Lectie învatata
Acum, dupa ce au mai trecut o zi si înca o parte de zi de la mica – marea mea deziluzie, pot privi oarecum detasata situatia prin care am trecut si pe care singura am ales sa o experimentez.
Ca si concluzii pot spune asa: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din târg. Asta fiind valabil si pentru cumparator dar si pentru postura de vânzator. Ca si vânzator de handmade poate e un pic si mai greu de suportat. Stai tu acasa cu tine însuti, mesteresti cu drag si suflet, pui în fiecare lucrusor faurit de mâinile tale un gând bun catre cea care va cumpara sau va primi lucrusorul acela si îti spui ca asta este cea mai frumoasa ocupatie din lume. Ajungi cu ele la taraba, le asezi cu grija si dragoste si apoi privesti în jur. Deoodata fiecare din acel lucrusor devine doar un obiect într-o mare multime de alte lucruri. Speri din suflet sa atraga totusi privirea, stii ca e altceva, ca e diferit, dar mai stii si ca oamenii vin grabiti sa cumpere, nu stau prea mult sa zaboveasca asupra fiecarui lucru, nu îsi iau ragazul de a sta de vorba cu fiecare vânzator în parte. Pentru ca da, în ochii cumparatorilor cei ce stau în spatele tarabei nu sunt decât niste vânzatori. Abia replica unui copil mi-a deschis ochii asupra acestui lucru: ” mama, stii ca unele din lucrurile astea sunt facute manual?”.
O alta lectie pe care o stiam dar de care nu prea am tinut cont este ca oamenii nu cumpara din motive logice ci mai degraba din motive emotionale.
Mai e si citatul cu “la pomul laudat sa nu te duci cu sacul” – în sensul ca, daca îti faci prea mari sperante legate de un eveniment deziluzia poate sa te doboare mai mult decât ai vrea sau ai putea sa recunosti.
Desigur, fiecare întâmplare din viata noastra trebuie privita ca si o experienta din care avem de învatat. Multe. Eu ma bucur ca am cunoscut oameni calzi si frumosi cu ocazia târgului de martisor, ma bucur ca am învatat de la fiecare câte ceva.
Daca as repeta experienta cu siguranta as face altfel. As mesteri o gama mult mai mare si diversificata de produse, as tine cont de tendintele pietei, nu m-as adresa doar unui singur tip de public cumparator si multe altele.
Îmi recunosc greseala, îmi recunosc vina de a nu gândi mare, de a ma multumi cu putin, de a privi mult prea aproape înloc sa scrutez orizonturi îndepartate.
Probabil îmi va lua o vreme sa ma reapuc de lucru, sa îmi regasesc puterea si motivatia. Deocamdata nu fac decât sa stau, sa îmi port tristetea pe cele doua canapele din casa, sa ma asez din când în când la birou pentru a asterne gânduri sau doar pentru a ma bucura de realizarile sau proiectele celor câtiva oameni ce mi-au devenit dragi în lumea asta relativa a virtualului.
Daca scrisul elibereaza eu voi scrie o vreme si doar atât. Simteam sa astern rândurile astea ca o eliberare dar si ca o consemnare. De acum tot înainte. Privitul înapoi va fi doar pentru a întelege ce trebuia facut altfel.
