Parfumul unei ii

În sfârsit toamna, îsi spuse Mariuca cu o bucurie ascunsa. Iubea deopotriva si vara solara. si primavara jucausa,  dar parca toamna si iarna erau anotimpurile în care se simtea cel mai bine. Era doar ea, cu gândurile ei si mai ales cu lucrul ei. Asa era rânduiala de când lumea si pamântul. Asa vazuse la bunica ei si asa vedea si la mama ei. Barbatii aveau responsabilitatile lor grele, dadeau viata plantelor si se îngrijeau de hrana iar femeile nasteau prunci si creau frumos în jurul lor.

Pregatise de cu seara razboiul de tesut, îsi alesese cu grija firele, iar acum era dornica sa înceapa lucrul. Îsi îndrepta spatele privind mândra înainte, asa cum stia ea ca trebuia sa stea dreapta înaintea lui Dumnezeu,  asa cum razboiul de tesut era o punte între cer si pamânt, nu doar o unealta de lucru.

Apuca suveica cu hotarâre iar buzele ei începura sa murmure cuvinte doar de ea stiute si întelese, cuvinte învatate de la Buna, cuvinte a caror magie si putere se vor imprima pe camasa ce o va tese. Cu fiecare fir de tesatura o parte din sufletul ei se va aseza si va urzi, asa cum urzesc ursitoarele, viata la care viseaza.

La ce poate visa o fata tânara, aflata în pragul vietii? La alesul inimii ei, se întelege. Asa visa si Mariuca cu ochii deschisi în timp ce tesea pânza deasa, trainica, din care mai târziu îsi va croi mândra camasa. Se concentra asupra lucrului, atenta sa nu scape vreun laturoi pe întinderea imaculata a pânzei, atenta sa nu se încurce itele, asa cum le încurcase ea în vara când se lasase furata de doi ochi albastri când mersese sa spele la râu si ajunsese târziu, dupa apusul soarelui. Tare o mai mustrase maicuta. Dar stia ea ca itele vietii tot se vor încurca într-o zi, ca cei doi ochi albastri nu o uitasera asa cum nici ea nu îi uitase. Asa cum firele se uneau pentru a tese o trainica pânza asa se vor uni si firele nevâzute ce simtea ca îi leaga.

Afara crizantemele, daliile si trandafirii rezistau eroic sub vântul si ploaia toamnei dar cele pe care le adusese în casa si le asezase în frumoase vase de pamânt îsi raspândeau frumusetea si mireasma, revigorate de caldura focului vesel din soba. Aveau sa îi fie inspiratie atunci când se va apuca de cusut, când va migali la minusculele însemne ce aveau sa împodobeasca camasa în frumoase râuri si altite si care aveau sa poarte în simbolurile lor mesajele inimii ei, vor vorbi lumii despre tineretea ei si despre pofta ei de viata dar si despre dorinta de a intra în rândul femeilor maritate. La anul probabil alte însemne vor împodobi camasa ei, vor fi însemnele de pe camasile ei. 

Nu îsi facea griji. În întunericul secret al lazii de zestre se aflau multe astfel de camasi cusute cu drag. Dar, dintre toate, una singura o atragea în mod special. Era ia pe care o va purta la nunta ei. Era unica, era cusuta cu fir de aur, împodobita asemenea unui câmp înflorit. Muncise o iarna întreaga la ea si purta în tesatura si cusatura ei toata speranta si dragostea de viata ce o însoteau pretutindeni.

Ea nu vroia sa poarte vesminte scumpe aduse de prin strainataturi cum mai vazuse  în ultima vreme la alte fete. Vroia sa îsi poarte cu mândrie portul cusut de mâinile ei, asa cum apucase din mosi stramosi….

Mariuca s-a maritat si a avut o viata asa cum a urzit-o în lungile zile de iarna. Camasile cusute de ea au dainuit peste ani pentru ca, într-o zi, când vesmintele nu mai aminteau deloc de ce a fost o data, stranepoata ei sa se aplece cu interes asupra lor. Le-a scos cu grija din lada de zestre, le-a asezat în gradina toamnei, le-a privit îndelung, a încercat sa desluseasca mesajul minusculelor însemne si sa simta în suflet acea energie si comuniune cu natura, cu Divinul, acea legatura între cer si pamânt ascunsa în tesatura frumoaselor camasi.

Si-a asezat camasa pe trup, simtind ca o îmbraca ca o a doua piele, simtind-o ca pe un scut de protectie în fata lumii. A purtat-o cu mândrie zile la rând pâna când, în mintea ei, a încoltit un gând: ce ar fi daca s-ar apuca sa coasa si ea o astfel de minunatie? Ce ar fi daca ar învata sa desluseasca mesajul (astazi secret) al migaloaselor cusaturi? Ce ar fi daca ar spune lumii întregi ce înseamna cu adevarat o ie?

Aflata în mijlocul prietenelor le arata minunatia de camasa si le vorbeste cu entuziasm despre gândurile ei, despre dorinta ei.

Un parfum de toamna, de trandafiri, de trecut si prezent se raspândeste dintre firele tesaturii. Parfumul  J’adore l’absolu – Christian Dior îsi împleteste miresmele de trandafir turcesc, jasmin, ylang-ylang si tuberoza cu mirosul suav de menta si busuioc cu care strabuna ei Mariuca îsi parfuma pielea atunci, demult, în anii tineretii.

Povestea Parfumata de astazi împleteste în rândurile ei frânturi de informatii împartasite cu  voce calda si patrunzatoare de catre doamna Ana Maria Hartuche, critic de arta din orasul nostru, în cadrul atelierului cu numarul IV intitulat atât de frumos Povestile Iei. Atelierul, desfasurat în cadrul Bibliotecii Judetene din Braila are loc sub coordonarea doamnelor Corina Ciraru si Mara Radita Casian, doua doamne pasionate de traditie si de frumos. doua doamne ce pot fi chiar protagonistele acestei povesti, demne stranepoate ale celor ce au purtat în vremuri apuse minunatele camasi tesute si cusute în casa.

Povestirea s-a scris aroape singura, însotita de acordurile inconfundabilei Rapsodii Române a lui George Enescu. Va invint sa o reascultati daca nu ati mai facut-o de multa vreme!