Ieftin, rapid, sigur chiar și pentru materiale de contructii

Mă întâlnesc zilele trecute cu o colegă de școală pe care nu am mai vazut-o de niște ani. După ce schimbăm amabilitățile obișnuite, după ce ne complimentăm reciproc cu replici de genul vaaaii, dar nu te-ai schimbat deloc, dar ce bine îți stă părul, dar ce ojă faină ai, trecem și la discuții legate de familie, copii, din astea.

Dar, deși discuția părea că se leagă, la un moment dat mi-am dat seama că vorbim împreună și ne înțelegem separat. Eu îi vorbeam de nu știu ce reduceri la magazinele de rochii, de promoții la articolele din sezonul trecut, ea tot spunea despre saci de ciment și cărămidă.

Eu îi arătam ce pantofi mișto mi-am luat, ea îmi arăta țigla de pe o casă din apropiere.

-Roșii am vrut să îmi iau, că arată foarte bine cu fusta asta. zic eu.

-Da, roșie aș vrea și eu dar unde naiba să găsesc și ieftină și de calitate?

-A, nu, că fusta am luat-o la reduceri și cred că mai are încă dacă te duci la magazinul X.

-Păi tocmai asta este, că am fost, dar nu mai aveau roșie, deși dădusem deja comandă de săptămâna trecută și mi-au zis să mă duc azi și acum cică au dat-o ieri. Zi și tu dacă ăștia sunt normali.

-Nu știu ce să zic. Eu nu obișnuiesc să dau comandă de fuste înainte cu o săptămână. Auzi, dar tu îl mai ții minte pe colegul nostru, Victor? Mai știi ceva de el?

-Păi eu de cine vorbesc aici?

Deja eram năucă de cap și nu știam cum să scap mai repede: aveam impresia că femeia nu e cu toate țiglele pe casă. Na, că m-am zăpăcit de tot. Dar n-a fost chip să scap. M-a tras de mână, m-a așezat pe un scaun la o terasă, a făcut semn cum că vrea două cafele și a început să turuie.

-Cum ziceam.  Victor are un magazin. Sau depozit sau ce o fi el. Și cum eu sunt în plină construcție a unei vile că bărbate-miu munceste afară și ne-am mai pricopsit și noi în ultima vreme am zis să mă duc acolo să fac rost de tot ce îmi trebuie. Că bărbate-miu a plecat și m-a lăsat pe mine șef de șentier și inginer și cu copiii și cu toate pe cap. Cum să te duci tu femeie să te descurci să cumperi și ciment, și țiglă, și țevi rentangulare, rigips, țigță metalică?

-Țiglă? Ahaaa, abia acum mi-a picat țigla, ă, pardon, fisa. Adică eu vorbeam de fustă roșie și tu vorbeai de țiglă roșie?

-Dar tu crezi că de fuste îmi arde mie acum? Nu vezi cum sunt îmbrăcată?

Și iar a început să îmi turuie despre tâmplărie PVC   despre tapet și vata bazaltică, despre fațade și acoperișuri, țeavă rectangulară și polistiren . Mi-a povestit câte drumuri a făcut pe la depozite, câte liste și-a făcut, a umplut masa cu hârtii și hârtiuțe, cu calcule și socoteli. Mi-a spus cum aproape și-a dat sufletul și și-a rupt pantofii alergând după prețurile cele mai bune ca să constate apoi că tot a fost păcălită și a cumpărat cu 20% mai scump. Când a ajuns să îmi povestească despre ușa de la garaj care a ajuns deteriorată și zgâriată de îi venea să îl ia la bătaie pe curier, nu am mai suportat și am întrerupt-o:

-Te-ai gândit să apelezi la Vindem-ieftin.ro? E o casă de comenzi care…

-Cine vinde ieftin în ziua de azi? Ce casă de comenzi? Tu nu auzi că eu am nevoie de materiale de construcție nu de haine sau tablouri?

-Despre asta tot încerc și eu să îți spun: există o firmă care poate face toate astea în locul tău iar tu rămâi cu pantofii întregi și cu nervii la locul lor. Noi am apelat la ei atunci când am renovat casa părinților mei și nu am avut nici o problemă. Pur și simplu am dat comenzi, cantități, culori, texturi și ce altceva a mai fost nevoie iar ei au trimis datele direct către producători. Iar aceștia le-au trimis la noi acasă. Ba chiar am primit și consultanță de specialitate și nu ne-au mai putut păcăli meșterii cum vroiau ei.  Timp în care eu mi-am văzut liniștită de copii, muncă, shoping și altele.  Uite, dacă nu mă crezi pe mine îți pot arăta aici câteva recenzii video  ale clienților.

-Wow, dar asta este foarte tare! Adică eu nu trebuie să mai alerg pe la depozite și magazine?

-Absolut deloc. Nu mai riști nici să te trezești că ai primit țiglă albastră în loc de țiglă roșie… Na că m-am molipsit și eu cu țigla asta. Scapă și curierii nepăruiți de tine pentru că riscul livrării nu ți-l mai asumi tu ci furnizorul. A, și asta nu e tot. Dacă filmezi și tu livrarea produselor  primești și o reducere  la comanda online.

-Vai, dar asta este o veste grozavă. Ia să îmi povestești mai multe!  Știi ceva? Mi s-a făcut foame. Sper că nu te grăbești nicăieri. Fac eu cinste. Din reducerea și economia pe care o fac îmi permit și eu o masă decentă, nu doar pe fugă. Vaaaii, Victor ăsta, cât m-a păcălit… Și când mă gândesc că eram îndrăgostită de el în liceu! Ce proastă eram. Bine, și acum arată bine dar totuși…

Acum începeam să o recunosc pe colega mea de școală, mereu cu mintea la băieți și la tot felul de intrigi.

Vindem-Ieftin.ro – o idee inovativă pe piața materialelor de construcție.

Superblog 2018 proba 4.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: