Secretul fetei frumoase

Dante se fataie in oglinda, trimis de catre mine sa isi faca o mica autocritica pentru un caz de neascultare.

Se uita cu atentie in oglinda, la inceput incruntat, apoi isi zambeste cu toata gura.

-Ce vezi acolo? il intreb. Cum te vezi?

-Frumooossss! imi raspunde plin de convingere copilul meu de aproape 8 ani.

– Si la ce iti foloseste? se aude replica prompta a tatalui ce nu parea interesat de discutia noastra.

O replica venita la fix pentru a clarifica un aspect foarte important al perceptiei de sine a copilului. Dar si pentru constientizarea de catre noi, parintii, a ceea ce transmitem copiilor nostri.

Si tot la fix, pe masa din bucatarie astepta cuminte sa fie terminata de citit cartea Secretul fetei frumoase de Gratiela Aolariti. Pentru ca asa se intampla, nu noi alegem cartile, ci ele ne aleg pe noi si apar in viata noastra exact cand e nevoie de ele.

Dante incepuse de citit cartea la bunici dar se impotmolise pe la jumatate. E inca la inceput in ceea ce priveste lectura asa ca rabdarea lui e cam limitata, dar ambitia e mare. Momentul oglinzii a venit ca un imbold pentru a-si lua avant si a termina de citit cartea cu ajutorul meu.

Incet incet, cuvant dupa cuvant, imagine dupa imagine, secretul i s-a dezvaluit pentru a-l constientiza ca intrebarea tatalui: la ce-ti ajuta frumusetea, sa prinda un rost.

Pentru ca traim intr-o epoca in care frumusetea, forma, aspectul, imaginea sunt primele carre sunt apreciate dar, din pacate nu se mai merge si dincolo de ele.

Care sunt primele cuvinte pe care le spunem despre un bebelus? Desigur ca este frumos. SI e normal sa fie asa. Bebelusii chiar sunt frumosi, sunt puii nostri si aspectul este foarte important, vizualul, pentru ca noi sa gasim puterea sa ii ingrijim, sa suportam noptile nedormite, sa ne incarcam bateriile la zambetul lor.

Dar bebelusul creste, devine copil. Iar asta presupune si ceva schimbari in ceea ce reprezinta mica fiinta. Numai este doar o forma, incepe sa capete si fond: personalitate, invatare, respectare de reguli. Iar toate astea aduc cu ele si noi atribute. Pe care ar fi bine sa le vedem, sa le transmitem si copilului.

Nu era prima data cand Dante se privea in oglinda si spunea despre el ca este frumos. Sigur, nu e gresit sa te consideri astfel, sa ai incredere in tine si in aspectul tau.

Dar cartea asta are un mesaj asa de simplu si aprinde asa niste beculete, ca pur si simplu  am constientizat dintr-o data ca nu doar frumos e cazul sa se vada copilul meu.

In ziua de azi, cand avem posibilitatea sa ne admiram in fel si chip, cand imortalizarea si transmiterea imaginii e la varful degetelor noastre, cand dureaza doar cateva secunde ca imaginea sa ajunga in celalalt colt de lume, trebuie sa fim foarte atenti la aceasta capcana atat de facila in care putem cadea chiar si noi, adultii.

Cand vedem atatea fete de varste fragede cum isi fac poze si apoi le posteaza pe internet, indragostite de propria lor imagine, ne face sa ne gandim cat de bine venita este o astfel de carte.

Dupa ce a parcurs intreaga carte Dante a inteles mesajul, s-a reprivit in oglinda si a scos din tolba cu atribute alte cateva, mult mai pline de miez.

Incantat de imaginile din carte, precum si de cele din cartea Povestiri nemaipovestite, le-a luat cu el si la clubul de pictura, sa fie admirate si de catre domnii profesori. Care au avut numai cuvinte de admiratie pentru autoare si creatiile ei. Pentru ca asa este Dante, nu se bucura singur de ceea ce ii place, ci doreste sa impartaseasca si altora .