Printre clipele vietii un pumn de clipe

Mi-e ziua noua, mi-e zbaterea deplina, mi-e sufletul cautator de nestemate.

Erau zâmbete si le vedeam, simteam, scriam. Erau bucurii, erau cuvinte ce se asezau frumos la locul lor. Nu le spuneam eu unde. O faceau singure.

Nu eram singura. Ma simteam parte din ceva. Din mai multe ceva-uri. Si toate îmi erau dragi. Altfel nu as mai fi fost parte.

Dar un pumn de clipe a venit sa rastoarne bucurii, placeri. Sa ma provoace, sa îmi puna întrebari. Nu “de ce-uri” ci “pentru ce-uri”.

Pentru joc, pentru zâmbete, pentru autodezlegare si aflare a venit raspunsul. Dar nu mai era de ajuns  pentru ce-ul asta.

Copilul zice au. Medicul zice sa dau. Ziua si plata. Ziua si …rasplata unde-i? Zice lumea. Rasplata unde-i totusi? Argintii grei care masoara tot. Dar oare masoara? Ma fac ca nu îi vad ca nu sunt. Ca nu sunt. Dar îi caut. Ca sunt. Necesari. Si nu-s. Sau sunt, Dar nu de-ajuns.

Si-ajung la pentru ce-uri.

Pentru ce energii consumate în van? Pentru ce încrâncenari de cuvinte? Pentru ce placeri si bucurii sfarâmate? Pentru ce timp scurs printre degete în ne-creatie, ne-placere si ne-câstig?

Un pumn de clipe frumoase mi-au facut ziua de ieri. Un pumn de hotarâri au venit peste mine. Si le voi lua. Le voi îmbratisa ca pe prieteni dragi. De vor zbura si ele  în cele patru zari voi gasi altele potrivite clipelor ce vor veni.

Aici. în coltul meu de liniste, de zâmbet si lumina a navalit tristetea, cautarea, negura si ploaia. Dar soarele e dupa nori. Îl simt si îl presimt. Depinde de mine. Doar de mine. Nu de ei. Poate de voi.

În coltul meu de cer vreau iarasi bucurii si zâmbete. Macar aici….

În rest, fiecare cu pumnul lui de clipe.