Pe doua roti cu bicicleta

 

 

In ultima vreme, unde ma învârt unde ma sucesc vad numai biciclete. Poze cu biciclete, premii cu biciclete, oameni cu biciclete. Ba chiar si vise cu biciclete. Da, am început sa visez ca merg cu bicicleta. De fapt asa a început totul.

Dar mi întâi a fost copilul care a vrut bicicleta adusa de la curte. Cum nu avea roti ajutatoare i-am zis sa o încerce asa. Surpriza! Eu mai mult ma faceam ca îl tin de la spate. Nu i-a trebuit mult sa se prinda cum porneste, cum cade, cum opreste. A durat toata faza vreo 10 minute.

Am adus-o acasa, ne-am învârtit pe lânga ea ca are rotile desumflate, ca daca e sparta, ca e ruginita, ca e prea mica. În sfârsit, cât ne-am dus cât ne-am întors, cert e ca în nici o ora copilul pedala vesel si încrezator pe strazile dintre blocuri, în timp ce eu faceam un cross sustinut în urma lui, înca tematoare si neîncrezatoare. Sotul facea doar galerie :). El era pe rotile lui.

“- mama, merg singur?

– da puiule, esti singur.

– uraaa, merg singur pe doua roti. multumesc Doamne Doamne ca m-ai ajutat sa merg singur!!! “

la replicile astea eu n-am mai avut replica, decât o plecaciune imaginara în fata copilului meu care stie sa se bucure si sa multumeasca pentru fiecare reusita.

În parc a zburat pe alei, a învatat singur sa ia curbe si toate cele. Dupa nici o saptamâna merge deja cu o mâna la spate. Numai am nici eu teama sa îl las. Stie prea bine ce face le cei 5 ani si jumatate ai lui.

Iar eu? Eu am ramas cu gura cascata spunând:

“asa usor e sa mergi cu bicicleta?”

Aiurea. M-am urcat de doua ori pe a sotului si m-a stiut tot parcul de racnetele mele de frica :)).

Totusi nu ma las. Mai exersez. Poate anul asta… cine stie.

Dante însa nu se opreste aici. Dupa ce a vazut ca poate asta a declarat:

” mai am ceva de învatat: sa învat sa merg pe un monociclu.”

Hai nu zau? Si eu ce sa fac? Sa -mi iau un baston poate, ca pe lânga tine copile ma simt plina de frici si de neputinte.

Morala mea: tineti-va copiii în brate, încurajati-i în absolut tot ce încearca, lasati-i sa cada si sa se ridice. Vor creste plini de încredere în ei dar si cu convingerea ca le veti fi mereu aproape la nevoie. Veti vedea ca nevoia va fi mai mult de sustinere morala, de încurajare si îndrumare. Restul stiu singuri sa faca atunci cand le vine timpul, in ritmul si dupa puterile lor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.