Ploaie, gânduri, dorințe împlinite altfel decât au fost dorite

Plouă de două zile. Ploaie măruntă și deasă. Ca gândurile mele.

E bine totuși că nu se face noroi pe străzi, nu sunt băltoace, nu e frig. Asta e jumătatea plină a paharului.

Dar care e jumătatea goală?

Păi ar fi dacă vreau să găsesc.

Că nu am mai plecat la New York. Și nici nu o să plecăm. Pentru că plouă, pentru că vroiam să mergem la patinoar, pentru că … să mai caut scuze? Era un gând, să zicem un vis: să mergem de Crăciun la New York. Dar copiii ar fi vrut și nu prea, soțul avea elan și nu prea. Cât despre mine vreau multe și parcă simt că numai eu sunt cea care vrea și vrea și tot vrea.

Ne-am gândit că e mai înțelept să mergem în primăvară, când va fi mai cald. Că nu am chef de copii mofturoși și murați în ploaie. Plus gălăgia de bani care ne-ar costa.

Așa că am zis să reorientez bugetul spre alte dorințe feminine. Doar nu o să pun banii la ciorap, dacă tot nu îi cheltuim în deplasare.

Am dat iama prin magazine. Că am auzit eu că sunt reduceri după Crăciun. Am fost aseară cu Dante și am văzut reduceri. Dar la ce să mai fie reduceri, că marfa s-a cam evaporat? Vorbesc de cele trei, patru magazine pe care le am în zonă.

Azi m-am dus mai hotărâtă să investesc o sumă de bani destul de consistentă într-o geantă de brand renumit. Atât de renumit că eu am aflat abia anul ăsta, dar eu oricum sunt pe lângă subiect așa că nu se pune.

După ce am constatat eu că geanta dorită nu mai era pe stoc, după ce m-am uitat la celelalte care erau asemănătoare, după ce m-am socotit și sfătuit, am decis că nu, nu îmi trebuie. Adică nu îmi trebuie să arunc o căruță de bani pe o singură geantă. Și am decis că mai bine iau altele cu mai puțini bani, mai cu personalitate și mai potrivite mie decât ceva ce vroiam doar pentru că sunt femeie și am slăbiciuni și din când în când mă tentează lucruri pentru că au și alții.

Dar sunt mândră de mine că încă o dată mi-am dovedit că sunt eu însămi. Că nu mă las orbită de trenduri, branduri sau modă.

Mi-am cumpărat două rochițe la un preț derizoriu: 9$. Nici nu știu cum de am avut așa noroc. Dar faptul că sunt deosebite ca și material și croială, mă fac să simt că erau special pentru mine acolo. Cu siguranță nu vor avea încă șapte fete pe lângă mine așa ceva.

Am învățat să accept ce pot face, să mă bucur de ce am, să fiu bine cu ceea ce mi se întâmplă.

Asta nu înseamnă că nu am și eu momente în care mă uit peste gard, în care nu mi se pare că iarba din curtea vecină e mai verde sau că hambarele altora sunt mai pline.

Acumulez și eu ca tot omul mici frustrări, adun mici nemulțumiri care se adună și din când în când răbufnesc. Le las să își facă de cap, să iasă la suprafață, să mă elibereze de povara lor.

Sunt fericită că de fiecare dată găsesc câte un om care să mă ajute, să mă ridice, să îmi arate că sunt pe o cale greșită. Nu cu cicăleală sau cu sfaturi necerute ci doar cu vorbe, cu discuții, cu argumente logice.

Iată dar că mă găsește și acest sfârșit de an mulțumită de ce am, de ce ne este dat, de cât avem.

Pentru că, așa cum îi spun copilului meu, cea mai sigură cale spre nefericire este să te compari cu alții.

Da, chiar și aici unde suntem noi, dacă ne uităm la ceilalți care sunt acum prin state mai calde, care postează poze cu peisaje mirifice de pe cealaltă coastă, am putea să ne roadem unghiile de invidie. Pentru că, până la urmă, orice loc pe lumea asta, dacă ajungi să locuiești acolo, poate deveni banal și plictisitor și să te atragă mereu alte și alte tentații și locuri.

Dar bucuria și fericirea vin din lucrurile mici, din privitul către tine, către cine ești tu.

Așa că, deși ploaia de afară susură neîncetat, mă cuibăresc mai bine în pat, privesc pozele din călătoriile noastre, ascult hârjoana copiilor noștri care au făcut din living un adevărat câmp de bătălie, și zâmbesc mulțumită: avem tot ce ne trebuie, suntem așa cum ne simțim bine să fim.

2 thoughts on “Ploaie, gânduri, dorințe împlinite altfel decât au fost dorite

  • January 1, 2020 at 9:44 pm
    Permalink

    Voi reține și eu propoziția ”Cea mai sigură cale spre nefericire este să te compari cu alții”! Ar trebui să mi-o scriu în frunte, s-o văd ori de câte ori mă privesc în oglindă, pentru că eu chiar am un talent deosebit în a mă uita în curtea vecinului care are iarba mai verde decât a mea… Dar îmi trece când mă compar și invers, cu cei cu care soarta a fost mai puțin darnică și față de care eu am mult mai mult…

    Reply
    • January 4, 2020 at 5:36 am
      Permalink

      Da, e o lupta cu noi insine asta de a ne uita doar catre noi. Poate fi si motivant sa te uiti la altii, poti invata ceva nou, dar de cele mai multe ori ne uitam pentru a capata niste frustrari in plus si asta nu ajuta deloc. Cu varsta te mai linistesti dar tot nu poti zice ca nu mai ai derapaje sau nu mai ies la suprafata neimpliniri sau rani.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.