază lucrurile: combinăm, potrivim, și până la urmă iese cum e mai bine.
Și a ieșit. 7 zile la malul mării, cu valuri și joacă în nisip, cu relaxare și plimbări lungi doar eu și Horia, așa cum altă dată mă dedicam relației cu copilul cel mare.
Cum să nu fiu recunoscătoare că îmi oferi ocazia să petrec timp și cu cel de-al doilea copil așa cum am avut timp cu primul? Contează atât de mult…
Tot în doi am avut parte de șederi relaxante și pline de eventuri la Călimănești, vegheați de vârful Cozia, adăpostiți în căsuța prieteni noastre, Daiana Radulescu, și răsfățați de minunații ei părinți.
Acolo, în apele termale de la Căciulata, și-a făcut Horia curaj să intre în apă, să se lase în voia plăcută a apei, să depășească bariere mentale doar de el știute.
Te rugăm să fie cu călătorii și descoperiri și în noul an!
Dragă Moș Crăciun,
azi vreau să îți mulțumesc pentru…eșecuri.
Da, da, pentru nereușite, dezamăgiri, dat cu stângul în dreptul, planuri nerealizate, proiecte eșuate, spune-le cum vrei.
Sub orice formă le-aș îmbrăca tot eșecuri sunt.
Doamne, ce frică îmi era de eșecuri!
Din școală mi se trage probabil. Era vai de noi dacă luam vreo notă mică. Ziceai că depindea tot viitorul nostru de amărâta aia de notă.
Mi-ai dat anul ăsta o mulțime de eșecuri, cât să îmi ajungă și pentru anii viitori probabil.
Te întrebi de ce îți mulțumesc pentru ele?
Păi cum de ce?
Pentru că am învățat din ele cât nu am învățat din toate reușitele mele.
A fost anul cu cele mai multe neîmpliniri. Dar a fost și anul în care am învățat cel mai mult despre mine. Anul în care am privit cu ochii cei mai deschiși către lume. Către lucrurile la care nu am vrut să mă uit mulți ani. Către lucrurile pe care amânam să le analizez. Am avut cele mai deschise și profunde discuții cu soțul și cu prietena mea, Daiana. Doar nu degeaba este ea filosof de formație. Probabil că ceva de filosof am și eu în mine.
A fost anul în care am fost nevoită să accept că drumul pe care merg nu este cel care să mă ducă acolo unde îmi doresc. Îmi aduce multe satisfacții, da, dar vine și cu mult consum material, emoțional, cu multe frustrări și neîmpliniri. Iar acum, pe final de an, am primit din nou confirmări că rezultatele nu îmi vin de acolo unde pun mai mult timp și energie, ci vin din cine sunt eu și cum mă percep oamenii. Din ceea ce pun eu bun în lume. Atât. Fără așteptări, fără strategii, fără planuri și planificări.
A fost anul în care am înțeles că, oricâte cursuri aș face, orice alt nou domeniu aș aborda, tot eu sunt în toate. Tot despre mine și cum mă ”vând” eu este vorba. Aș putea spune cum mă ”ofer” , dar în sfârșit am înțeles și eu că este vorba despre bani și vânzare.
M-am uitat anul ăsta cu sinceritate la capitolul financiar, cel de care am fugit ani la rând. A durut, am negat, a fost greu, am întors ochii, am revenit, dar a fost eliberator.
Mi-am luat și niște lecții despre oameni, despre prietenie, despre relații. Dureroase, dar bune. Să îmi fie fir roșu pe mai departe.
Toate eșecurile astea mă vor ajuta de acum să știu la ce zic nu, către ce merg, să fiu mai hotărâtă și sinceră cu mine în ceea ce vreau să fac, să obțin.
Da, și umbrele au rolul lor în viață și e bine să mulțumim pentru ele.
Dragă Moș Crăciun,
încet încet se adună scrisorile, poveștile și recunoștințele.
Azi vreau să îți fiu recunoscătoare pentru darurile pe care ni le lași an de an sub brad sub formă de lucruri mici și aparent neînsemnate.
E atâta frumusețe, simplitate și bucurie în jurul nostru!
În fiecare zi găsesc mici fragmente din toate acestea. Fie că e cafeaua de dimineață băută în tihnă.
Fie că e o melodie nouă pe care o ascult pe repeat.
Poate fi o carte pe care o savurez în liniștea nopții.
Poate albastrul, rozul sau violetului apusului de soare.
Sunt atâtea bucurii mici.
Eu sunt recunoscătoare, mai ales, că am ochi să le văd, că mi se duce atenția către ele, că știu a mă umple de frumosul din jurul meu.
Sunt recunoscătoare că avem tihnă, liniște și siguranță să ne putem bucura de aceste Daruri ale vieții. Uneori uităm cat de norocoși suntem.
Sunt recunoscătoare că nu trec prin viață fără să fiu prezentă la fiecare zi, fiecare dar pe care îl primesc de la natură, de la artă, de la oameni.
Viața e pentru a fi trăită, nu fugită adânciți în gânduri și griji.
Să îmi lași în fiecare an astfel de daruri, te rog!
Le primesc cu brațele deschise.
Dragă Moș Crăciun,
știu că tu citești multe scrisori în fiecare an.
Te-ai gândit vreodată să scoți o carte cu ele? Plus că scrisorile au și desene în ele. Ar ieși o MegaCarte de Crăciun cu Dorințe și Speranțe.
Azi m-am gândit să îți scriu despre …SCRIS.
Îți mulțumesc că în fiecare an îmi lași sub brad Bucuria de a scrie. Îmi lași bucuria de împărtăși din ce gândesc, ce trăiesc, ce aflu nou pe lumea asta.
Pentru mine faptul că pot să scriu, că mă pot juca cu cuvintele, că le pot așeza în forme care să transmită informație, emoție, bucurie și mulțumire înseamnă enorm.
Scrisul este terapie și pentru cel care scrie. Este îmbrățișare pentru cel care citește.
Dar tot scrisul este și provocare. Vine cu multe lecții. Vine cu poticneli, cu lipsă de inspirație, cu multe idei îngrămădite în cap care nu se lasă ușor transpuse în cuvinte.
Tu crezi că scrisorile astea s-au scris așa, cât am respirat de două ori?
Nuuu, deloc.
Mi-am luat răgaz să mă uit la anul ce se încheie. M-am uitat la mine, în mintea mea, în inima mea.
Am făcut schițe. Am luat notițe. Am rumegat gânduri.
Abia apoi am dat forma finală și am mângâiat cu ochii fiecare scrisoare.
Este ultima scrisoare și vreau să îți mulțumesc pentru toate darurile pe care mi le lași sub brad, daruri sub formă de bucurii și de lecții. Toate au rostul lor pe lume.
Sunt curioasă ce îmi lași pentru anul ce vine. Dar am răbdare să le descopăr, nu mă grăbesc.
Iar vouă, dragii mei cititori, vă doresc un Crăciun cu pace în suflet, cu zâmbete sincere pe chip, cu multe daruri ne-materiale, ochi și inimi să le vedeți, simțiți, auziți!
Crăciun fericit!
An nou frumos îți doresc! M-am regăsit în unele rânduri. Te îmbrățișez! O să fie bine, nu? Dacă avem tihnă….
Trebuie să fie bine, draga mea.
An nou minunat vă doresc să eu din suflet!