Psi luneli – Lacrimi de crocodil
Da, recunosc, stau cu crocodilul in casa. De cinci ani. Nici mai mult nici mai putin. Bine, la inceput nu a fost el chiar crocodil dar cu vremea s-a specializat.
A, nu l-ati recunoscut inca? E Dante. Puiul meu drag este destul de generos cu producerea de lacrimi de crocodil. Te uiti la el si, daca nu esti avizat, daca nu ai si tu un mic crocodil acasa, esti foarte usor de prins in mrejele lui.
Nici nu poti sa prevezi care poate fi momentul in care iese crocodilul din el. Iti spui ca e o situatie gestionabila, ii explici cu toate cuvintele si mai ales rabdarea din dotare. Se uita la tine, pare ca te intelege si pricepe si deodata apare el, crocodilasul. Cu lacrimile adecvate, desigur.
Noi, ca parinti, ne-am dezvoltat propria strategie pentru a face fata unor astfel de situatii. Pur si simplu il lasam sa isi consume starea. Nu intervenim, nu il oprim, nu tipam, nu ne enervam. Dar nici nu cedam. Nuuu. Daca ai cedat odata gata. S-a zis cu tine. Numai e cale de intoarcere.
De curand am citit si explicatia trairilor micutilor nostri opozanti. Se pare ca ei se delimiteaza ca si persoane independente de restul lumii in felul acesta, facand opozitie. Chiar daca sunt foarte constienti ca nu au dreptate, ca cerintele lor sunt absurde, ei incearca sa arate lumii ca sunt diferiti, ca sunt si ei pe acolo.
Nici sa intervii nu este recomandat, sa nu il lasi sa planga. Pentru ca intervenind il faci sa inteleaga ca ceea ce simte este rau, ca a plange este interzis si in timp toate acestea duc la un adult care isi ascunde sentimentele, care nu se mai exprima asa cum simte.
Sigur ca in ochii lui, atunci cand ceva nu este cum ar vrea el, noi suntem cei mai rai parinti, ca nu ne mai iubeste si alte asemenea. Da, pe moment asa simte. Isi varsa frustrarea de a nu fi obtinut ce a vrut in suvoi de cuvinte. Da, in acele momente chiar nu ne mai iubeste. Si noi, atunci cand ne enerveaza cineva, chiar partenerul de viata, avem trairi puternice si simtim ca nu il mai avem la inima. Doar ca noi am invatat sa ne controlam, sa fim mai diplomati. Micutul crocodil nu stie toate astea. El spune ce simte.
De cate ori imi spune ca sunt rea si ca nu ma mai iubeste eu ii spun ca il iubesc foarte mult si ca il inteleg. Atat. Fara interdictii, fara explicatii. Se pare ca acesta este cel mai sanatos mod de a gestiona astfel de situatii.
Cand l-am intrebat intr-o buna zi ce simte el atunci cand face opozitie desi stie ca nu are dreptate mi-a raspuns foarte franc si sincer. Mi-a zis ca asa simte, ca e ceva ce nu poate controla, ca simte o neliniste asa. Simplu, nu?
Dupa cum vedeti nu e usor sa traiesti cu un crocodil prin preajma. Dar e asa de frumos si de provocator…
Fieccare cu lacrimile si crocodilii lui. Ii gasiti adunati pe marginea apei.
