Vacante în croaziera
Când am auzit prima data despre croaziere si vase de croaziere a fost într-un context ce presupunea gasirea unui job. Stiam ca sunt nave mai mari decât îmi pot eu închipui, mai mari decât un bloc de pe la noi. asa ca nu aveam nici macat un reper pentru comparatie.
Despre vacantele si oamenii care calatoresc pe astfel de vase nu îmi puteam imagina decât ca trebuie sa fie extrem de bogati, mai bogati decât puteam eu gândi. Nu stiam exact ce înseamna sa fii foarte bogat dar cred ca aveam impresia ca oamenii aceia nu erau facuti din oase si carne ca noi si nici ca aveau doua mâini si doua picioare. Nici macar nu aveam unde sa cunosc vreun astfel de exemplar.
Informatiile au început sa ajunga si la mine cu timpul si sa deschid si eu ochii mai bine asupra lumii si mersului ei. Asa am aflat ca pensionarii Europei îsi pot permite macar o astfel de croaziera în viata lor de pensionari. Nu îmi mai puneam problema de unde bani si ce faceau pentru a avea banii aceia. Dintr-odata pasagerii navelor de croaziera capatau forma si nume umane.
Astazi, când oamenii valorizeaza altfel timpul si veniturile, când visele prind realitate iar visatorii îndraznesc din ce în ce mai mult, croazierele au devenit vacante accesibile chiar si pentru noi, cei din tarile estice pentru care plimbarile cu navele acelea erau doar povesti. Astazi am cunoscut si eu oameni care au fost în croaziere si am constatat ca sunt exact ca mine si ca tine.
În acest context o croaziera in Europa poate deveni un vis împlinit daca dorinta este destul de mare iar eforturile financiare se canalizeaza în acest sens. Preturile variaza dar nu sunt fantastic de mari. pornind chiar de la 400 de euro de persoana pentru un sejur. O croaziera în Mediterana, pe coasta Pacificului sau în Europa de Nord devine posibila prin intermediul Agentiei AmaryllisTour.
Daca visezi la o vacanta Alaska trebuie sa visezi si la piscine, centre de infrumusetare, cluburi si discoteca, cazare 14 nopti la bordul navei cu posibilitati de petrecere a timpului în cele mai diverse moduri.
Cu cât aflu mai multe despre aceasta lume fascinanta a calatoriilor cu atât îmi dau seama ca visele pot deveni realitate si ca sta în puterea noastra sa împlinim acest lucru. Cu planificare si organizare, o vacanta pe un vas de croaziera poate deveni posibila macar o data în viata.