Cum e să fii fată

Când am primit de la Cristina Andone cartea Cum e să fii fată m-am uitat întâi cu mare atenție la copertă. Și m=am amuzat pentru că mi-am amintit ce îmi spun adesea bărbații din viața mea: în poșetele noastre sunt adevărate capcane și de aceea nici unul nu are curajul să umble prin ele. Analogia a venit imediat: cam așa e și în mintea unei femei și de aceea puțini bărbați au curajul de a încerca să pătrundă pe acolo și să afle ce se ascunde cu adevărat.

Cartea este scrisă de mai multe femei, bloggerițe, scriitoare, cunoscute in spațiul media. De aceea și stilurile sunt diferite, fiecare capitol fiind ca un cadou de Crăciun în care nu știi ce se ascunde sub ambalaj, dar poți încerca să ghicești dacă cunoști un pic stilul celei care scrie.

Am savurat cu mare plăcere prima poveste, cea scrisă chiar de Cristina Andone. După care am închis cartea și nu am mai citit nimic câteva zile, dorind să păstrez cât mai mult senzația aceea delicată, suavă, cu iz de parfum franțuzesc pe care mi-a oferit-o scrierea Pasărea fericirii. Am făcut bine procedând astfel, anticipând parcă faptul că aveam să găsesc o nouă povestire a Cristinei  tocmai la finalul cartii.

Cuvântul fătmeie din povestire mi-a plăcut foarte mult și m-a dus cu gândul la sentimentul pe care-l am de multe ori și pe care l-am discutat cu o prietenă: noi ne simțim tot fetele care eram odată și ne vine uneori greu să credem că noi suntem cu adevărat femeile de azi care au copii și soți.

Pentru că nota de bază a cărții rămâne răspunsul la întrebarea Cum e să fii fată, așa cum simte fiecare din autoarele capitolelor, în continuare sunt mărturisiri sincere și deschide ale fiecărei fete ce și-a așternut gândurile spre a sta mărturie celor ce vor citi.

După ce am închis cartea am încercat și eu să îmi imaginez cum aș fi răspuns la întrebarea asta și mi-am dat seama că probabil aș fi răspuns cu câte o idee din fiecare scriere.

Sunt și teme care pe mine nu mă ating neapărat, în care nu mă regăsesc, dar care sunt parte din viața cotidiană a multor femei și din care am aflat cu surprindere detalii pe care nu le-aș fi bănuit despre autoare.

Mărturisirile din viața de dinainte de a avea copii, de dinainte de confortul de azi, rememorarea unei friguroase seri în care foamea îi era tovarășă de drum Ioanei, mi-au dat fiori reci și m-au făcut să rememorez și eu fără să vreau fragmente din viața mea trecută și mai ales să apreciez o dată în plus ceea ce am azi.

M-a impresionat și m-am regăsit cumva în povestea campioanei de tir care se simte puternică, care a fost crescută de tată și care descoperă cu uimire secretele feminității. E o lume complexă aceea a femeilor iar fata de 16 ani se simte copleșită de toate detaliile de care trebuie să țină cont pentru a păși în viața ce o așteaptă.

Deși nu am o fiică, am citit cu interes despre povestea mamă-fiică, despre legătura aceea pe care mi-aș fi dorit să o simt în viața mea, despre felul în care fiecare generație completează bagajul de cunoștințe al celeilalte.

Anotimpurile Dianei încheie cartea cu o nouă poveste despre supraviețuire, despre căutare și regăsire, o poveste cu mister și răsturnări neașteptate de situație, dar care descrie atât de bine cât de complex e de fapt ”să fii fată”.

Cartea se găsește la Editura Univers și în  librăriile online.
Mulțumesc Cristina Andone pentru carte! Pe Cristina o găsiți pe blogul ei și nu numai, fiind autoarea Poveștilor din Pădurea Muzicală ce au încântat și vor încânta mii de copii.