Duzina de cuvinte – O sâmbata fara elan
În urzeala timpului de zi cu zi, azi parca lumea s-a miscat cu încetinitorul. M-am uitat uimita la blog. Si el la mine. Tot uimit. A fost o aventura sa gândesc, sa ma misc, sa fac orice. Totul a fost incompatibil cu mine. Absolut totul. De parca un giulgiu greu de ne-facere si ne-gândire mi-a stat pe minte si pe ochi.
M-am trezit cu dorinta de a face mult si bine. Planuri si idei se asezau frumos în imaginatie. Au ramas acolo, la locul lor în imaginatie. Nu am gasit nici cel mai mic imbold sa trec la actiune.
Am lasat la o parte si orgoliu si parere de rau. Mi-am spus ca acest razboi între dorinta si putinta este absolut fara rost. Mai bine fac pace si ma asez cuminte pe o banca în parc, la soare. De unde soare? Soarele se juca ascunsa zâmbind de dupa norii ce aruncau ca dintr-un afet rafale de vânt deloc prietenoase.
O mie de mofturi mi-au venit si dinspre copilul cu un pic de febra, un pic de tuse, un pic de vreau ba aia ba cealalta.
E aventura unei zile ce poarta-n ea firescul vietii. Am respirat rar, am privit seninul adânc din privirea copilului, ne-am zâmbit relaxati când simteam ca nervii o iau razna si ne-am cautat refugiul într-o neagra ciocolata.
Acum în casa un recviem de arome se raspândeste din budinca cu brânza ce sta culcusita în caldura cuptorului, asteptând sa porneasca în mars organizat catre gurile noastre pofticioase.
La ceas de seara mi-am regasit si eu energia, revenind la planurile si dorintele de la începutul zilei. Am înainte o seara si o noapte sa le duc pe toate la bun final. Tineti-mi pumnii. Visez la un Pegas. Bicicleta Pegas. Într-un concurs cu redutabili luptatori.
Cuvinte razboinice au redeschis azi tabelul duzinei. Va invit sa cititi si sa va delectati. Sigur sunt texte mult mai reusite decât povestea mea de sâmbata.
