Cuvantul anului ce vine Schimbare – 2024

De încheiere de an 2023
De privire către 2024
Azi m-am trezit fără chef. Fără entuziasm. Fără nici o tragere de a face ceva.
Noroc că am gătit ieri. Am făcut chiar și tort. Cu mare bucurie, că doar pentru noi fac.
Dar azi…azi nimic nu s-a legat. Doar o stare din aceea de: lasă că trece, e doar o noapte din an, ce mare zgomot și hărmălaie? Zero entuziasm la mine.
Până acum câteva momente, când am realizat: ăsta nu e felul meu de a fi. Nu sunt cuvintele mele.
Asta e tiparul în care am fost crescută. Ăla în care a petrece și a te bucura nu erau în program.
Și dintr-o dată parcă m-am luminat. Mi-a revenit entuziasmul.
Mi-a revenit cheful să privesc spre noul an.
Despre care am aflat că vine cu lucruri bune.
Cu o condiție: să ne mișcăm.
Fix în secunda aia am simțit cuvântul anului ce vine: SCHIMBARE.
Am nevoie de schimbare. O simt, o știu, o aștept.
Schimbare pe multe planuri, dar în special în mine, la mine (aici am primit deja un instrument pe care abia aștept să îl folosesc și îl pot da mai departe).
Bilanț de anul ce trece nu fac. Am făcut deja în cele 7 scrisori de Crăciun. Pe care le găsiți pe blog dacă vreți să vă inspirați.
A fost anul în care am stat mult cu mine, m-am înțeles pe mine. Am văzut că a fost la mulți așa. Și a fost bine așa cum a fost.
Să îl lăsăm pe 2024 să ne surprindă cu ce avem nevoie, cu bine și cu bune!
Să nu ne umplem deja agenda cu tot felul de planuri și ambiții. E timp pentru toate.
Sănătate să fie (scriu asta chiar în timp ce urlă o salvare pe stradă și mi se ridică părul pe mine – ca un reminder a ceea ce contează de fapt)!
Să avem drag și să ne îngrijim de noi, de gândurile noastre, de ai noștri!
Să fim aliniați cu cine suntem!
Să ne bucurăm de fiecare zi, de fiecare realizare, de fiecare pas!
Petrecere frumoasă să aveți, oriunde vă aflați!
La mulți ani, dragilor!

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

One thought on “Cuvantul anului ce vine Schimbare – 2024

  • December 17, 2024 at 8:42 am
    Permalink

    Ce faine sunt intrebarile aste aleatorii, ca asa afli chestii interesante despre oameni 🙂

    Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: