Prioritatea țării noastre: condiții decente pentru copii în parcuri, spitale și școli

În fiecare dimineață ies cu copiii în parc. Cel mai la îndemână îmi este să ies în cel de cartier, aflat chiar la scara blocului. Deși este un loc de joacă, cu bănci și leagăne, cu greu poate fi numit parc și loc de recreere pentru copii sau bătrâni.

Locul are un tobogan cu trei aparate. Sau erau trei căci vara trecută s-a stricat unul. Credeți că a fost reparat sau înlocuit? Echipa care a venit să revizuiască starea locului a bătut o scândură, a pus un afiș cum că este stricat acel aparat și gata. Așa a rămas de atunci.

Pe jos sunt pietricele. Probabil că la origini, acum niște ani, pietricele erau mai multe și mai curate. Acum sunt aproape într-un singur strat, sub ele aflându-se pământ negru, prăfos. Când intrăm în casă picioarele sunt negre. La fel și mâinile celor mici. Copiii vor să se joace, să scormonească, să apuce. E firesc la vârsta mică să vrea sa intre astfel cu mediul înconjurător.

Dar printre minunatele pietricele s-au adunat de-a lungull timpului diverși intruși: mucuri de țigară (astea sunt aproape un covor uniform), coji de semințe, ambalaje mici și foarte mici de tot felul de chestii și chestiuțe, dopuri de sticlă sau pahare de plastic rupte. E un întreg univers de gunoi menajer.

 

 

 

Prin bălăriile de la marginea parcului se ascund alte surprize pe care nici nu am curajul să vi le împărtășesc.

Imaginați-vă cum se vede lumea de la nivelul unui omuleț de 70 de cm. Este scos din casă, dintr-un mediu curat și plăcut, înconjurat de jucării colorate în care se simte în siguranță și are voie să se miște fără riscuri. Ajunge în parc și se trezeste intr-un univers gri, cu ușoare tente de culoare, plin de praf. Părinții se transformă dintr-o dată în niște gardieni care strigă într-una la el: lasă aia, pune aia jos, nu pune mana, nu baga in gură, nu te așeza jos. Cred că totul e confuz. Iar părinții chiar nu exagerează.

Eu sunt un părinte relaxat dar parcă în ultimii doi ani îmi este tot mai silă să duc copilul în parcurile din oraș. În toate sunt aceleași gunoaie, aceleași leagăne și tobogane de care copilul se plictisește repede. Nu e nimi care să îl stimuleze, care să îl atragă.

Copilul de 10 ani vara asta nici nu a mai vrut să iasă afară. Și pe de o parte chiar l-am înteles. Ce să facă? Unde să își consume energia? Trotuarele sunt stricate, abia poate merge cu rolele. Cu bicicleta copiii fac slalom între mașini.

Copiii noștri își petrec copilăria în parcuri insalubre, în locuri nesigure și care nu atrag deloc respectul lor. Nici nu e de mirare că mai apoi, ajunși adolescenți, nici nu le mai pasă de acele locuri.

Degeaba avem case dichisite dacă ieșirea afară ne duce în locuri total opuse.

E o rușine ce se întâmplă la nivel de țară, pentru că nu e vorba doar despre Brăila ci de multe orașe din țara asta.

Parcul Mare din oraș, așa zisul orășel al copiilor, are acealeași aparate de când eram eu mică (adică peste 40 de ani). Într-o eră digitalizată noi încă avem leagăne din fier pline de rugină.

Am fost în audiență la primărie. Am aflat și de acolo și din ziarul local că sunt fonduri de vreo doi ani de zile pentru refacerea parcurilor dar nu sunt firme care sa se prezinte la licitatie. Cu chiu cu vai au fost reabilitate si dotate cu aparate noi trei zone.

Oamenii înșiși sunt nepăsători:

• o mana de oameni ne-am dorit să facem o asociatie a parintilor la nivel de oras: total dezinteres.Cum să ai curajul să pleci la drum cu mesaje de genul: bravo voua, va sustinem cauza. Pe bune? E doar cauza noastra? Eu credeam că e cauza tuturor perintilor.
• o mămică sufletista a chemat locatarii din zona pentru igienizarea parcului de cartier. nici macar nu au venit la intalnire
• am initiat o petitie online. s-au strans asa de putine semnaturi ca nici nu mai conteaza
• raspunsul primariei a fost: vom mari amenzile. nu cred ca in doi ani s-a dat vreo amenda pentru vandalizare
• din peste 2000 de mamici pe un grup din oras ne am adunat trei pentru audienta. TREI….

Știu că se poate și altfel. Am fost în parcul din Botoșani. Pe lângă faptul că sunt multe aparate atractive pentru multe grupe de vârstă de copii, am rămas șocată de grupul sanitar: curat, cu hartie igienica, apa curenta, civilizat. Da, a ajuns sa ne șocheze un fapt ce ar trebui să fie normal.

Vara asta o mulțime de copilași mici din oraș s-a îmbolnăvit de boala gură-mână-picior… Nu am auzit să se sesizeze vreo autoritate.

În alte țări străzile sunt spălate, curățate, igienizate. La noi nici măcar leagănele în care se dau zeci de copii… Le spală doar ploaia…

Duminică am strâns împreună cu câțiva vecini ambalajele și peturile care ajunseseră să sufoce parcul, un vecin a tăiat iarba care creștea cecontrolat. Erau și unii care stăteau și se uitau la noi fără să ridice nimic de jos. Trei saci mari de gunoaie s-au strâns. Tot e ceva.

………………………

Ce sa mai zic de spitale. Am ajuns la urgență cu copilul la SPITALUL JUDEȚEAN. JUDEȚEAN oameni buni. Spital care ar trebui să deservească un județ întreg. Când îl vezi pe afară îți pare modernizat și igienizat. Până ajungi pe holurile lui și ți se face efectiv rău de la ceea ce vezi, fără să fii bolnav.

Am ajuns cu copilul cu durere la ureche. La ORL situația se prezenta așa: dulapuri vechi din fier (exact ca în parcuri) aparatură de acum 50 de ani cred, scaunul doamnei doctor era rupt, cu buretele la vedere. Cum să îți fie drag să lucreză în așa cabinet?  A evaluat copilul cu o lanternă, i-a dat tratament și asta a fost.

După doua zile copilul era mai rău. Am mers la clinică privată. Deja era grav. Tratament injectabil, lacrimi, bani mulți din buzunarul nostru.

Stiu că au fost oameni care s-au implicat, au vrut să facă campanii pentru anumite secții din spitale în țară. Au vrut să doneze, să ajute, să se ofere voluntari. S-au lovit de refuzuri. Da, le-a fost refuzat ajutorul.

Pe de altă parte sunt și spitale în care se cunoaște mâna omului cu drag de ceea ce vrea să facă. Cum este maternitatea din Braila. Nu știu detalii din culise dar din ce am auzit managerul și oamenii de acolo au fost cei care au luptat pentru schimbare. De ce nu se vrea în allte locuri nu știu. Poate pentru că se așteaptă ca cineva să facă? Ca guvernul să dea? CA altcineva să ia decizii? Sau e un alt plan mai mare si mai diabolic și sunt cei care pun bețe în roate mai puternici?  Refuz să cred asta deși sunt multe dovezi care spre asta duc.

Prefer să cred în omul care zice HAIDEȚI și ceilalți să îl urmeze. Încă mai vreau să cred asta…

……………………….

Citesc și răstălmăcesc în gând tot felul de informații despre ce se întâmplă în țară, în capitală. Mă întreb și eu ca tot românul care e calea: de a ne lua lumea în cap și a căuta parcuri mai verzi sau de a pune mâna pe sacii de gunoi și a face curățenie? Oare ce înseamnă cu adevărat acel ”schimbarea începe cu noi”? Cine sunt liderii celor care vor să înceapă schimbarea? Putem fi noi, fiecare din noi, liderii propriei implicări civice? Cum ar fi dacă și la nivel de țară lucrurile ar sta așa cum a fost duminică în parc: un vecin zice hai, alți trei suntem deja cu mizeria de pe jos în mâini fără să ne mai gândim că de ce și pentru ce? Cum pentru ce? Pentru noi și copiii noștri.

Mă tot gândesc la ce campanii am putea iniția, ce programe deja existente am putea susține.

Eu am o convingere: unul din cele mai importante programe ce trebuie susținute este acela de a asigura hrană și conditii decente de trai tuturor copiilor din țara asta. TUTUROR COPIILOR. Un copil flămând e un viitor adult ușor de manipulat. Un copil crescut în praf și mizerie va fi un adult fără respect pentru ceea ce îl înconjoară. Un copil flămând și murdar nu e interesat de educație, ci de supraviețuire.

Nu sunt omul mulțimilor și al protestelor. Sunt mai degrabă omul ”haideți să facem ceva”. Poate nu am cea mai mare putere de convingere si de a mobiliza masele, nu am nici macar putere logistica de a face asta, dar macar impreuna cu alti oameni sa aprindem scanteia imi doresc.

Mă gândesc să candidez la o funcție de consilier. Să ne unim mai mulți din orașul ăsta și să candidăm. Fiecare cu comunitateaa lui de susținători. Abia atunci simt că am face ceva. Nu că vom face politică ci că ne vom implica. Ne vom uni și vom avea mai multă putere. Să luăm puterea din mâna politicii și să scoatem la lumină responsabilitatea, inițiativa, spiritul civic.

Mă gândesc să ne mobilizăm unii pe alții să mergem la vot. Să îi mobilizăm pe toți cei ce gândesc ca noi dar cred că nu au pe cine vota și că toți sunt la fel și să mergem îmrepună la vot. Să facem din asta o revoluție. Revoluția lui 100% la vot. Abia atunci va fi care pe care și vom simți că am făcut ceva.