Scoala si invatatura

Septembrie a venit cu pasi grabiti, alungand in paginile cu amintiri vacanta de vara. Anul acesta scoala a inceput mai devreme si, desi multi nu vedem sensul, Dante a asteptat-o cu nerabdare . Nu neaparat din drag de scoala ci din propriile motive sentimentale. Nu zic mai mult.

In fata lui se asterne un an scolar cu multe provocari: tabla inmultirii, operatiuni cu numere formate din 3 cifre, si cate altele. Dar, la fel ca si anul trecut, le va lua pas cu pas si sunt sigura ca doamna invatatoare va sti sa le stimuleze curiozitatea si sa ii provoace.

Dincolo de scoala insa, eu imi doresc sa ii placa sa invete. Sa aiba acea dorinta de a descoperi, de a afla, sa nu ii dispara din conversatie acel “de ce” atat de sacaitor aparent dar atat de util.

Nu am fost un copil popular, nu am mers la scoala neaparat de dragul scolii sau atmosferei din clasa, am mers pentru ca trebuia. Pentru ca pe atunci nu te intreba nimeni ce vrei sau ce nu vrei, pentru  ca stiam ca asta avem de facut si asta faceam, necunoscand alte optiuni.

Dincolo de cunostintele acumulate in scoala insa, am invatat sa invat. Am invatat sa descopar. Sa fiu curioasa. Sa ma adaptez. Sa nu imi fie teama sa explorez.

Nu am avut sansa de a avea profesori la istorie, geografie si alte cateva stiinte, care sa ne faca dornici sa invatam la materiile astea. Erau doar bifate si atat. Baza era romana si matematica. In rest fiecare dupa preferinte, afinitati si curiozitate.

Manualele erau plictisitoare, fara poze, fara culori. Erau serioase si pline de teorie.

Si totusi scoala mi-a adus baza, mi-a adus acea invatatura care sa ma ajute sa fiu capabila mai tarziu sa descopar singura, sa inteleg, sa am cheia descifrarii altor curiozitati din lume. Chiar daca nu am invatat istoria in scoala, mai tarziu am descoperit cartile care m-au ajutat sa inteleg.

Scoala nu e despre note, calificative, competitie. E despre competitia cu tine insuti, despre propria dezvoltare, despre cultivarea curiozitatii si a dorintei de cunoastere. Ambitia de a fi mai bun pentru tine, nu pentru parinti, pentru dascali sau pentru concursuri.

Sunt zile mai bune si mai putin bune. Le avem si noi, adultii, le au si copiii nostri. Eu zic ca e bine sa le respectam dreptul de a le avea. Sa ii invatam sa se mobilizeze atunci cand situatia o cere este mai util decat sa tragem zi  de zi de ei pentru perfectiune.

O lucrare la clasa plina de greseli poate fi un accident. Mai bine stam de vorba cu copilul pentru a intelege de unde a pornit accidentul decat sa il mustram inutil. Poate i-a fost rau si atunci incercam sa aflam ce are. Poate nu a inteles acel segment de lectie si atunci aprofundam impreuna cu el subiectul respectiv. Sau poate alte motive i-au  distras atentia si  atunci e bine sa le aflam.

Copiii au si ei probleme, trairi, drame personale. Chiar daca noua ni se par mici nu inseamna ca pentru ei nu au aceeasi importanta cum au ale noastre pentru noi. Daca acum nu le luam in serios si le radem in nas, sa nu ne miram daca mai tarziu nu vor mai veni la noi sa ne spuna ce gandesc si ce simt. Increderea se cladeste pas cu pas, etapa cu etapa.

Invatare usoara si placuta dragi copii!