Metropolitan Museum of Art from New York
Deși au trecut două luni de când am vizitat muzeul, nu am reușit încă să scriu despre această vizită. Uneori entuziasmul maxim este atunci când trăiești acele momente. Cu cât trece timpul cu atât parcă nu mai simți că ai ce povesti, parcă simți că nu mai ai nimic în plus de spus despre obiectivul vizitat, ceva ce nu s-a mai spus în lumea vastă a internetului. Dar după ce am privit pe îndelete pozele, am revăzut în minte amintirile de atunci, mi-am dat seama că îmi doresc să scriu pentru mine în primul rând, să adun aici pozele pe care le-am făcut.
Tocmai de aceea voi povesti mai mult despre ce am simțit, cum a fost vizita cu doi copii, dintre care unul mai mic de patru ani, cu ce amintiri au rămas ei și cum am gestionat timpul petrecut cu ei în muzeu. Se înțelege, desigur, că în condițiile date pozele făcute de mine nu au cum să fie opere de artă ci doar mici frânturi de amintiri pe care le-am adunat pe obiectivul camerei de telefon. Pentru fotografii superbe vă sfătuiesc să parcurgeți turul virtual al muzeului, un privilegiu pentru care ar trebui să fim cu toții recunoscători vremurilor pe care le trăim.
Sigur că sunt interesante și informațiile generale:
Metropolitam Museum este denumit colocvial ”the Met” și pe mine m-a surprins foarte tare să văd această denumire chiar la intrarea în muzeu.
Anual îi trec pragul aproape 7 milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind pe locul trei ca și număr de oameni ce îl vizitează. Sunt date pe care nu le știam la momentul respectiv și poate că e mai bine așa.
Sunt peste 2 milioane de exponate, opere create de mintea și mâna omului în 50000 de ani în Egipt, Mesopotamia, Orientul Îndepărtat şi Orientul Apropiat, Grecia, Imperiul Roman şi culturile precolumbiene.
Noi am fost cu grup organizat așa cu nu am avut grija biletelor sau a statului la cozile de la bilete, dar pot spune că sala de la intrare era destul de plină de vizitatori. Din fericire muzeul este aerisit, sălile sunt spațioase, astfel încât nu am simțit aglomerația în timpul vizitei. Soțul a fost împreună cu colegii într-un tur ghidat iar eu cu copiii am fost liberi ca timp de trei ore să ne plimbăm pe unde vrem în incinta muzeului. Ceea ce aproape am și făcut.
Am pornit vizita pe îndelete, oprindu-ne la fiecare sculptură și exponat. Dar răbdarea lui Horia și picioarele lui, care nu prea aveau stare, au fost cele care ne-au ghidat până la urmă întreaga vizită.
În secția de pictură am ajuns mai spre sfârșitul turului dar tot ne-am luat răgaz să admirăm în voie, să citim nume și titluri, să admirăm tehnici. Aici am simțit o mare emoție aflându-mă în fața unor tablouri celebre pe care le văzusem doar în albumele de artă.
Perfecțiune și geometrie ce îți taie răsuflarea. Nu aș mai fi plecat de lângă vasele acestea.
Locul care ne-a adus însă cele mai mari emoții a fost acesta: reproducerea piramidelor, mormintele faraonilor, pietrele cu scris scrijelit, bijuteriile greoaie și totuși atât de fine, atât de perfecte. Pe mine mă infiora numai gândul la vechimea acestor obiecte, la oamenii din acele timpuri, amintirea cărților de istorie sau literatură, documentarele văzute. Pentru Horia era un bun loc de joacă, de alergat, de ascuns, fiind un spațiu destul de larg în care copiii au voie să se plimbe nestingheriți, să atingă și să vadă.
Am rămas minute bune lângă vitrina cu aceste vase colorate. Atât culorile cât și detaliile m-au făcut să mă las cu greu dusă de lângă ele.
Istoria unei societăți transpusă în nevinovate statuete de porțelan.
Vitraliile au fost fascinația copiilor.
Picturi absolut uimitoare pe care nu credeam să ajung vreodată să le admir direct în muzeu.
Mi-ar fi trebuit vreo trei zile să am timp și să savurez fiecare exponat, să îi citesc povestea, să îi vă detaliile. Dar sunt fericită că am fost chiar și pentru trei ore într-un loc încărcat de istorie și de frumos. Mi-a plăcut mult faptul că Horia a fost de fiecare dată întâmpinat cu zâmbete de către lucrătorii la muzeu, nimeni nu reacționa ca și cum un copil atât de mic e un potențial pericol pentru exponate sau pentru liniștea din jur. De altfel muzeul nu mi s-a părut unul sobru, în care să pășești în vârful picioarelor, ci dimpotrivă: e un muzeu viu, interactiv, în care copiii se simt incluși, în care au voie să apese pe butoane, să privească de aproape anumite exponate.
Dacă ajungeți în New York treceți pe listă și Metropolitan Museum iar dacă puteți luați-vă ceva mai multe ore pentru a vă bucura de atmosferă și de minunățiile expuse.
