O lume colorata de la vis la realitate

Roșu, verde, albastru, galben. Toate culorile curcubeului și combinațiile negândite și neîntâlnite se găsesc în joaca copiilor. Copiii sunt arhitecții lumii de mâine. Ei se antrenează acum pentru meserii de care noi încă nu avem idee. Se antreneaza jucându-se. În joaca lor nu țin cont de proporții, de mărimi sau echilibru. La ei totul e posibil iar noi suntem atrași în jocul lor deși e greu să renunțăm la regulile și gândirea noastră limitată.

Mă joc alături de copilul meu de-a arhitectul. Răsar pe planșa de joc clădiri după clădiri, magazine cochete sau instituții superb colorate. Totul e plin de culoare, verdele peluzelor și al copacilor mărginește spații, îmbie la picnic și repaos. Mă las atrasă în jocul lui și îmi imaginez cum o altă lume, lumea viitorului, prinde contur în mâinile lui de copil.

Își dorește foarte mult să devină arhitect. E visul lui de copil. Dar oare ce arhitect nu s-a jucat asemeni copilului meu? Oare ce arhitect nu a fost îndrăgostit de lego, de linie și creion asemeni copilului meu? Sunt convinsă că așa a început totul. Întâi a fost o joacă, un vis, o bucurie. Apoi a venit treaba serioasă, studiul, apoi totul a căpătat alte și alte forma.

La fel cum prind contur și viață și proiectele ….

Mă simt bine în lumea colorată de pe planșă.

Dar un telefon urgent mă scoate din casă. Mă îmbrac grăbită și ies în parcul de lângă bloc. Mă gândesc să combin două treburi odată: întâlnirea cu persoana cu care am treabă dar și joaca copiilor afară.

Din păcate nu pot lua cu mine și culorile de pe planșa copilului, nu pot lua cu mine și verdele copacilor sau cochetăria magazinelor. Nu pot lua nici măcar întinderile verzi dintre blocuri.

Plonjez direct în cenușiul parcului. Mai degrabă al țarcului. E o glumă să spui unui spațiu minuscul și îngrădit cu plasă metalică – parc. Un parc te duce cu gândul la spații întinse, la multă verdeață, la posibilitatea de a face mișcare, la biciclete și zmeie.

Nimic din toate astea nu se regăsește în spațiul în care își petrec timpul copiii din sute de apartamente. Sunt doar câteva bănci, câteva leagăne, un centru minuscul de activități cu două tobogane bune și unul rămas doar în amintire. Totul e garnisit cu o mare de pietre pe care copiii și le aruncă periodic sau ocazional în cap. Cu năduf, în joacă, mânați de curiozitate sau din plictiseală.

Și cum să nu te plictisești când te învârți într-un spațiu împrejmuit exact cum se învârt găinile în cușca din ograda bunicilor? Cum să nu îți vină să-ți pui pietrele în cap când nu prea ai ce face chiar și atunci când ai doi sau trei anișori și adulții cred că debordezi de imaginație? Dar și imaginația asta trebuie stimulată. Copiii au energie dar într-un spațiu în care sunt multe pericole aproape că doar statul pe bancă e nepericulos. Ba nu, nici asta nu e sigur, că și alea sunt uneori rupte sau au cuiele ieșite în afară. Ufff, ce plictisitor e să fii copil într-un parc lipsit de culoare și imaginație!

Iau cu ochii minții culorile de pe planșa de joc a copilului și încep să pictez în jurul meu: pietrele devin fire proaspete de iarbă, bălăriile crescute fără noimă și pline de pericole devin tufe de apetisante mure și zmeură, gardurile metalice dispar și parcul își dilată dimensiunea, un mic iaz apare în mijlocul verdelui, aducând o pată de albastru.

Leagănele devin din ce în ce mai multe, toboganele sunt inlocuite cu fel de fel de centre de activități pentru toate vârstele, playground, un cuvânt necunoscut în arhitectura locurilor noastre de joacă, devin punctele de atracție pentru mici și mari.

Da, la locurile de joacă nu doar prichindeii trebuie să se joace. Și adolescenții, tinerii sau chiar părinții sunt câte un pic copii. Și ei au dreptul să se cațere, să alunece, să zboare și să chiuie de fericire.

Eu știu foarte bine că un gând al unui copil sau dorința unui adult nu sunt de ajuns pentru ca lucrurile să se schimbe. În jocul meu nu e nevoie de un Plan de Urbanism de Detaliu sau de un Plan de Urbanism Zonal. Pentru toate astea e nevoie de un birou de arhitectura care să facă lucrurile ca la carte, care să pună specialiștii la treabă. Eu  știu că pentru a avea un parc așa cum visăm și cum merită de fapt copiii noștri nu e de ajuns doar să vrem ci și să se urnească autoritățile, să se unească comunitatea locală pentru a face autoritățile să înțeleagă că asta este o prioritate în acțiunile lor.

Cine mă cunoaște sau îmi citește blogul știe că am vorbit de multe ori despre situația deplorabilă în care se află locurile de joacă pentru copii din orașul nostru dar și despre degradarea continuă din ultimii ani. Dar, la fel de bine, știe și că am făcut câțiva pași mici pentru ca lucrurile să se miște: o audiență, o petiție. Totuși cred că e mult mai mult de făcut și mi-aș dori să pot eu apela la specialiști pentru a merge la primărie cu un dosar și un proiect clar. Pentru că și construcția unui parc este asemenea unei case. Poate că un parc nu are un plan la fel de complicat ca un proiect de casa dar cu siguranță e nevoie de un arhitect pentru a-l întocmi.

Mi-aș dori să văd și eu cum lumea se colorează și în realitate cu aceeași ușurință cu care se colorează în jocul nostru:

Sunt conștientă că în realitate e mai mult decât o joacă, că implică nu doar costuri mari ci și mobilizare de oameni, de echipe de arhitecți, muncitori, lucrători. Dar mi-aș dori ca, atunci când merg pe strada mea, să am aceeași senzație ca atunci când privesc poza de mai jos: de liniște, de curat, de ordine, de siguranță.

Totuși, pentru specialiști, dincolo de o provocare, poate fi chiar o joacă să deseneze, să proiecteze și să transpună în practică visul copiilor și al părinților: de a avea un mediu plăcut și armonios în care să ne desfășurăm activitatea, să ne plimbăm copiii sau să ne relaxăm.

Scrierea acestui articol răspunde provocării lansate de către Biroul de Proiectare AIA Proiect din București, firmă ce adună sub umbrela ei o mulțime de specialiști ce oferă servicii de Certificare energetica, Cadastru, Intabulare, Studiu Geotehnic, Amenajări, Reamenajări și Renovări, Audit și Autorizații, Evaluări imobiliare și Evaluări bunuri, Planuri Urbanistice și Proiecte de casă.

SuperBlog 2018 – proba 5

Fotografiile sunt din arhiva personala si din enuntul probei de concurs.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.