Povestile iei – pasiunea pentru traditie si frumos
Ieri, la Biblioteca judeteana din Braila, a avut loc cel de-al treilea atelier intitulat atât de frumos Povestile Iei. Am mers si eu acolo mânata de curiozitate si nebuneasca speranta ca imediat ce ma voi întoarce ma voi apuca de lucru.
De ce spun nebuneasca speranta? Pentru ca informatiile pe care le-am aflat mi-au aratat cât de departe ma aflam, ca si cunostinte generale, de ceea ce înseamna cu adevarat o ie.
Asemenea multora dintre voi, poate, eu credeam ca ie înseamna orice bluza din in sau pânza topita ce are pe ea câteva motive populare, eventual stilizate. Admirasem de multe ori pe internet poze cu ii, ma uitam cu uimire la pretul lor sperând ca într-o zi voi putea avea si eu una.
Dar ieri am înteles ca ia nu se cumpara asa pur si simplu. Ieri, în cadrul atelierului am învatat un pic sa “citesc” o ie. Pentru ca o ie înseamna de fapt o poveste. O ie poarta în însemnele ei informatii pe care noi, cei de azi, am uitat a le descifra. Femeile nu purtau orice ie, femeile îsi cuseau camasile pentru a le reprezenta, pentru a transmite celor din jur mesaje despre ele, despre starea lor materiala, despre zona din care provin, despre statutul social si chiar vârsta. Era, asa cum frumos si plastic s-a exprimat doamna Corina Ciuraru, un fel de CV al femeii.
Dupa toate câte le-am aflat ieri nu voi mai privi vreodata o ie fara sa identific elementele de baza ale acesteia. Cuvinte ca altita. râuri, încretituri, pavele, bentite, poale au capatat un sens pentru mine si le voi cauta de fiecare data când voi privi o ie pentru a-i stabili autenticitatea.
Materialul din care se confectioneaza este iarasi o poveste întreaga. Pânza de casa, tesuta la razboi, confera adevarata autenticitate a unei ii. La noi în oras un astfel de razboi este mânuit cu pasiune si pricepere de catre doamna Mara Radita Casian, ce îi invita pe doritori sa treaca pragul atelierului cu iz de “a fost odata”, dar si cu invitatia de a duce mai departe traditia, mai ales în rândul tinerilor.
Dar sufletul iei cu adevarat îl reprezinta cusaturile. Fiecare împunsatura de ac înseamna pasiune, dragoste pentru frumos, ritual si rugaciune. În trecut insemnele magice aveau menirea de a proteja de rele si se spuneau cuvinte speciale atunci când femeile se apucau de lucru.
Daca ai pânza, ai ata, ai stabilit croiala si masurile, tot ce ai de facut este sa te înarmezi cu multa rabdare si dorinta de a reusi si sa te apuci de cusut. Mii de semne minuscule, mii de împunsaturi, ore si ore de munca – asta înseamna cu adevarat sa lucrezi o ie.
Iar pentru toate astea e nevoie de pasiune. Pasiune pe care am simtit-o si recunoscut-o în ochii, glasul si lucrul final sau abia început al doamnelor Corina Ciuraru, Mara Radita (coordonatoarele atelierului) si al unora din participantele la eveniment. În ziua de azi o astfel de preocupare poate parea bizara dar pentru mine este fireasca. Evadarea din cotidian, aplecarea spre traditie, creativitatea, frumosul si învatarea continua reprezinta elemente de rezistenta ale sufletului nostru fata de vremurile în care traim.
Nu pot spune ca am deja curajul sa ma apuc de o astfel de munca. Ba dimpotriva, simt ca e mult de învatat înainte de a face prima împunsatura de ac. Dar în mine a încoltit dorinta. Ceea ce e un început.
Va multumesc doamnelor pentru informatii si pentru o dupaamiaza petrecuta altfel, dar cu mult folos si încarcare sufleteasca!
Fotografii si informatii gasiti în albumul alcatuit dupa eveniment. Daca va doriti sa aflati mai multe despre acest mestesug va puteti înscrie pe grupul special creat pentru asta.
“Semne cusute” nu reprezinta doar o sintagma, reprezinta o întreaga comunitate de oameni reuniti în jurul unei singure si frumoase pasiuni: ia româneasca, autentica, eterna.
