Adevarul meu, adevarul tau
Când eram mica de fiecare data când se întâmpla câte ceva adultii din jurul meu se grabeau sa caute cauza, ceea ce duce, implicit, la un vinovat. Daca spuneam : ma doare burtica, imediat veneau replici de genul: pai daca ai mâncat prea multe fructe… Daca raceam imediat venea si acuzatia: sigur ai umblat dezbracata. O nota mica aducea dupa sine un alt val de acuzatii, de vinovatii si de uitat în curtea vecinului cu întrebarea: el cum a putut?
Am crescut, majoritatea dintre noi, într-o astfel de lume. Atunci ne-am format. Sentimentul de vina, cautarea motivului pentru care, acuzatia ce cadea asupra împricinatului – lucruri normale.
Privesc azi lumea din jur si nu pot sa nu vad cum toate astea s-au perpetuat de-a lungul timpului. Fie ca e vorba de stilul de viata, de alimentatie, de buget, de munca, de medicina, acuzatiile curg de unde nu te astepti, Judecata de Apoi s-a mutat pe Pamânt, vinovatii nu stiu pe unde sa mai scoata camasa. Ne-am transformat în Judecatori si Acuzati, cu schimbarea rolurilor dupa caz.
Vai, nu ai vaccinat copilul… o sa vezi tu.
Vai, ai vaccinat copilul…. nu te gândesti deloc la binele lui.
Ai mâncat cârnati? Lasa ca o sa te doara ficatul, ai sa vezi.
Îndraznesti sa depasesti limita legala admisa de greutate? Ce mai conteaza cine esti dincolo de aspectul exterior daca nu te uiti în oglinda si îti place sa manânci?
Ai fost la medic? Ai luat pastile? Tu nu ai auzit ca sistemul medical e praf si pulbere? Ca sunt otrava curata?
Ai început sa bei ceaiuri? Nu ai fost la medic? Vaaaiii, dar nu mai manânci carne? Ce porcarie. Abia te mai tii pe picioare.
Nu ti-ai luat înca cel putin o casa si o masina? Nu muncesti 10 – 12 ore pe zi… vaiiii, n-as putea asa ceva.
Ba nu, eu n-as putea sa muncesc atâtea ore. Eu am dreptate.
Ba eu am dreptate. Ba eu, ba eu.
Lumea întreaga a devenit un mare parc, plin de copii adulti ce încearca sa îsi impuna punctul de vedere, ce considera ca dreptatea e doar într-o extrema sau alta. O mare harmalaie, un duel universal se desfasoara cu toate mijloacele avute la dispozitie.
Poate ca fiecare din noi ne-am aflat în postura de acuzati sau de acuzatori. Poate ca fiecare din noi, în intimitatea gândurilor noastre, emitem o judecata asupra unui semen de al nostru. E în natura umana probabil. Dar de la intimitatea gândului si pâna la trâmbitarea lui în cele patru zari, la încercarea de impunere asupra celui de lânga tine e o granita foarte subtire si prea usor trecuta.
Suntem diferiti desi asemanatori. Atât în gândire, simtire, chimie sau fizica cât si în actiune. E normal sa alegem o cale sau alta, în functie de ceea ce ni se potriveste.
Da , e minunat ca acum putem vorbi despre experientele noastre. E minunat ca putem împartasi calea noastra. E minunat ca cel ce simte ca noi poate alege sa mearga pe calea noastra. E minunata aceasta era plina de informatii. Dar omului i-a fost lasat liberul arbitru tocmai pentru a fi liber sa îsi aleaga calea.
Asemenea unui copil ce învata prin exemple si nu prin “informare”, si noi, oamenii, putem alege exemplele care ni se potrivesc. Putem sa cunoastem toate caile, putem sa le acceptam cu mintea, sa le întelegem. Dar nu putem merge pe toate odata.
De aceea, draga semen al meu, lasa-ma sa îmi aleg singur calea, lasa-ma sa ma dau cu capul de ce prag vreau eu. Daca nu îti place calea mea uite-te mai atent la calea ta. Daca simti ca merg pe o cale gresita îndruma-ma fara sa ma acuzi. Asa cum o mama ar trebui sa îsi îndrume copilul fara sa îi spuna la fiecare pas: off, uite ce ai facut, tare neatent mai esti. Azi nu e calea mea dar mâine poate deveni. Poate ma schimb eu, poate ma convinge exemplul tau, poate primesc un mesaj Divin sau de la Extraterestri. Nu se stie.
Noi si Ei au capatat conotatii de grupuri închise în care nu oricine e acceptat, care nu se intersecteaza si din care nu se migreaza asa usor într-o parte sau alta.
Haideti sa redevenim cu totii NOI si sa ne unim caile pentru scopul acela comun pentru care am venit cu totii pe Pamânt: o lume mai buna si Viata, cu tot ce are frumos în ea!
