Dreptul copilului de a gresi

Se spune ca din greseli invatam. Eu cred ca de multe ori asa si este. PAna la urma toti am vrut sa incercam in speranta ca noua nu ni se poate intampla, oricat ne bateau parintii la cap sa nu facem aia sau ailalta ca sigur o vom pati. Chiar daca nu am patit-o de fiecare data, in datile cand s-a intamplat asta cu siguranta ne-am invatat lectia.

Apropo de lectii, de cand a inceput scoala, pentru mine, ca parinte, e o adevarata provocare chestia asta cu temele pentru acasa ale copilului. Nu, nu pentru ca doamna ii copleseste cu teme si cu cerinte, dimpotriva. Dante are norocul (pe care l-am cautat noi) de a avea o invatatoare cu cerinte absolut rezonabile, care intelege copiii din ziua de azi si felul lor de a fi, care le vorbeste pe limba lor, toleranta si creativa in ceea ce priveste modul de furnizare a informatiilor.

De cele mai multe ori tema pentru acasa inseamna cateva exercitii la matematica si cateva cuvinte, propozitii la romana. Dante singur recunoaste ca e putin si e usor.

Dar, desi e atat de putin si atat de usor, desi singur a venit cu ideea ca, atunci cand are propozitii de facut sa incercam impreuna sa facem o scurta povestioara, tot se invarte cateva ore bune pana cand se hotaraste sa se apuce de scris.

Inca d ela inceputul scolii l-am incurajat sa lucreze singur si doar atunci cand are nevoie de ajutor sa il ceara. Nu vad rostul temelor facute perfect, cu ajutorul si la ambitia parintilor. Ce sens are sa ii dictez eu cum trebuie sa faca, sa il corectez la fiecare cuvant, sa ma enervez ca scrie prea incet sau ca sta cu gura cascata pe pereti? Mai bine isi vede el de treaba lui si la urma corectam (ce se mai poate corecta), discutam.

Uneori, ocupata cu toate cele, il cred pe cuvant ca a scris bine si il las in pace. Desigur, cateva greseli sigur s-au strecurat, mai ales la romana unde, parca are o foame de litere ceva de speriat. El pur si simplu cand reciteste vede cuvantul corect, nici nu observa literele lipsa.

Zilele trecute, dupa cum ii este obiceiul, s-a invartit prin casa, s-a jucat, spunand ca are teme asa de simple ca le va face in cinci minute. Intradevar, la matematica le-a facut chiar in cinci minute. Dar la romana avea de transcris un text. Era ora 7 deja, eu eram obosita, cel mic trebuia spalat, hranit, iar Dante era si el atat de obosit ca in primele 4 cuvinte deja gresise doua.

I-am spus ca daca simte ca nu poate si ca e prea obosit mai bine o lasa balta si numai scrie deloc decat sa se chinuie iar a doua zi sa aiba tema plina de greseli prostesti.  Pe moment am crezut ca se va ambitiona si se va concentra. Dar i-a fost mai usor sa renunte.

De fapt nu chiar usor, pentru ca mergand la culcare se framanta ce va face el a doua zi fara tema. I-am spus sa ii explice doamnei cum sta treaba, decat sa ii spuna o minciuna cum se pregatea el sa inventeze.

Am considerat ca a recunoaste o greseala va fi o lectie mult mai util decat sa il fortez sa isi faca tema, sa il cicalesc si sa ne enervam amandoi la ceas tarziu de seara. Am considerat ca asfel va intelege si cat de important este sa isi organizeze timpul, sa fie putin atent la ce are de facut.

A doua zi si-a facut si tema din ziua precedenta si a fost cu totul altfel, mult mai concentrat si cooperant.

Sigur, astfel de evenimente vor mai fi. Noi, ca părinți, trebuie să fim lângă el și să îi aducem aminte ce are de făcut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.