Duzina de cuvinte – O lectie
Nu demult povesteam despre fascinatia lui Dante pentru tot ce tine de anatomie, de corpul omenesc, de felul in care functioneaza organismul nostru. Dar interesul lui nu tine numai de corpul uman, aceeasi curiozitate o are si pentru animale. Desi intuitia ii spune ca si ele au o structura asemanatoare cu a omului, zilele trecute mi-a spus ca si-ar dori sa aiba, pe langa Atlasul despre corpul omenesc, si un Atlas despre animale. Este foarte curios sa stie cum circula sangele, cum functioneaza plamanii si celelalte organe.
Lectia pe care a primit-o insa, nu mai departe de saptamana trecuta a fost una dintre cele mai directe la care ne-am fi gandit noi. Cand m-a intrebat despre cum vin copiii pe lume eu i-am explicat simplu si in termeni usor de inteles despre fenomen ,folosind imaginile dintr-o enciclopedie pentru copii. I-am aratat cum evolueaza mica celula, cum se dezvolta si cum ajunge pana la stadiul de bebelus. 
Viata insa ne ia de fiecare data prin surprindere si nu ne ramane decat sa acceptam acest lucru si sa ne asumam rolul de adulti care indruma micul pui de om. Desi pare dur ceea ce voi povesti, poate ca in destinul lui Dante aceasta intamplare sa reprezinte o sansa de intelegere si cunoastere.
O pisica din curtea noastra, desi avand mai putin de un an, a facut cunostinta cu motanul vecin ce tot sare cu tupeu gardul. Nu stim cand si nu stim cum s-a desfasurat intalnirea amorezilor, stim doar ca intr-una din zile pisica noastra se straduia sa faca un pui. Care pui insa nu era pregatit sa iasa asa cum trebuie, cu capul inainte. Drept urmare pisica ne privea cu ochi rugatori sa o ajutam.
Intuitia lui Dante a intrat imediat in functiune, si-a adus trusa lui medicala de jucarie si era foarte pregatit sa ajute mica faptura. Era intrigat de ceea ce vedea dar stapanirea de care a dat dovada, sangele rece care nu l-a parasit nici o clipa, implicarea lui, m-au facut sa nu intervin si sa il las sa inteleaga ce se intampla.
Ne-a dat chiar si o replica care ne-a facut pe toti sa radem, dupa primele momente de uluiala, desigur:
“- Daca nu stiu ce se intampla degeaba ma mai numesc Dante!”
Dupa ce tatal meu a dus la indeplinire rolul de moasa, supravegheat de micul asistent, copilul meu i-a multumit adultului care a ajutat mica faptura. Desi nu spune ca atunci cand va fi mare se va face medic, ceea ce spune mereu este ca lui ii place sa ajute pe toti oamenii si toate animalele. Isi doreste ca odata sa asiste la o operatie la medicul veterinar, sa vada cum se fac bine animalele.
Tarziu, in amurg, dupa acea zi de pomina, mi-a spus: “Ahaaa, gata, acum am inteles cum ies si copiii. Nu doar la doctor prin burtica (adica prin cezariana).” Nu a cerut alte explicatii, a ramas doar cu gandurile lui in micul capusor ce incearca sa inteleaga mersul lumii. A inteles si de ce puiul de pisica nu a putut trai. Pur si simplu “nu a mai avut aer sa respire”.
Poate lectia aceasta parea cruda. Poate in ochii altor copii ar fi fost nefireasca si dura. Pentru copilul meu a fost ceva firesc, natural. De aceea nu am intervenit, nu am incercat sa il iau din fata intamplarii.
Mai avem jumatate din vacanta mare. Cine stie ce alte intamplari ne rezerva aceasta. Intre timp asteptam sa se coaca murele, ne bucuram de dulceata caiselor si visam la cateva zile de mare si plaja.
Despre destin, viata, zambete cugetari si altele au scris duzinarii inscrisi in tabelul de sambata.
