Parfumul copilariei
Nici azi nu stiu care a fost momentul în care mi-am spus ca numai sunt copil. Poate sa fi fost rebela adolescenta cea care a încercat sa alunge copilaria, sa o ascunda între paginile cartilor cu printese si feti frumosi. Poate sa fi fost tumultoasa tinerete cea care a venit grabita sa îsi traiasca euforia cu parul în vânt si bratele deschise catre viata.
Tot ele, împreuna, au complotat sa alunge din gânduri si amintiri imagini, sunete, arome, parfumuri. Au încercat, nauce, sa puna altele în loc. Dar nu prea au stiut ce. Nu prea au gasit ingredientele secrete. Acelea ale caror amitiri sa dainuiasca o viata.
Noroc ca a venit maturitatea. Cea care se straduieste sa readuca copilaria cu tot cu veselia, sunetele, povestile si parfumurile ei pentru a le transmite mai departe copilului ce creste prin mine alaturi de mine.
Celei ce am fost si celui ce îmi este dat le reamintesc parfumurile de odinioara. Sunt unele arome simple dar atât de calde si familiare. E mirosul cozonacilor copti în casa, e mirosul merelor si gutuilor de toamna, e mirosul copilului proaspat îmbaiat. Îmi vin în minte mirosurile de carte noua, de coperti de carte scolara, mirosul ghiozdanelor, al hainutelor noi din fiecare anotimp.
Din pacate copilaria traita pe asfalt, ptrintre blocuri, nu a fost însotita de prea multe arome proaspete, de pamânt reavan si iarba udata de roua diminetii. Dar copilaria gaseste întotdeauna solutii astfel ca ma revad cu genunchii juliti, de mâna cu fratele meu, evadând dintre zidurile de beton ce ne înconjurau, în cautarea unui petec de verde si de proaspat. Îl gaseam nu departe de noi, într-un cartier de case ce au scapat ca prin minune demolarilor si sistematizarii. Acolo era evadarea noastra, acolo ne umpleam burtile de fructe culese direct din copaci fara sa ne gândim nici la microbi nici la insecticide cu care sa fi fost stropite. Erau gesturi firesti, naturale.
Copilarie cu miros de visine, de cirese, de corcoduse si de flori astazi te regasesc în ograda strabunicilor copilului meu. Astazi ma bucur acolo, departe, atunci când pasii ne poarta pe acele meleaguri, de ceea ce am gustat si adulmecat pe furate odinioara.
Dar pentru ca povestea este parfumata, îmi amintesc si de câteva parfumuri din acele vremuri. Va mai amintiti oare de ele? Era parfumul bulgaresc, în sticlute minuscule, din trandafir bulgaresc. L-am regasit de curând în magazinul unei prietene. Mai erau servetelele parfumate pe care le pastram ca pe niste comori atunci când le aveam. Îmi mai amintesc de sticlutele de parfum de levantica sau de mai stiu eu ce alte arome care se gaseau la parfumerie. Poate ca nu erau parfumuri pretioase, de marca, în acele vremuri, dar existau parfumerii în care nu gaseai decât parfumuri si alte lucruri parfumate. Mai e si parfumul de Doina, crema buna la toate pe care o foloseau parintii nostri. Dar îmi mai amintesc si crema Nivea. atât de fina si de placuta ca ma întreb de ce o folosesc atât de rar azi.
Tot din copilarie îmi vine si placerea cu care savurez asternuturile proaspat spalate si întinse pe pat, mirosul rufelor curate, uscate în gerul iernii sau în aerul cald al verii, fara parfumuri si balsamuri sofisticate.
Copilaria este vârsta la care simturile sunt deschise cu putere catre lume, ca niste receptaculi invizibili. De aceea tot ce se înmagazineaza în memoria noastra ramâne pe viata acolo. Parfumul copilariei e unic si irepetabil.
Povestile copilariei s-au asternut frumos în aceasta saptamâna si va invit sa va cautati si voi copilaria în ele. Sigur veti regasi macar un strop din ea.
