Ce am realizat anul acesta din ce mi-am propus și ce motive de recunostinta am

Mi-am făcut un ceai, mi-am luat laptopul în brațe și m-am refugiat în ultima cameră a casei, sperând să am puțină liniște să reflectez și eu un pic la anul ce a trecut, la cel ce vine.

Dar cel mai bine ar fi să iau la verificat rezoluțiile de anul trecut și să văd ce am înfăptuit din ele și apoi mai povestim.

 

Uitându-te înainte la anul care urma – scriam anul trecut:

  • Ce ți-ai dori să  faci mai mult? Mi-aș dori să îmi transpun gândurile într-o carte dedicată în primul rând femeii.
  • Care e o schimbare pe care vrei să o faci? Să ne mutăm în casă nouă (poate chiar la casa noastră) și să îmi iau un job cu un venit sigur și lunar.
  • În ce fel îți vei folosi timpul mai bine? În funcție de copii și de provocările lor, consider că îmi folosesc timpul destul de eficient, sunt organizată și profit de fiecare moment pentru a face ceea ce îmi place. Îmi doresc să îmi dedic însă măcar 90 minute pe zi activității necesare atingerii obiectivului de a scrie cartea (documentare și scris efectiv) și celei de lucru manual pe care o am în gând.
  • Ce obiceiuri vechi vrei să înlocuiești și cu ce?  Obiceiurile alimetare aș vrea să le schimb anul acesta, să mă concentrez mai mult pe a găti diversificat și îmbietor.
  • Pe ce arie a vieții, neglijată până acum, te vei concentra? Pe aceea a obținerii unui job.
  • Cine și cum vrei să fii? Eu sunt bine așa cum sunt :).

Ce am făcut:

  • cartea a rămas doar un gând frumos, nu am făcut nici măcar schița, am doar câteva idei așternute pe o pagină virtuală și câteva povestiri începute
  • de mutat ne-am mutat și încă hăt departe. dar știți ce? e casă pe pământ, așa cum visam noi, are living și dressing, exact ca în visul meu, mașină de spălat vase și bonus uscător de rufe, exact ce își dorește o femeie modernă care ar face orice numai treburi casnice nu,
  • job nu mi-am luat că nu s-a mai potrivit, dar tot mai fac câte un ban cu blogul și cu ce mai meșteresc eu
  • cu timpul sunt la fel de fără cap și fără coadă, în funcție de desfășurarea evenimentelor, de deplasări și activități. dar e bine așa cum e. daca am jumătate de oră seara de liniște sau de povestit cu copiii, sau de citit, sau de gâdilat, eu sunt mulțumită
  • cu obiceiurile alimentare e un fel de ”ce am vrut și ce a ieșit”. am diversificat cu hamburgeri și hot dog la începutul sosirii noastre aici, dar apoi ne-am redresat și mâncăm puțin, dar consistent. fructele și legumele sunt scumpe așa că amânăm visele de mâncat vegetale mai multe pentru când revenim acasă.
  • jobul, cum ziceam, vise și iar vise. dar un prim pas tot am făcut: mi-am făcut pagină de Instagram și pagină de FaceBook – vavalyart,  în care vreau să adun la un loc tot ce lucrez eu, bijuterii, picturi, schițe și altele câte îmi mai trec mie prin cap. Sunt mândră de mine că am făcut pasul ăsta.
  • la fel ca și anul trecut zic și acum: sunt bine așa cum sunt.

Ce am făcut în schimb, fără să îmi fi trecut prin minte la finalul anului trecut:

  • am făcut școala auto și am luat carnetul de șoferi
  • am condus mașina
  • am zburat cu avionul
  • am plecat singură cu copiii în vacanță la mare
  • am plecat singură cu copiii cu avionul
  • mi-am făcut noi prieteni din toată lumea
  • am pictat și desenat mai mult
  • am confecționat peste 30 de perechi de cercei, într-un timp foarte scurt, pe care i-am dăruit cu drag.

Iată că am scos-o la capăt și cu introspecția pe anul ăsta.

Despre planuri pentru anul viitor nu vorbesc pentru că nu îmi fac. E clar cam ce avem de făcut: să trecem cu bine experiența asta, să ne încadrăm în bugetul care parcă e tot mai strâns, să ne întoarcem sănătoși acasă, să ne găsim o casă pe care să o facem acasă (a câta, oare?), să ne iubim și să ne respectăm la fel și să fim o echipă în continuare. Altceva ce pot să îmi doresc mai mult?

  • Sunt recunoscătoare oamenilor care au fost alături de mine anul ăsta,
  • sunt recunoscătoare oportunității care ni s-a oferit de a trăi experiența americană
  • sunt recunoscătoare soțului, care mă sprijină, care mă încurajează atunci când nici eu nu cred că pot,
  • sunt recunoscătoare domnului instructor auto pentru că a avut răbdare cu mine și pentru că a crezut în mine atunci când eu nu credeam în mine,
  • sunt recunoscătoare prietenelor mele pentru că le am și le știu acolo, prietenilor din online care mă citesc și care mă încurajează să scriu, care îmi trimit reacții la ceea ce povestesc,
  • sunt recunoscătoare copiilor mei pentru lecțiile pe care mi le oferă, pentru veselia cu care mă înconjoară,
  • sunt recunoscătoare părinților mei pentru cea care sunt azi
  • sunt recunoscătoare familiei mele mari, frate, cumnate, cumnați și toți cei care se gândesc la noi și ne trimit câte un semn, o vorbă, o încurajare.

Să vă fie bine, să fiți mulțumiți cu ceea ce ați făcut în anul ăsta, să priviți cu încredere spre anul ce vine și să vă faceți planuri atât cât știți că puteți realiza. Viața ne surprinde oricum, cu sau fără planuri.

La mulți ani!

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

2 thoughts on “Ce am realizat anul acesta din ce mi-am propus și ce motive de recunostinta am

    • January 6, 2020 at 11:35 pm
      Permalink

      Multumesc mult, Cristina! La multi ani si voua!

      Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: