Impaciuitorul Hurom

Copiii se trezira in acea dimineata grabiti sa mearga la scoala desi vremea nu era tocmai imbietoare iar caldura asternutului parea sa ii mai imbie inca. Harjoana de fiecare zi se auzea din baie in timp ce mama pregatea micul dejun. Incerca sa il faca in fiecare zi cat mai vesel, cat mai imbietor si colorat pentru micutii mofturosi. Era insa sceptica. In fiecare dimineata scenariul se repeta. Ea incerca sa le faca sandviciuri vesele, inchipuind fel de fel de animalute sau copacei, norisori si albinute, incercand sa strecoare in acele mici decoratiuni culinare si cate un fir de morcov, o felie de mar, un strop de rosie sau cateva boabe de strugure.

Isi amintea cu nostalgie vremurile in care micutii ei savurau cu placere fructele si legumele in stare naturala, apucandu-le grabiti de pe platourile lor. Erau deliciul vanzatorilor din piata cu cererile lor de a gusta un fir de patrunjel sau un fir de ceapa verde. Erau vremuri cand era foarte mandra de copiii ei hraniti natural care nu se strambau ca alti copii la o astfel de hrana.

Dar copiii au crescut, gusturile lor s-au schimbat,  au invatat ca e mai interesant sa faca mofturi atragand astfel atentia parintilor. Mai era si acea vacanta in care ii cam lasasera in voia lor… Dar  poate ca in dimineata aceasta lucrurile vor sta altfel.

Copiii venisera pregatiti ca de obicei sa refuze felurile colorate de mancare, sa aleaga numai branza si carnita din farfurii. Mama ii lasa singuri, grabindu-se sa se pregateasca si ea sa mearga la birou.

In linistea bucatariei o voce guturala se auzi:

– Iar sunt copiii astia mofturosi. Din nou vor spune ca avem gust acru, ca suntem prea tari, ca nu meritam sa fim mancate.

– Da, mai ales pe mine nu ma aleg deloc. Zic ca sunt prea portocaliu, ca le raman in dinti, ca mai am si mustati cand sunt scos din pamant.

– Lasa ca nici pe mine nu m-au gustat niciodata. Cica sunt verde si seman cu un tufis. Off, daca ar sti ei cate proprietati benefice am pentru mintea lor in crestere, cate vitamine se ascund in clorofila ce imi da culoarea asta intensa.

Copiii se uitau unul la altul si nu stiau ce sa creada. Se uitara in toate partile, se uitara chiar si sub masa. Credeau ca mama lor le facuse vreo gluma punand  inregistrarea cu piesa aceea de teatru cu care ii urmarise o saptamana intreaga. Si totusi vocile  veneau dinspre farfurie. Parea ca legumele si fructele prinsesera glas.

– Da, da, noi vorbim, ce va uitati asa? Ne-am saturat sa ne tratati cu dispret in fiecare zi. Ne-am saturat sa ignorati toate beneficiile pe care noi ne straduim sa le aducem sanatatii si cresterii voastre. Asta parea sa fie o felie de banana.

– Voi nu ati auzit pana acum despre vitamine, minerale, enzime sau antioxidanti? Ce invatati voi acolo la scoala in afara de cifre si litere? Nu ati auzit despre faptul ca din ce in ce mai multi oameni ai planetei sunt obezi si ca din ce in ce mai multi copii ajung la doctor pentru ca nu se hranesc corespunzator? interveni cu ton profesoral acelasi morcov portocaliu.

– Ba da, am invatat. spusera intr-un glas fetita si baietelul cu ochii aproape in lacrimi. Stim ca vitaminele sunt necesare pentru a ne da energie si pentru a face corpul nostru sa functioneze corect. Mineralele ne ajuta sa fim puternici si sa avem toate substantele de care avem nevoie.

-Da, si mai stim ca antioxidantii sunt  buni pentru ca noi sa fim veseli si sa zambim cat e ziua de lunga. Enzimele sunt ca niste mici baterii din corpul nostru care ne ajuta micutele celule sa se inmulteasca iar noi sa crestem mari.

– Asa, ca mami si ca tati.

– Bravo voua copii. Inseamna ca invatati foarte bine la scoala daca stiti toate aceste lucruri. Cu toate acestea de ce refuzati in fiecare dimineata sa mancati  bunatatile din farfuriile voastre?

– Pentru ca… pentru ca …. baietelul cauta un raspuns si nu il gasea deloc.

– Pentru ca asa vrem noi, spuse fetita pusa pe cearta. Pentru ca sunteti tari, pentru ca aveti coaja. Si nici nu sunteti asa de dulci ca bomboanele si ciocolata. Mie nu imi place coaja de la mar, nici samburii de struguri nu imi plac. Iar despre brocoli ce sa mai zic, n-are nici un gust. E pur si simplu o leguma plictisitoare.

– Auzi la ea, plictisitoare, sari buchetelul de brocoli cu glas baritonal. Parca ea nu este plictisitoare cand povesteste toata ziua numai despre ponei, printese si culoarea roz.

-Gata, gata, liniste. Incercam sa le explicam copiilor importanta hranei vii, nu sa ii certam, interveni impaciutoare capsuna.

– Cum adica hrana vie? De aceea vorbiti voi, pentru ca sunteti vii? Cum de nu v-am mai auzit pana acum?

– Nu, nu suntem vii cu maini si picioare, cu glas sau privire. Suntem vii pentru ca suntem alcatuite, la fel ca voi, din celule care cresc si se inmultesc. Oamenii au nevoie de noi pentru a se hrani si a fi tot timpul vioi, sanatosi si  veseli, nu posomorati si artagosti cum ati devenit voi de cand nu ne mai mancati.

– Dar noi vrem sa va mancam, spuse smiorcaindu-se baietelul. Dar la scoala copiii spun ca nu e “cool” sa mananci fructe si legume, nu e prea bine nici sa iti asculti mereu parintii , ca nu le stiu ei chiar pe toate asa cum pretind. Mie imi place banana. Si capsunele imi plac. Si …

– Ia mai taci si nu te mai smiorcai atat. Fetita tot nu era pregatita sa capituleze asa usor si nici sa recunoasca faptul ca favoritele ei erau merele si caisele. Ba chiar si morcovul ii placea. Dar nu ar fi recunoscut cu usurinta. Mai bine recunoaste ca noua cel mai mult si mai mult ne place sucul. Daca am putea sa bem si noi in fiecare dimineata cate un pahar din ala mare de suc , asa cum vedem in reclamele de la televizor.

– Da, asa este. Ne place sucul. Sucul nu are nici samburi si nici coaja. Nici numai trebuie sa rontaim. Ba chiar am auzit noi ca sucul se digera mult mai rapid decat mancarea solida si ca ajunge mai repede la creier si in sange. Nu trebuie sa mai punem stomacelul la treaba si apoi sa ne doara.

– Da, dar cu fibrele ce faceti, ha?

– Fibrele? Ce fibre?

– Fibrele pe care noi le continem si care sunt si ele utile pentru burticile voastre. Fara ele nu ati putea sa eliminati ceea ce ramane dupa digestie si v-ar durea burticile foarte tare. Iar voi nu vreti asta, nu e asa?

– Aaaa, nu, nu vrem. Cred ca trebuie sa o intrebam pe mami, spuse hotarat baietelul, decis sa puna capat acelei galceve care incepea sa nu ii mai placa.

– Da , cel mai bine sa o intrebam pe mami. Sa ii spunem ca noi vrem sa bem dimineata suc proaspat de fructe si legume care sa contina si minerale, si vitamine dar sa contina neaparat si fibre.

– Si sa fie si dulce….

Tocmai atunci mama intra in bucataria in care se lasase o liniste neobisnuita in timp ce copiii culegeau rusinati fiecare fir de leguma si fruct din farfurie.  Ii privi mirata dar totodata incantata.

– Gata copii? Ati mancat tot? Putem sa mergem la scoala?

– Nu inca mami. Noi vrem sa iti spunem ceva. Uite, noi ne-am gandit. Tu mereu ne dai fructe si legume iar noi nu le mancam. Asta pentru ca unele ne plac dar altele nu. Si pentru ca nu ne decidem care ne plac si care nu ne plac, numai mancam deloc.

-Da, asa ca vrem suc. Vrem sa le faci suc. Dar sa fie un suc in care fructele si legumele sa ramana intregi, sa fie si dulce, sa fie si gros.

– Si sa aiba vitamine si minerale si enzime.

-Da, si fibre. spuse baietelul, mandru de ceea ce stia el.

– Bine copii, o sa ma gandesc la asta, spuse mama privindu-i surprinsa. Acum gata, haideti la scoala ca e tarziu.

-Mergem mama.

Ajunsa la birou mama nu isi putea lua gandul de la ceea ce ii spusesera copiii. Suc, vitamine, minerale, dulce, gros… se invarteau in capul ei fortand-o parca sa faca ceva pentru a gasi solutia.

Privea pierduta in monitor, navigand la intamplare prin paginile magazinelor online, nestiind nici ea ce cauta. o idee incolti totusi undeva in adancul mintii. Ar trebui sa caute un robot. Sau nu, mai bine un storcator. Da, asta era. un storcator. Dar trebuia sa fie un storcator performant , de ultima generatie. Hm, stai, stia un magazin online de unde isi cumparase de multe ori diverse accesorii moderne si foarte bune pentru casa si ingrijire personala. Cum de nu se gandise?

Cu degete abile manevra tastele, paginile zburau in fata ochilor ei, imaginile se derulau cu repeziciune. intra nerabdatoare pe pagina cu storcatoare de fructe. Dar erau asa de multe. Pana cand… uite-l! Asta este! Are un nume asa de interesant. Cuvintele pe care copiii le amintisera dimineata erau acolo, in descrierea produsului.

Citi cu atentie detaliile acestui aparat minune si nu ii venea sa creada. Ceea ce isi dorisera copiii putea deveni realitate. Cu ajutorul tehnologiei inovatoare de stoarcere fara frecarea si incalzirea sucului la viteze mari se obtine un suc fara spuma si aer, exact ca la o stoarcere naturala, pastrandu-se culoarea si gustul natural dar, mai ales, vitaminele, mineralele, enzimele, nutrientii si antioxidantii din fructele si legumele folosite.  Exact cum isi doreau nazdravanii ei.  Auzea pentru prima data de storcatoare cu presare la rece dar suna foarte bine acest sistem incat numai statu pe ganduri si dadu imediat comanda.

Era atat de fericita incat toata ziua fu zambitoare si nimic nu o putea supara. Doua zile astepta nerabdatoare sa vina coletul cu pretioasa comoara ce avea sa aduca dimineti vesele in casa lor.

Copiii simteau ca in acea dimineata li se pregatea ceva dar incercara sa isi ascunda curiozitatea. Intrata in bucatarie facand zarva mare, ca de obicei.

– Buna dimineata copii. Astazi va fac cunostinta cu un nou membru al familiei noastre. Il cheama Hurom.

– Hurom? Ce nume mai e si asta?

-E un catel, e un catel.

– Ba eu cred ca e un motan… desi eu imi doresc o pisicuta, spuse fetita imbufnata.

– Nu dragii mei, nu este nici pisica, nici catel. Hurom este un robotel.

– Un robotel? Din acela cu maini si picioare care vorbeste pe nas?

– Ei nici chiar asa, spuse mama zambind. Hurom este cel care va va ajuta in fiecare dimineata sa va hraniti sanatos, sa aveti toate fructele si legumele la pahar, sub forma de suc, asa cum va doriti.

– Uraaa, suc. Unde? Unde?

Mama dezvalui minunea argintie pe care o tinuse ascunsa alaturi de doua pahare inalte cu suc frumos colorat. Avu emtoii cand nazdravanii ei gustara sucul consistent de fructe si legume dar isi dadu seama ca de acum numai avea de ce sa isi faca griji.  Copiii dadusera gata paharele mari de suc si se repezira la aparat sa-i scoata dopul pentru inca o portie.

Dinspre platoul cu fructe si legume se auzira cateva aplauze furtunoase, auzite insa numai de urechile copiilor. Acestia zambira fericiti si isi imbratisara furtunos mama.

De acum diminetile lor vor fi vesele si colorate iar copiii vor creste sanatosi si puternici, asa cum isi doreau. Ca mami si ca tati….

Galceava fructelor si a legumelor cu copiii mi-a fost inspirata de proba numarul 2 din SuperBlog 2013.