Jurnalul lunii februarie 2025 cu bucurii și griji

Deși dimineață, când m-am trezit, pe fondul evenimentelor din seara precedentă de peste ocean, mi-am zis că nu mai are nici un rost să consemnez eu micile mele evenimente, am decis că tocmai de aceea are rost.

Așa cum îmi învăț copiii că orice mică realizare, fie și să își facă un pat sau ceva de mâncare, se consemnează în mintea lor ca o victorie, așa încerc și eu să mă țin de ceea ce îi îndemn pe ei. 

De obicei luna februarie era o lună pe care o simțeam apăsătoare, fără proiecte și entuziasm. Dar anul ăsta a fost altfel.

Sănătate și mișcare

Luna asta am fost chiar bine pe plan fizic și asta mă bucură. Am trecut cu bine și peste un început de răceală, după două zile de gât iritat și semne că ar putea fi mai grav, corpul meu și-a făcut datoria și a luptat cu virușii, ajutat de Vit C și alte suplimente. Am avut energie și stare bună cât să duc la îndeplinire tot ce am avut de făcut.

Cu mișcarea nu m-am mobilizat să fac ceva constant, dar îmi dau voie să mai hibernez o vreme.

 Reușite

Am citit trei cărți, am călătorit, am ieșit, am participat la evenimente, am terminat cu bine sesiunea și simt că îmi intru în ritm.

Am meșterit mărțișoare pentru colegele lui Horia, deși inițial nu aveam nici o inspirație și dorință să o fac. Dar lui i-a adus bucurie și asta e tot ce contează.

Am publicat articolul despre premenopauză pe care anul trecut nu am putut să îl scriu. Îl consemnez ca reușită pentru că multe femei s-au regăsit în ce am scris, am primit multe mesaje și telefoane de mulțumire, femeile mi-au împărtășit ce simt și ele și m-au încurajat cele care au trecut de această etapă.

Cărți citite

Mă bucur că și luna asta am reușit să citesc câteva cărți care mi-au plăcut.

Cină la Roma – istoria lumii într-o singură carte

Este o carte pe care mi-a adus-o una din cititoarele mele și am fost curioasă ce legătură este între o cină și istorie.

Noroc ca nu sunt pofticioasa si pot citi linistita despre mancare la orice ora, fie ea si italiana .

Castelul din orașul meu de Ioana Bâldea Constantinescu

Maniunea de Narine Abgarian

Călătorii

Am plecat să o găsim la Păltiniș, a fost cu aventuri și peripeții.

A fost o ….experiență .

Dante era pregatit sa se tăvălească in mormanul de zapada. Doar mental, ca la haine s-a îmbrăcat ca de plimbare in centru . Abia a fost convins sa puna ceva pe cap.

Horia a crezut ca zapada e o chestie pufoasa si calda iar datul cu sania e o alunecare pe tobogan. Pentru ca de doi ani de zile n-a mai avut experiente iernatice si a uitat cum e.

A mârâit non stop ca e frig, ca nu îi place, ca i-au înghețat mainile in mânușile noi, speciale pentru zapada.

Eu m-am bucurat de peisaj, de atmosfera de vacanta din jurul pârtiei. M-am amuzat si analizat cum de doi frați pot fi atat de diferiți ca fire:

– unul se arunca cu capul inainte in orice aventura ce implica mișcare

– celalalt face calcule matematice inainte sa facă orice mica mișcare mai altfel decat mersul obișnuit pe asfalt.

De multe ori noi, părinții, ne învinovățim ca nu facem lucrurile bine, ca greșim, dar uitam ca copiii nostri sunt ființe unice, cu personalități diferite si tot ce avem de făcut e sa ii ghidam potrivit firii lor, nu șabloanelor noastre.

A doua zi a nins și în Sibiu.

Ocazie cu care i-am cumpărat lui Horia ceva haine de zăpadă.

Și pentru că tot avea haine și venea vacanța, am plecat la București, unde a nins mai mult și ne așteptau parcurile.

Călătoria cu trenul a fost și ea de neuitat. La un moment dat s-a umplut vagonul de fum, am coborât în câmp la 9 seara. Ca de obicei nimeni nu zicea nimic, cei de la CFR erau aroganți și neprietenoși, deși trenul era plin de copii veniți din vacanța de schi. Până la urmă ne-am urcat înapoi și am ajuns cu bine la București.  

Poate cu ani în urmă (cum e descris și în cartea Maniunea și cum e și în amintirile mele de călătorii din copilărie, cu mijloace improprii de transport) asta era normalitate. Dar în zilele noastre, când cică avem inteligență artificială și trenuri de mare viteză în lume, evenimente ca acesta și reacție zero din partea celor responsabili sunt de neadmis. 

Bucureștiul ne-a așteptat cu nămeți de zăpadă pe străzi cum nu am mai văzut de câțiva ani, cu ger și țurțuri, dar cu atmosferă plăcută. Ne-am bucurat de plimbarea în Cișmigiu, de vizita în câteva magazine, de întâlnirea cu oameni dragi.

Ca de obicei mi-a plăcut să călătoresc alături de copilul meu, să îi ofer amintiri și experiențe alături de mine. 

Mereu consider că o călătorie aduce beneficii, oricât de provocatoare sau de obositoare ar fi. Ieșirea din rutină ajută mintea și trupul.

Cum a zis Horia așa de frumos, călătoriile ne ajută să trăim mai mult pentru că fiecare experiență nouă înseamnă că timpul se dilată și îl trăim mult mai intens. 

Bucurii 

Familie