Vacanță incognito cu Christian Tour
Filmări peste filmări, muncă și iar muncă. Toată lumea pleacă în vacanță dar eu parcă nu mai apuc să îmi trag sufletul și să mă bucur de câteva clipe de liniște. Gata, e momentul să îmi iau și eu pauză. Să se descurce și fără mine!
Dar oare unde să mă duc? Spannia? Turcia? Grecia? Bulgaria? Egipt? Toate par atât de tentante și de atrăgătoare.
Aaa, gata, mi-am adus aminte. Cred că am să aleg Grecia. Tot mi se spune mie că am sânge de grecoaică. Adevărul este că tatăl meu chiar are descendenți greci așa că ar cam fi momentul să văd și eu de unde îmi trag rădăcinile. Poate că sunt eu Jenifer Aniston cunoscută ca și americancă get beget, dar adevărul este că noi, americanii, avem originile tot în bărâna Europă.
Da, până la urmă am ales Grecia. Nu știu să fie cineva căruia să nu îi placă Grecia, să nu iubească soarele, marea, unirea apei cu cerul, să nu îi placă să lenevească ore întregi pe nisipul fierbinte și să se încarce cu energie solară. M-am lăsat mângâiată de razele soarelui cât să îmi ajungă pentru un an întreg. M-am răsfățat cu orele în piscina hotelului, mi-am lăsat pielea și trupul obosit să fie revigorat în SPA-ul hotelului unde oameni pricepuți au făcut minuni atât pentru corp cât și pentru spirit.
Și apropo de spirit, cu toții ne întoarcem uneori în vremurile nebunești ale tinereții și ne amintim cât de bine ne distram pe atunci doar ascultând muzică și dansând. Cam asta am făcut și eu în cadrul clubului de noapte cu DJ. E minunat să uiți cine ești, să te pierzi în mulțimea de tineri ce se lasă purtați doar de ritmurile muzicii. Dar ce zic eu tineri? Într-un astfel de loc nu ai cum să te simți altfel decât foarte tânăr. Cu părul despletit, cu pielea păstrând căldura soarelui, cu o rochiță scurtă și sandale simple, gen gladiator, m-am simțit ca atunci când jucam în Friends și eram doar niște tineri nebuni ce se jucau de-a actoria.
Apropo de actorie? Credeți că m-a recunoscut cineva? Nici gând. De fapt oamenii nici nu vânau vedete aici. Ba chiar am mai văzut și alte vedete dar nimeni nu a sărit pe ele. Aici toți suntem egali în fața frumuseții naturii, în fața distracției și a relaxării. Am ales Mediteranean Vilage nu doar pentru cele cinci stele oferite ci și pentru apropierea de plajă. Să mă trezesc în zorii zilei și să ajung direct pe plajă fără să trec prin oraș era exact ce aveam nevoie. Nu a fost necesar să port nici ochelari supradimensionați nici pălării uriașe pentru a mă ascunde de paparazzi sau alți admiratori. Am fost pur si simplu eu, Jenifer, un simplu turist venit să se relaxeze la mare.
Pentru mine Paralia Katerini a fost destinația la care visam de multă vreme și despre care nici nu știam că există. Am simțit curgându-mi în vene sângele de grecoaică doar văzând localnicii și auzind din când în când graiul lor atunci când vorbeau între ei.
Până la urmă a fost o idee bună să aleg vacante Christian Tour pentru că o săptămână am uitat cine sunt, am uitat de fani și paparazzi, am fost doar fata cu părul despletit dornică de distracție, de răsfăț și relaxare. Pentru mine Grecia va deveni o destinație preferată de vacanță și nu voi ezita să revin aici de câte ori mă voi simți copleșită de viața agitată pe care o duc. De fapt mă gândesc că ar fi și mai frumos să îmi cumpăr o casă aici și să îmi petrec tot mai mult timp la malul mării iar atunci când voi renunța la actorie să devin o bătrânică anonimă și fericită ce se lasă răsfățată de valurile mării și de razele de soare ale dimineții… Dacă voi renunța la actorie…
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018 – proba Christian Tour.