Timpul cel masurabil

Timpul. Acest prieten sau dusman. Depinde cum ni-l facem, cum stim sa il atragem de partea noastra, cum il impartim in bucati mai mici sau mai mari dupa cum ne sunt necesitatile. Desi minutele, orele, zilele au aceeasi unitate de masura, desi numarul de secunde este acelas indiferent de anotimp sau loc de pe Pamant, toate acestea au insa diferita scurgere.

Timpul de lucru este acela care zboara atunci cand ceea ce faci iti este drag, cand mintea se opreste in concentrare absoluta, cand minutele se scurg fara sa le simti.

Timpul de asteptare, atunci cand parca nici inima numai ticaie, cand totul in jur pare o eterna vesnicie.

Timpul de vacanta cand nimic nu conteaza, cand orele, minutele, zilele sunt nemasurabile, cand singurele repere sunt rasariturile si apusurile.

Dar omul, in genialitatea mintii lui nascocitoare, a gasit de-a lungul secolelor nenumarate mijloace de a captura secundele, de a le aduna in cea mai perfecta forma, pentru a crea senzatia de mereu inceput si niciodata sfarsit. De la umbrele stalpilor la clepsidra, de la flux si reflux la firul de plumb, omul a cautat mereu si mereu sa perfectioneze mijloacele de masurare a timpului, in incercarea lui de a organiza si planifica, de a face timpul prizonierul propriei minti.

1300 a fost anul in care primul ceas cu mecanism a inceput revolutia masurarii timpului in Florenta. Aceasta poarta, odata deschisa, nu s-a mai inchis pana in zilele noastre. Dimpotriva. An dupa an ceasul s-a perfectionat, s-a micsorat, a devenit ornament in casele oamenilor pentru ca mai apoi sa infrumuseteze si trupurile acestora, devenind adevarate bijuterii sau accesorii vestimentare. In buzunar, la gat sau la incheietura mainii (ba chiar si pe deget, sub forma de inel), ceasurile au insotit omul si s-au integrat in viata noastra cu mare succes.

Eu, trebuie sa recunosc,  am avut dintotdeauna o mare slabiciune pentru ceasuri indiferent sub ce forma ar fi ele. Ma fascineaza in egala masura  scurgerea nisipului fin printr-o clepsidra, dar si mecanismul aparent complicat al unui ceas mecanic. Primul ceas mi l-am cumparat la 14 ani, mic si auriu, singura podoaba pe care o purtam . Petreceam multe minute de scoala, in liceu, cu urechea lipita de cadranul minuscul, ascultand ticaitul dulce si prietenos, atunci cand glasul celui de la catedra era, poate, prea monoton pentru a combate moleseala soarelui de primavara ce intra pe ferestre.

Incheietura mainii mele a mai cunoscut si alte podoabe masuratoare de timp, dar primul ceas il pastrez si acum cu drag.

Dar pentru ca ceasul este un accesoriu nelipsit in zilele noastre, pentru ca aceasta preocupare pentru perfectiune si frumos a devenit o arta, nu pot sa nu admir si sa nu imi doresc si eu un adevarat ceas  de mana din atat de celebra categorie ceasuri elvetiene.

Nu stiu daca imi doresc prea multe de la un ceas. Dar caracteristici ca : argintiu/ alb, curea din piele originala, geam cristal safir, otel inoxidabil , garantie 24 de luni plus un nume sonor cu care s-ar mandri orice femeie – Armand Nicolet, nu fac decat sa imi atraga atentia si dorinta sa creasca cu cat privesc mai mult pozele si citesc descrierea.

Masurat astfel, timpul poate deveni  mai generos, secundele ar alerga mai voios pe cadranul perfect rotund, ca intr-un cerc al scurgerii unui timp ce alearga necrutator dar totusi prietenos daca asta ne dorim cu adevarat.

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.