Martie cu flori, cărți, filme și oameni

Luna martie a fost o lună lungă. Parcă a trecut o grămadă de timp de la mărțișor sau de la petrecerea de 8 martie. Am trăit multe, s-au întâmplat multe, am făcut multe în luna asta.

Dar să le iau pe rând.

Sănătate

A început cu o migrenă urâtă care a ținut câteva zile, cu dureri de tot felul și cu o stare de spirit foarte proastă. S-a încheiat cu o migrenă și mai puternică, și mai dureroasă, și mai provocatoare.

”Prietena” mea anxietate s-a întors și ea. La fel starea aceea de gol, de lipsă de chef și de bucurie. Fără legătură cu tot ce se întâmplă în lume.

Furtună hormonală îi zic eu la  tot acest cocktail de simptome, dureri și provocări prin care trec acum.

”Mi-e dor de entuziasm, de dorința de a face, de planuri de viitor care să mă facă să sar în sus de exaltare. N-am mai simțit demult asta și nici conjunctura vremurilor nu mă ajută” – scriam la începutul lunii.

Între timp simt că am găsit câteva motive de entuziasm, de lucruri pe care să le planific și la care să visez.

Vremurile

Vremurile sunt tot maronii. Dar știți ce frumos arată un material textil de culoare maron cu inimioare roz pe el? Cam așa facem și noi în vremurile astea: așezăm roz peste maroniu și sperăm că, odată cu zbaterile astea, lumea să iasă mai bună, mai conștientă de valoarea păcii și înțelegerii.

Cel puțin asta este concluzia la care am ajuns pe grupul meu de femei, după ce prietena mea a fost într-o zonă din care toată lumea fuge. A fost o experiență de o noapte și o zi, dar atât de intensă.

Din păcate se pare că oamenii încă au nevoie de traume și dureri ca să înțeleagă că viața trebuie prețuită, că pacea e benefică, că iubirea este cea care ne unește. Așa cum am auzit de multe ori, de la oameni, că după ce au trecut prin greu, prin dureri și traume abia după aceea au învățat să se bucure de viață și să aprecieze fiecare zi.

Iar eu mă întrebam de ce e nevoie de durere ca să apreciezi bucurie. Pentru că trăim într-o lume duală, în care fără întuneric nu e lumină. E mult de spus, dar cam astea sunt concluzii pe scurt.

Reușite

În fiecare lună consemnez mici reușite și astea pentru mine cântăresc mai mult decât nu știu ce premii obținute. Faptul că cineva mi-a spus că a citit o carte recomandată de mine, faptul că altcineva s-a apucat de desenat sau pictat pentru că a văzut la mine, înseamnă reușite. Atelierele pe care le țin cu copiii la bibliotecă și îi încarc cu frumos, le ofer cadrul în care să își dezvolte abilități care la școală par să nu mai conteze, pentru mine sunt succese uriașe.

Cărți citite

Noi de David Nicholls

Este cartea despre care am și scris luna asta și care reflectă mult din realitatea zilelor noastre și a familiilor noastre. Deși în perioada asta se vorbește mult despre filmul Adolescență coruptă ( eu nu l-am văzut  și nici nu știu dacă o să îl văd ), cred că sunt multe alte surse care aduc în atenție viața adolescenților, relația lor cu părinții, felul în care părinții se străduiesc să le fie alături și să fie mai buni. Pentru cine este interesat să își cunoască cu adevărat copilul există multe surse în jurul nostru.

Scrisoarea adolescentului din carte mi se pare destul de revelatoare.

Nopți albe de Dostoievski

Recunosc că nu ar fi fost pe lista mea de lecturi această carte. Dar pentru că a fost ca temă pentru clubul de lectură la care m-am alăturat de curând, organizat de asociația iCarteiParte, am citit-o cu interes și deschidere.

Am aflat cu ocazia asta că e în topul lecturilor la acest moment.

Este de fapt o povestire scrisă la începuturile scriitoricești ale autorului. Dar e foarte bună pentru a pătrunde în lumea scrierilor lui Dostoievski și a epocii de altă dată.

E multă filosofie, multă reflectare la viață și sentimente, e acel tumult de gânduri și simțiri prin care am trecut cu toții la o anumită vârstă. Asta apropo și de adolescenții noștri pe care prea îi vrem maturi și așezați înainte ca ei să fie pregătiți.

Protagonista poveștii are doar 16 ani și este pusă în fața unei alegeri: aceea a bărbatului care să o ”salveze” din viața de fată și să o facă femeie. Pentru că așa erau vremurile. Normal ca alegerile ei sunt debusolante pentru noi, cititorii. E greu să alegi între ce îți dictează simțul practic (bărbatul așezat, serios, care promite o căsnicie sigură) și Visătorul, care nu poate oferi altceva decât iubire pură și necondiționată.

A fost o lectură interesantă la momentul ăsta al vieții mele, dar recunosc că mi-a trebuit ceva voință și răbdare să o parcurg.

Jurnalul unei iubiri imposibile – Kaya de Vos

O carte pe care am luat-o pur și simplu din bibliotecă și am zis să văd ce îmi oferă. Mi-a oferit clipe de visare, de relaxare. E o carte ușor de citit dar care te lasă cu o stare plăcută, de bine, de frumos. Autoarea este de meserie arhitect iar numele de pe carte este pseudonimul ei (am aflat de pe internet – pentru că așa se citesc acum cărțile, cu Google-ul deschis, ceea ce mi se pare chiar minunat).

Cartea cuprinde trei povestiri în care realul se împletește cu imaginarul. Tema Zburătorului se regăsește în carte, planul morții și planul vieții se împletesc firesc, ca într-un dans. Iubirea imposibilă devine posibilă, la fel ca la Mircea Eliade.

Darul de Edith Eger

Tot pentru un club de lectură, Incubator107Sibiu, am citit și această carte pentru care primisem multe recomandări.

Am găsit-o online și am parcurs-o printre picături, în timpul liber. E o carte care se parcurge ușor, dar este foarte valoroasă dacă ești în căutarea unei soluții pentru a ieși din prizonieratul propriei minți și a-ți trăi cu adevărat viața.

Autoarea este una din supraviețuitoarele Holocaustului, psihoterapeut și conferențiar. În carte vine cu multe exemple din viața proprie precum și din viețile pacienților săi, ceea ce face lectura mai ușor de integrat.

Sunt multe daruri pe care ni le face viața dacă reușim să nu mai fim prizonierii propriei noastre minți.

Citatul care mi-a plăcut cel mai mult:

”Speranța este cel mai îndrăzneț act de imaginație pe care îl știu.”

Filme

Flow

Filmul de animație care a ținut copiii cu gura căscată deși nu se aude nici un cuvânt pe parcursul lui. Eu una am fost uimită  de tot ce s-a întâmplat pe ecran, au fost momente în care mi-am ținut respirația de emoție și suspance. Mi se pare genial filmul și merita din plin să fie văzut. Ne dovedește că se pot face opere de artă și fără țipete, durere, urât. Pentru că ideea filmului tocmai asta este: supraviețuirea prin împreună.

Albă ca zăpada

Varianta modernă a filmului ne-a făcut curioși să vedem care e viziunea actuală a poveștii. Mi-a plăcut pe de o parte felul în care prințesa își abordează propria salvare. Pe de altă parte îmi pare rău că nu au inclus partea de jucăușenie, amuzantă, scenele cu piticii și păsărelele. Parcă sunt prea serioase versiunile astea noi ale poveștilor, prea se vrea să se transmită lecții și învățăminte prin intermediul lor.

Evenimente

A fost o lună bogată în evenimente, lansări de cărți, workshopuri.

Am fost la petrecere de Ziua Femeii pe 8 martie și m-am relaxat alături de prietene.

Am participat la lansarea cărții Marketing digital a lui Cristian China Birta.

Am participat la un workshop despre pictura Primavera a lui Boticelli.  Ocazie cu care am înțeles încă o dată câtă știință stă în spatele operelor de artă din alte vremuri, câte coduri și mesaje erau puse în ele, cât de valoroase sunt pentru noi, cei de azi, ca și informație, și cât de superficial luăm noi lucrurile în ziua de azi.

Am mers cu mare bucurie la primul yard sale, Acaret,  organizat de spațiul de coworking Nook de aici din Sibiu. A fost o duminică ploioasă perfectă petrecută alături de femei, cu obiecte vestimentare deosebite, bijuterii, pantofi, cafea, bunătăți dulci și povești.

Călătorii

Am mers și luna asta într-un loc nou, într-o călătorie prilejuită de cursul de fotografie pe care îl fac.

A fost o tabără organizată cu scopul de a ne întâlni toate cursantele și a lucra practic ceea ce am învățat în teorie. Dar, așa cum se întâmplă atunci când un grup de oameni se adună cu niște scopuri comune, beneficiile aceste ieșiri au fost mult mai multe decât doar cele ale fotografiei.

Locul taberei a fost undeva în Miercurea Ciuc, în localitatea Mădăraș. Un loc superb, în natură, cu mâncare bună și oameni primitori, cu povești și istorii. Am vizitat locuri interesante la care mi-ar plăcea să mă întorc alături de familie.

 

Bucuria lunii

Faptul că am fost și am văzut aleea cu copaci Sakura înfloriți e de consemnat la bucuria lunii pentru că e ceva ce se întâmplă o dată pe an și durează câteva zile.

Mă felicit că am reușit să mă țin de jurnal până acum și mă simt bogată când văd câte se pot consemna într-o lună.

Chiar și o ieșire de una singură la o cafea poate fi un moment de consemnat, de înscris în caietul cu amintiri, așa cum mi s-a întâmplat mie într-o dimineață când am avut treabă prin centru și m-am oprit la Lumos, un loc luminos, cu cafea bună și gustări excelente, dar unde am descoperit și povești în una din revistele de acolo.