Jurnal de eu (V)

Astazi, 28 ianuarie  am chef de scris, de râs, de lucru, de pictat, de toate câte. E o zi în care simt ca ma bucur de zapada, de ceea ce am, chiar si de ceea ce nu am. E o zi linistita, de tihna, în care lucrez în liniste de acasa, în care nici nu ma mai uit în portofelul gol pentru ca am tot ce îmi trebuie în casa. Nu chiar tot, dar ne multumim cu ce este.

Afara sunt nameti ca în poezia lui George Cosbuc – Iarna pe ulita dupa care a lucrat ieri Dante un desen colorat cu copii, brazi, larma si veselie. Va mai amintiti poezia? Nazdravanii mi-au amintit-o cu prilejul concursului Vis de iarna. Dante lucreaza si îsi asteapta cu nerabdare diploma de sfârsit :).

Am iesit dimineata sa îl duc pe micut la gradinita. Desi nu aveam chef sa ies si nici el sa se trezeasca, sentimentul de respect fata de doamnele ce au înfruntat nametii, gândul ca alti copii merg kilometri pe jos sa ajunga la o scoala sau gradinita m-au ridicat val vârtej din pat si m-au scos afara. Din pacate Dante era singurul copil din clasa iar în toata gradinita daca erau 20 de copii… Stau si ma întreb când si de ce am devenit asa de comozi, de frigurosi, de alintati. Am recitit poezia lui Cosbuc si mi-am dat seama ca numai e ce a fost … 

În gradina inimii mele s-a asternut linistea, s-au troienit gândurile, asteptarile, nedumeririle. E o stare de hibernare, de amortire, de senin si de speranta.

În casa a trecut iarasi taifunul, jucariile si-au reluat locurile prin toate ungherele dar si pe toate cararile, ordinea a plecat demult de la noi iar gospodina a intrat in concediu prelungit :).

În bucatarie miroase a pâine calda, a ceai proaspat si a liniste. Cum spuneam, gospodina e în concediu.

Sunt îmbracata cu jeansii mei vechi (de acum 9 ani în care constat mereu cu uimire ca tot intru si de care ma minunez cât de rezistenti sunt) dar care îmi dau o stare de bine, cu o bluza pe care i-am cumparat-o sotului în speranta ca va dori sa intre în ea la un moment dat … dar am ramas doar cu speranta si cu bluza… cu un colier fantezie Luxury Gifts si parfum Playboy… azi am avut chef sa ma rasfat si sa fiu cocheta, chiar daca nu ma va admira decât copilul. Nici macar un curier nu se anunta în trecere pe la usa mea :).

Ascult Jazz pe tv – via youtube. Nu am mai ascultat demult si îmi era dor.

Citesc O suta de nume de Cecelia Ahern. Am trecut de jumatate si tot nu am înteles care ar putea fi deznodamântul povestii. Dar îmi place, ca de altfel toate cartile scrise de aceasta autoare pe care le-am citit pâna acum.

Mesteresc un puzzle de 500 de piese cu o ilustrare a castelului Peles. Foarte frumoasa seria de puzzle-uri din colectia Discover România pe care am gasit-o la Kaufland de curând. As fi luat mai multe. Mai am în plan sa pictez un tablou cu casute colorate.

Saptamâna ce a trecut … bine ca a trecut… a fost încordare, tristete, întrebare. Dar s-au nascut scrieri frumoase si din aceste tristeti. As putea spune chiar si bine ca  fost.

Saptamâna asta o simt plina de proiecte finalizate, de joaca si de bucurie. Chiar daca nedumerirea nu a plecat de tot, speranta în vesti bune e mai mare.

Am învatat destule pentru o singura saptamâna. Mi-am reamintit lectii de viata pe care nu credeam sa le mai întâlnesc, mi-am primit altele noi pe care nu credeam ca le voi primi. Mi le-am însusit, le-am cercetat întelesul si le-am îmbratisat ca pe niste prieteni sinceri.

Sunt recunoscatoare pentru oameni. Chiar daca tot oamenii sunt cei ce pot ascunde soarele dupa nori, alti oameni vin sa te ajute sa îi zaresti din nou razele.

Îmi doresc sa nu se astearna linistea de tot peste acel colt de întâmplare…

Un citat care îmi place: “Iubirea este hrana sufletului. La fel cum alimentele hranesc trupul fizic, iubirea hrane?te sufletul. Daca trupul nu prime?te alimentele de care are nevoie, el devine slab. La fel se petrec lucrurile ?i cu sufletul. Daca nu beneficiaza de iubirea de care are nevoie, devine slab, se va îmbolnavi.” – Osho.

O fotografie de dor de duca, de drag si de m-as mai duce: peisaj din Spania.