O lume mai buna?
Ne spunem înca unii altora sa avem un an nou, sa avem zile frumoase si bucurii. Privim cu speranta catre anul acesta ce se spune ca va fi de mari framântari dar si de schimbari. Speram cu totii ca schimbarile sa fie în bine si doar în bine.
Vorbim despre generozitate, despre toleranta, despre acceptare. Ne propunem sa fim mai buni, mai drepti, sa iubim adevarul dar sa îl acceptam si pe al celorlalti.
Si totusi, în lumea asta mare, sunt oameni care nu gândesc asa. Care nu înteleg asa. Care nu spera nimic. Ci doar vor sa impuna cu forta si glasul armelor adevarul lor.
Obisnuiesc sa spun despre mine ca traiesc într-un balon roz, un balon din care lumea se vede mai frumoasa, oamenii mai buni si întâmplarile sunt toate pozitive.
Din când în când însa o bresa se produce în balonul asta. O bresa ce îmi arata fortat ca lumea nu e deloc asa cum vreau eu sa o vad, cum mi se arata zilnic chiar din postarile blogurilor pe care le citesc. ale notificarilor ce îmi vin pe FB. Pâna azi de dimineata nu aflasem nimic. Nici o stire nu razbatuse pâna la mine. Balonul meu roz era intact.
Si totusi lucrurile astea se întâmpla. Nu departe de noi. Franta e o tara sora. Oamenii mor înca doar pentru ca au curajul sa spuna ce gândesc. Nu, nu sunt doar criticati. Sunt împuscati fara mila.
De când e lumea lume au murit oameni pentru ca au spus altfel, pentru ca au crezut altfel, pentru ca au avut curaj. Indiferent ce au spus si cum au spus atâta vreme cât nu au facut rau fizic nimanui e absurd sa fie executati barbar.
E trist. E trist ca mai sunt înca oameni care nu stiu sa râda. Care nu accepta sa râda. Care nu înteleg râsul ca forma de exprimare. E trist ca aceste lucruri se întâmpla. Dar si mai trist e ca sunt oameni care spun ca cei ce se exprima astfel îsi atrag o astfel de soarta. Sonia a spus-o mai clar decât mine.
Poate parea fara legatura ce voi povesti dar eu cred ca are mare legatura. Ieri, la scoala la copilul meu, un coleg plângea pentru ca au râs copiii de el ca avea caietul cu fetite pe coperta. Dimineata, din cauza friguli cumplit de afara, l-am înfasurat pe Dante la gurita cu o esarfa mare si groasa de a mea de culoare mov – roz. Cum a intrat în clasa câtiva copii s-au repezit sa faca comentarii pe seama acestui lucru.
La scara mica sau la scara mare intoleranta doare. Intoleranta ucide. Ucide inocenta sau ucide oameni.
Iar asta e trist. Foarte trist.
