Psi luneli – Incotro?
Nu stiam incotro, nu stiam catre ce, nu stiam pentru ce. Dar oare azi stiu? Oare azi am aflat? Ma intreb in fiecare zi care e drumul, care-i cararea ce duce spre … spre unde?
In viata se ivesc mereu rascruci, drumuri batatorite de altii, drumuri cu umbra, drumuri cu iarba sau cu stanci. Eu, recunosc, de cand ma stiu am apucat pe carari laturalnice, bine ascunse privirii, carari presarate cu flori la inceput, care insa ascundeau maracini si liane agatatoare, menite a-mi ingreuna inaintarea. M-am luptat cu toate, mi-am obosit bratele si gandurile. Mi-am croit drum pana cand am simtit ca rostul nu e acolo. M-am uitat imprejur si am pornit pe alta carare. Nu serpi veninosi ma asteptau in iarba, dar nici caprioare prietenoase nu mi-au iesit in cale.
Astfel , cu carari si alegeri, viata m-a dus pana azi. Sau pana mai ieri. Cand mi-am dat seama de un sens pe care il ignorasem. Cararile, drumurile duc undeva. Trebuie sa duca undeva, intr-un punct, intr-un loc. In zi de trezire si dumirire am inteles. Am priceput ca asta nu stiam eu. De asta renuntam la a mai suporta spini, de a ma lupta cu liane. Pentru ca nu cunosteam undeva-ul catre care ma indreptam.
De atunci, de mai ieri, il caut si il chem. Intocmai ca o floare a soarelui care se indreapta mereu catre soare, la fel imi caut si eu soarele care sa-mi dea putere, lumina, directie. Il regasesc in copilul meu, in sperantele mele pentru viata lui mai buna si mai frumoasa. Dar il simt si in mine, in visele mele, in alegerile mele, in implinirile mele ce se bulucesc a iesi la suprafata, a se face cunoscute, a spune lumii ca exista.
Un drum, o carare fara un scop, fara un tel , nu e decat atat. Un drum.
Sper ca la sfarsitul lui maine sa stiu mai bine catre unde duce cararea mea, drumul pe care am apucat si pe care il presimt cu mai putini spini, mai putine liane decat pana azi.
Despre drumuri si alegeri au mai scris cei din tabelul de luni.
