Horoscop si horoscopisti, numere si numerologi
Afara sunt multe grade cu minus. Trezitul de dimineata si mersul spre scoala în peisajul asta hibernal e o adevarata provocare, ca si mersul oriunde altundeva. Dimineata râdeam cu Dante si spuneam ca parca am fi într-un joc din acela pe calculator, sarind si ocolind obstacole ca niste hopa mitica. Cumva încerc sa fac amuzant mersul catre scoala pentru ca drumul sa ni se para mai usor.
Pentru ca temperaturile astea “placute” vin la pachet si cu ceva temperaturi ridicate ale organismului si ceva dureri în gât si de cap, am decis sa îmi ascult organismul si sa îi acord ragazul pe care îl cere.
Si cum stateam eu asa în pat cu telecomanda în mâna, am tot auzit multime de previziuni pentru anul ce vine. Care an cica ar fi al caprei de lemn (oare sa imi fac un talisman cu capra asta? ). Dar cica doamna capra nu e asa apreciata la noi , asa ca i-a luat locul oaia. Da, cred ca mai bine îmi fac talisman o oaie si o capra, sa fiu sigura ca nu gresesc.
Buuun. Deci am stabilit ce an este. Acum sa vedem previziunile. Cica anul asta o sa fie unul de trecere catre ceva nemaivazut si nemaiauzit, un an catre schimbare si venirea unei lumi noi. Speram sa fie mai buna ca pe cea veche o stim. Mai spune ca anul asta o sa fie un an în care ar trebui sa fim linistiti si echilibrati, în care o sa ne gasim drumul si vom pune bazele a ceea ce ne dorim cu adevarat sa facem. La zodia mea, Taur, zice ca doamna Luna ma va favoriza în toate cele, ca voi avea spor si profit în tot ce mi-am propus.
Dupa ce am înteles cum stam cu planetele a venit doamna care citeste în numere. Ei bine, doamna asta venit sa îmi strice tot echilibrul pe care abia îl stabilisera planetele în capul meu. A tunat si a fulgerat ca va fi un an cu turbulente, cu orgolii, cu conflicte de tot felul. Ba mai mult, ca oamenii vor fi porniti sa faca bani. Dar nuuu, nu vor fi multumiti. Chiar de vor avea multi bani tot vor vrea mai multi.
Dar pentru ca eu mi-am setat anul sa fie eficient si profitabil, înclin sa îi cred si pe unii si pe altii. Anul asta si planetele si matematica ma vor ajuta sa îmi echilibrez bugetul, sa vad si eu în sfârsit plusul ala la care visez de ceva ani.
Anul asta se spune ca va fi favorabil creativitatii si inspiratiei.
Nu cred neaparat nici în horoscoape nici în numerologii. Cred mai degraba în puterea gândului, în motivatie, energie pozitiva si munca. Dar daca toate cele de mai sus ma ajuta sa îmi îndrept gândurile catre ceea ce îmi doresc atunci eu zic sa îi ascultam si pe ei. Sau cum spunea sotul meu: daca horoscopul de dimineata e bun îl cred. Daca nu e bun îl uit :).
Voi credeti în planete, numere, boabe de cafea sau ce alte metode de previziune a mai inventat mintea umana?