De nouă ani împreună cu Dante

De nouă ani împreună, de nouă ani mamă, de nouă ani părinți, de nouă ani mai înțeleaptă, de nouă ani în căutare de răspunsuri și lista ar putea continua.

Acum nouă ani ajungeam acasă cu o mogâldeață ce nici nu deschidea încă ochii spre lume, visând probabil încă la planeta aceea frumoasă de pe care venea (așa cum avea să ne mărturisească trei ani mai târziu).

Ca orice părinte aflat la început de drum ne-am uitat și noi nedumeriți la minunea ce apăruse în brațele noastre, ne-am suflecat mânecile (metaforic vorbind) și am purces la treabă.

Despre cum a fost am tot scris în ultimii ani. Am trecut împreună prin toate etapele bebelușiei, copilăriei mici, creșterii și dezvoltării lui Dante. L-am observat cu atenție, am învățat împreună cu el, am crescut și noi odată cu el, ne-am observat pe noi și ne-am dat reset la unele aspecte emoționale.

Are deja nouă ani. Este mare? Da, a crescut înalt și armonios. Este mic? Atunci când se cuibărește în brațele noastre, atunci când se uită după jucării în magazine, atunci când se joacă pe covor cu jucăriile este încă un copil mic.

Suntem conștienți cu toții că vârsta asta e un alt prag în maturizarea lui. E vârsta la care primii fiori ai dragostei încep să apară dar nici joaca nu este dată uitării. Este vârsta la care copilul din el începe să facă loc adolescentului de mâine. Este vârsta la care începe să privească spre viitor parcă nerăbdător să crească mai repede dar temător pentru ce va fi. Este vârsta la care visează cu ochii deschiși la povești îmbinate cu realitatea.

-Mama, cum va fi viața mea când voi fi mare? Ce voi face după ce mă voi căsători? Oare câți copii e bine să fac? Vreau să fac eu ceaiul ca sa fiu pregătit să îl fac copiilor mei. Vreau să mă fac arhitesct ca să construiesc lucruri frumoase și locuri de joacă pentru copii.

Sunt întrebări care apar des în conversațiile noastre. Știu câ între visele de acum și împlinirea lor vor mai trece niște ani buni în care ideile și idealurile i se vor schimba. Dar mă bucur de fiecare întrebare, mă bucur de fiecare naivitate copilărească, încerc să îi răspund pe înțelesul lui și să îi dau motivația pentru a trăi frumos.

La mulți ani Dante! Îți mulțumim că ești în viața noastră!

 

Felicitările, masa și zbânțuiala s-au produs la domiciliu alături de câțiva năzdrăvani. Meniul a fost specific preferințelor vârstei, simplu și fără pretenții: sandviciuri, un chec aperitiv, șnițele de pui, pandișpan și floricele de porumb. Le-am preparat pe toate în casă de dimineață, nu a fost deloc complicat și copiii au fost mulțumiți. Nici nu le trebuia mai mult.

Intenția a fost de cinema la noi acasă dar răbdarea lor nu s-a potrivit cu planurile noastre. Așa că fiecare a ales ce a vrut: lego, puzzle, dans, fugăreală, ascuns, prins, joc de cărți. Au jucat și câteva jocuri de grup, de genul adevăr și provocare. Deși gălăgioși, sunt absolut încântători copiii de această vârstă.

Mă bucur că mi-am adunat energia și i-am făcut această bucurie lui Dante. La anul cine știe ce preferințe va mai avea.