O femeie “pe bune”

Femeie. Barbat. Om. Femeie. Nu, femeia nu e om. E femeie. Femeia face unele treburi. Barbatii fac alte treburi. In casa, pe langa casa, in societate, la serviciu, in comunitate. Femeia e sexul slab. Barbatul e sexul tare.

Sunt tot atatea afirmatii, tot atatea conceptii de care ne lovim zi de zi, pe strada, in discutii cu prieteni, cunoscuti, vecini, in mediul online, la stirile de la tv sau chiar in propria noastra familie.

Dar oare asa sa fie? Oare aceste conventii nu sunt atat de des rasturnate in ultima vreme de acele “exceptii”? Exceptii care fiind tot mai des intalnite devin normalitate.

Ma intreb de ce si cum s-a ajuns a fi considerat un act de curaj gestul femeii de a parasi, de a pleca, de a-si alege propriul drum in viata, de a-si asuma fix dreptul fundamental, acela de a exista asa cum simte si cum crede. Cine si de ce a hotarat ca un act, un inel, o nunta, te poate face prizoniera pe viata?  Pentru ca normal ar trebui sa fie ca actul, inelul, nunta, sa nu faca prizonier pe nimeni, sa fie un acord comun atata vreme cat firele ce au legat exista inca. Daca firele s-au rupt e firesc ca si acordul sa se destrame.

Eu nu cred in teoria aceea care spune ca o femeie pentru a fi “pe bune”, sau “completa”, sau cu adevarat femeie trebuie sa fie nevasta si mama. Am atatea exemple de femei minunate care nu sunt sotii, sau care nu sunt mame, sau nici una nici alta, dar care sunt cu adevarat Oameni.

Pentru ca mi-am asumat misiunea de a nominaliza o anume femeie prin articolul asta, asa cum ne propune campania femei pe bune, voi vorbi despre o femeie care emana feminitate, care iubeste deopotriva rochitele si culorile, care stie sa se alinte si sa zambeasca.

Dar, dincolo de toate astea, a stiut sa poarte cu eleganta si putere bocanci, rucsac, pantaloni. A stiut sa isi asume un drum de 800 de km pe jos, prin caldura si praf, pe celebrul drum de pelerinaj al Spaniei, Camino. A stiut sa mobilizeze oameni pentru o cauza in care a crezut si crede. Inima Copiilor a adus zambete copiilor si datorita pasilor cumparati de fiecare om ce a crezut si crede in demersul ei.

Veronica Soare este o femeie prin toti porii ei, dar e si un munte de generozitate. In fiecare zi din pagina ei de FaceBook aflu despre o minune implinita, despre un animal ce si-a gasit adapost mai intai in casa ei si apoi in casa celui ce il va iubi si ingriji, aflu despre un copil ce a zambit mai mult, ce a primit mai mult.

In fiecare zi imi amintesc ca mai multa bucurie aduce “a darui” decat “a primi” datorita Veronicai.

#femeipebune sunt peste tot in preajma noastra. Daca si voi cunoasteti una sau mai multe, faceti-le o surpriza profitand de campania Lactacyd.