Aventura nasterii lui Horia Eduard

Saptamânile de sarcina s-au scurs una dupa alta, cu ochii pe calendar ?i cu dorin?a mea de a trece mai repede. Disconfortul ?i durerile devenisera din ce în ce mai incomode, iar acel semnal de alarma al mamei care simte ca ceva nu e in ordine cu puiul ei îmi spunea în fiecare zi ca trebuie sa rezistam împreuna pâna în saptamâna 38. A?a a ?i fost. Fix când se împlineau 38 de saptamâni de sarcina am mers la un nou control iar domnul doctor a decis: într-o ora sa fiu în sala de opera?ii. Era joi, 26 noiembrie.

Bagajul era facut, a?a ca nu a trebuit decât sa ma las pe mâna personalului medical. Anxietatea ?i nelini?tea nu m-au lasat nici o clipa sa ma relaxez, asta ?i pe un fond de teama de ace, injec?ii ?i alte asemenea. Dar, la fel ca ?i prima data, mi-am adunat curajul ?i am parcurs tot procedeul medical specific înainte de opera?ia de cezariana. Poate pentru ca ?tiam ce urmeaza, poate pentru ca în mintea mea parte din durerile specifice au fost amplificate de cei 7 ani care au trecut, de data asta am fost mult mai agitata ?i nelini?tita. Am avut parte însa de multa rabdare ?i în?elegere din partea personalului.

Opera?ia s-a desfa?urat cu mine adormita total, asta pentru ca am avut prezen?a de spirit sa îi spun doamnei anestezist ca sufar de migrene, motiv pentru care a decis ca nu mi se potrive?te anestezia par?iala, cum ar fi fost procedura.

M-am trezit dupa cele 4 ore de somn indus ?i de atunci a început aventura. Domnul doctor mi-a supravegheat trezirea si mi-a spus cu o voce blânda ?i plina de încredere ca opera?ia a fost dificila, ca am fost un caz rar, dar ca totul este în regula. Nu mi-a dat detalii. Mi-a mai spus ca bebe este la incubator pentru ca are o problema de adaptare a plamânilor. De?i mi-a spus termenul medical, eram prea obosita, adormita ?i nauca pentru a procesa informa?ia. Undeva în mintea mea cuvântul a ramas însa.

Se pare ca organismul meu a fost mult prea slabit pentru a se reface în ritmul în care s/au refacut celelalte mamici operate odata cu mine. Sentimetul de vinova?ie ma cople?ea când vedeam ca nu reu?eam sa ma pun pe picioare în acela?i fel. Au fost nevoie de 4 zile de îngrijiri, de perfuzii ?i injec?ii, de multa rabdare ?i aten?ie pentru ca în sfâr?it duminica sa pot parasi patul de la terapie intensiva. Nu îl vazusem înca pe bebe, aflasem însa ca sunt ceva probleme cu plamâneii, ca au fost nevoie de radiografii ?i interven?ii. Nu ?tiam cât de grav este sau daca este grav. Domnul doctor venea  zilnic ?i îmi spunea ca lucrurile sunt spre bine.

Nu am primit vizite cât am stat la terapie, doar so?ul a venit cate 5 minute pe zi, pentru ca atât era voie ?i sincer nici nu aveam nevoie de mai mult. Odihna ?i îngrijirea medicala erau tot ce îmi trebuiau.

Duminica dupa prânz, când am fost mutata la salon, de fapt într-o rezerva, am putut sa merg sa îmi vad în sfâr?it copilul. Era la incubator, conectat la oxigen ?i la tot felul de aparate. Nu ?tiu de unde am avut for?a sa nu ma las cople?ita de ce vedeam, sa ma conectez pur ?i simplu cu el ?i sa încerc sa îi dau putere sa lupte ?i sa fie bine chiar si asa, prin geamul incubatorului. Nu îl puteam atinge, de alaptat sau luat în bra?e nici nu putea fi vorba.

Zi de zi , odata la trei ore, am mers la alaptat. Vorba vine alaptat în cazul nostru, Eu foloseam pompa de muls iar doamnele asistente îl hraneau apoi cu biberonul. Se întelege ca din cauza tensiunii ?i a situa?iei nici lapticul nu curgea ?uvoi, dar chiar a?a pu?in era pre?ios pentru el. Ma odihneam mult, con?tienta fiind ca voi avea nevoie de toate for?ele pentru a-i fi de folos puiului meu.

M-a ajutat foarte mult faptul ca am avut încredere în oameni, în personalul medical, ca am avut o atitudine pozitiva fa?a de acele doamne care pur ?i simplu lupta pentru fiecare clipa de via?a a unor fiin?e atât de mici ?i de fragile. Mi-am lasat mintea libera de orice gânduri, am citit mult, am dormit ?i am stat cu ochii pe ceas a?teptând orele de alaptare.

Între timp a ie?it din memorie ?i cuvântul ce denume?te ceea ce a avut copilul meu. Pneumotorax, o afec?iune cu cauza necunoscuta pentru un nou nascut. Asta înseamna mai exact aer la plamâni, intre foi?ele pleurei. Am gasit puterea sa caut informa?ii pe internet dar doar atât cât sa în?eleg ce înseamna ?i ce e de facut.

Am mai aflat ?i ca s-au facut eforturi mari pentru ca puiul sa fie bine, ca au venit medici de acasa, ca doamna doctor neonatolog a facut tot ce era posibil în cazul lui.   O doamna doctor cu un suflet mare, de  o blânde?e ?i o modestie ce m-au cucerit, un OM în adevaratul sens al cuvântului. Am aflat de asemenea ca a fost nevoie de punc?ie pentru a scoate aerul din plamâani, procedura pe care a executat-o doamna doctor anestezist care în acela?i timp ma supraveghea ?i pe mine la terapie. Un alt OM ce î?i face treaba cu modestie ?i devotament în Maternitatea din Braila.

Zi dupa zi bebe era mai bine, mai senin, eu mai nerabdatoare sa îl ating, sa îl ?in în bra?e. A mai durat o saptamâna pâna ca asta sa se întâmple.

Am admirat din toata inima eforturile care se fac pentru ca mamele sa fie încurajate sa alapteze, chiar ?i în cazuri ca al nostru în care parea atât de complicat.

Recunosc, din cauza durerilor, a stresului ?i a oboselii din primele zile eram pe punctul sa renun? la alaptat, de?i eram con?tienta de beneficiile acestuia. Le mul?umesc însa din suflet asistentelor care nu m-au lasat, care m-au îndrumat ?i încurajat, ?i mai ales doamnei doctor neonatolog care atunci când a sim?it ca bebe e destul de bine ?i de puternic a insistat sâ îl pun la sân.

A ajutat mult ?i experien?a anterioara de la prima na?tere, faptul ca deja îmi cunosteam corpul ?i ?tiam ce am de facut. A u?urat mult alaptarea, fara complica?iile alaptarii prin care am trecut atunci.

Abia vineri la prânz, la 9 zile dupa na?tere, am putut în sfâr?it sa fiu singura cu puiul meu. Doamna doctor m-a asigurat ca evolu?ia lui a fost buna, ca a fost un luptator ?i un puternic ?i ca pot merge acasa fara sa îmi fac griji.

Tot în ultimele zile am aflat ?i de ce opera?ia mea a fost una dificila. Am avut uterul întors, adica cu fa?a în spate, ceea ce presupunea ca toate venele mari care treceau pe lânga el erau în fa?a, rasucite. De aici ?i disconfortul pe timpul sarcinii dar ?i dificultatea opera?iei. Mi s-a facut pielea de gaina când mi-a spus domnul doctor. Dar am apreciat înca o data tactul pe care l-a avut de a-mi spune detaliile abia când totul era bine ?i eu puteam procesa informa?ia. Se pare ca aceasta rasucire se întâmpla rar, în special dupa o alta na?tere. Din pacate nu se vede la ecograf ?i oricum nu se poate face nimic, decât eventual a fi con?tienta de riscul unei noi sarcini.

Atât domul doctor ginecolog cât ?i doamna doctor neonatolog mi-au spus ca admira faptul ca sunt o persoana echilibrata, ca nu am disperat ?i ca am fost calma ?i plina de încredere.

Sigur, am trecut prin depresia fireasca de dupa na?tere când lacrimile au curs cu sau fara motiv, am trecut prin stari de neputin?a, dar de fiecare data am vorbit cu acei oameni din familie care ?tiam ca îmi pot reda lini?tea, am avut rabdare ?i încredere ?i asta m-a ajutat foarte mult.

Sâmbata, în ajun de Mo? Nicolae am ajuns în sfâr?it acasa, dupa 10 zile de când ma internasem. În timpul asta nu am putut sa îl vad nici pe Dante, pentru ca nu e permis accesul copiilor în maternitate. Erau însa mamici care nu î?i vazusera copiii cei mari de acasa de 3 sau 4 saptamâni, a?a ca nu am disperat.

Acum, când îl vad pe Horia cum zâmbe?te senin la noi, când îl alaptez ?i îmbra?i?ez, realizez ce mare minune este venirea pe lume a unui copil ?i cât de mult conteaza oamenii din jurul nostru, Oamenii aceia care pot schimba efectiv ceva în vie?ile noastre.

ii multumesc Domnului Doctor Tataru Iulian, medicul ginecolog, un doctor tanar si energic, mereu cu zambetul pe buze si cu o atitudine pozitiva menita sa iti dea toata increderea de care ai nevoie. Un doctor care, desi aflat in zile libere, ca toti ceilalti, a venit la 7 dimineata sa faca vizite si sa schimbe pansamente, care s-a interesat tot timpul de micutul meu si de evolutia lui desi, teoretic, treaba lui se incheiase atunci cand l-a scos din burtica, care m-a informat tot timpul de evolutia copilului cu tact si incredere.

Ii multumesc si ii multumim cu totii Doamnei Doctor neonatolog Gheonea, pentru tot ce a facut, pentru blandetea si increderea pe care ni le-au transmis tot timpul. Cuvintele sunt prea sarace de fapt pentru a exprima ce simt fa?a de dânsa. Sunt sigura ca îmbra?i?area pe care mi-a permis-o sa fi exprimat o parte din ceea ce sim?eam.

Mul?umesc în aceea?i masura personalului medical, tuturor celor care au avut grija atât de mine cât ?i de copil. Am întâlnit Oameni, atât doctori cât ?i asistente ?i infirmiere. Am numai cuvinte de lauda, de mul?umire ?i apreciere.

Cura?enia, ordinea, organizarea ?i atitudinea pozitiva, aplecarea catre pacien?i  ?i nevoile lor, asta este ceea ce am sim?it, vazut ?i apreciat în Maternitatea din Braila. Îmi doresc ca pe viitor sa fie astfel în toate spitalele din ?ara, nu doar în câteva unita?i.

Da , se poate astfel ?i la stat, nu doar în clinici private pe bani grei.