Oarece reflectii
Observ ca e o moda de vreo doi ani încoace sa reactionezi contrar valului si sa declari ca ti se pare exagerata multimea de urari venite catre noi cu ocazia diferitelor sarbatori. Poate ca întradevar par multe. Poate ca întradevar sunt clisee multe din ele. Desi trebuie sa recunoastem ca mesajele s-au schimbat foarte mult în zilele noastre fata de urarile traditionale care erau facute cu ani în urma.
Dar oare de unde vine acest prea plin? Nu cumva vine tocmai de la simplul fapt ca suntem mai multi cei care comunicam unii cu altii pe acelasi canal? Daca acum câtiva ani urarile se faceau în familie, între rude, cel mult între prieteni si vecini, astazi lucrurile s-au schimbat mult. Foarte mult. Astazi reteaua de prieteni virtuali se întinde pe tot mapamondul. Astazi suntem uniti prin fire invizibile cu oameni aflati la mare departare de noi. Sau de oameni pe care nu îi vedem zilnic dar care ne sunt dragi. Atât noi, cât si ei, dorim sa ne uram unii altora traditionalele urari de Craciun sau de Paste.
Eu una nu vad nimic rau în asta. Ba dimpotriva. Ma gândesc ca atâtea gânduri frumoase, de bine, exprimate în forma scrisa, condenseaza puterea energiei pozitive si o revarsa în universul din jur, asupra destinatarilor acelor gânduri. Chiar daca unele urari sunt facute din automatism o farâma de gând bun tot este pusa în ele. Altfel nu s-ar obosi nimeni sa le faca.
Eu recunosc ca nu prea ma înghesui sa fac urari prin sms dar nu ezit sa le fac pe retelele de socializare sau prin telefon, prin viu grai. Chiar daca nu stau sa inventez clisee elaborate, cred ca si traditionalele urari se potrivesc foarte bine si aduc bucurie celui ce le adresez.
Pâna la urma internetul exact asta face: aduce oamenii mai aproape. Fie ca ne promovam pe noi însine cu ceea ce suntem sau stim sa facem, asemenea unui brand interior, fie ca tinem legatura cu prieteni, rude sau cunoscuti aflati departe de noi, internetul faciliteaza o comunicare si o legatura între oameni cum nu a mai fost pâna acum. Poate de aceea ne si simtim asa de coplesiti în anumite momente. Este ceva ce nu am mai experimentat pâna acum. Dar ne adaptam, învatam împreuna, întelegem împreuna si stabilim regulile acestei comunicari din mers.
Pâna la urma nimeni nu cred ca detine adevarul în ceea ce priveste acest lucru. Fiecare ne facem propriile reguli, ne selectam propriile criterii de comunicare si de pastrare sau chiar taiere a legaturilor.
Tocmai de aceea nu ma las coplesita de multimea de imagini ce însotesc traditionalele sarbatori. Fiecare imagine înseamna un mesaj transmis cuiva drag aflat departe, înseamna gândul bun al celui ce si-a dorit sa împarta cu lumea virtuala bucuria pe care o simte.
