Despre Crăciunul și Revelionul nostru petrecute în America

Este  6 ianuarie iar sărbătorile au intrat deja în tolba cu amintiri.

Dar încă mai avem bradul împodobit, luminițele veghează la fereastră, oamenii mai fredonează cântece de Crăciun.

Azi e prima zi de școală aici în America așa că fiecare a plecat pe la școala lui. Prilej pentru mine de a petrece puțin timp doar eu cu mine, de a asculta în liniște jazz și de a-mi auzi gândurile.

Pentru că mulți oameni m-au întrebat cum am petrecut de Crăciun, ce am gătit, cum am simțit sărbătorile în America, am să las aici câteva rânduri despre asta, deși am tot povestit în luna decembrie ce am făcut.

Ce am gătit pentru Crăciun

În primul rând nu mi-am propus să gătesc prea multe și nici nu aveam de gând să mă dau peste cap să gătesc mâncare tradițională românească. Am acceptat faptul că dacă suntem aici putem mânca ce găsim, putem adapta.

Dar pentru că am găsit varză murată am făcut sarmale pe care le-am fiert la crock-pot, deci nu a fost deloc mare bătaie de cap. În seara de ajun, după o plimbare pe afară să vedem luminițele, după ce am cântat împreună până am răgușit colinde tradiționale românești care au răsunat plăcut în cartierul aproape pustiu,  câteva sarmale calde, câțiva cârnați la cuptor ( am găsit niste cârnați cu gust apropiat de cei de acasă) și o mămăligă aburindă l-au făcut pe Dante să exclame: acum da, simt că este Crăciun. Ba chiar a plusat și cu operațiunea biscuiți, una din tradițiile noastre din seara de ajun, aceea de a face împreună biscuiți.

De unde am tras concluzia că până la urmă pentru copii contează anumite repere pe care le sădim încă din copilăria mică. Deși el nu prea mai mănâncă carne acum a savurat cu mare plăcere sarmalele și m-am bucurat că le-am făcut.

Profitând de faptul că se găsește curcan peste tot, am făcut și o răcitură de curcan, atâta câtă am putut face în singura oală pe care o dețin.

Salata boeuf nu a lipsit nici ea de pe masa noastră, dar asta mai mult pentru că e o alternativă perfectă pentru micul dejun în ziua de Crăciun, când nu am nici un chef să pregătesc ceva ci vreau doar să stau cu copiii și să ne bucurăm de daruri.

Am gătit câte puțin din fiecare, cam atât cât să ne ajungă pentru două mese și de a servi și altora să guste.

Darurile de Crăciun

Entuziasmul și nerăbdarea copiilor m-au molipsit și anul acesta. Am cumpărat și ambalat din vreme, am ales să nu fie nici multe dar nici puține, am completat cu dulciuri și a ieșit bine și de data asta.  Ba chiar cred că mai nerăbdătoare am fost eu să văd reacția lor de vreme ce m-am trezit prima.

Anul acesta am ales mai mult culori, carioci, plastelină, chestii care știu că îi țin ocupați pe copii și pe care nu le vom lua cu noi la plecare. Dante și-a dorit mult o tabletă grafică și a primit-o cu mare entuziasm. Am profitat de fapt de prețul mult mai mic de pe Amazon și nu avea sens să nu i-o iau. Mai ales că îmi doresc și eu să văd ce pot face cu ea.

Dar copiii au mai primit câte un set de lego de la sponsorii noștri, seturi destul de consistente care i-au făcut să sară în sus de bucurie: un elicopter și o navă Star Wars. Pe astea n-am cum să nu le pun în bagaje.

Un joc care îl ține foarte mult ocupat pe Horia este cel de mici bile magnetice. Deși eu am fost un pic dezamăgită când le-am văzut așa de mici, s-au dovedit a oferi multiple posibilități creative de joacă pentru cei mici. Una din surprizele pe care le-am avut a fost că Horia și-a scris numele cu ele. Singur singurel. Tare, nu?

Socializarea

La capitolul socializare a fost cam liniște perioada aceasta. În afară de o masă cu o familie din Republica Dominicană și o cină cu sponsorii noștri, nu am avut alte întâlniri. De fapt am avut și oaspeți în ziua de Crăciun, dar fără să întind masa ci am servit pe măsuța de cafea câte ceva din ceea ce gătisem și m-am bucurat că au fost așa de bine primite. Mai ales reacția la răcitură am fost curioasă să o văd și după mici ezitări oaspeții au declarat că este chiar foarte bună.

Fiecare întâlnire a fost prilej de bucurie, de conversații plăcute și de jocuri.

În casa sponsorilor noștri am descoperit un adevărat tărâm al lui Moș Crăciun, cu o mulțime de decorațiuni de poveste.

Totuși, faptul că nu prea am avut contact cu oamenii pe mine m-a făcut un pic să mă simt ciudat. Am încercat să îmi dau seama exact ce simt și de ce simt așa.

Mulți din cei de aici au fost plecați în regiuni mai calde ale Americii să viziteze diverse atracții turistice ca Disney Land, Lego land, Grand Canion sau mai știu eu ce. Deși eram conștientă că toate astea înseamnă un efort financiar destul de mare, unul pe care nu toți dintre noi ni-l permitem, tot am avut câteva momente de frustrare.

Mi-am amintit cred de vacanțele din timpul școlii când unii copii plecau cu părinții la munte, la mare, la bunici. Mi se părea că fac ceva extraordinar de care eu nu aveam parte. Sigur că nu eram singurii care rămâneam acasă, puțini copii plecau de fapt, dar în mintea mea era destul de trist faptul că noi nu plecam niciodată nicăieri.

Am crezut sincer că acel capitol este încheiat pentru mine. De-a lungul vieții și, mai ales în ultimii ani,  am călătorit, am văzut destule, am vizitat destule. Dar iată că a fost de ajuns o mică breșă pentru ca acea senzație să revină.

La fel cred că a fost și cu Revelionul.

Când eram mică mereu făceam revelionul acasă, cu părinții. Pe atunci copiii nu erau așa de încântați să stea doar cu părinții, profitam de orice prilej de a fi cu alți copii, de a o zbughi afară departe de ochii celor mari. Când am mai crescut tânjeam după revelioane făcute cu alții, revelioane între prieteni. Mereu credeam că e ceva extraordinar să faci revelionul altundeva decât acasă.

Când am făcut primul revelion la o prietenă a fost de fapt ceva foarte banal și chiar plictisitor, dar tot mi-am spus că a fost wow.

Au venit apoi anii când am făcut ce am vrut, ani cu copii mici și soț la muncă, ani în care am făcut revelion la restaurant și am dormit cu capul pe masă mai mult decât am dansat.

Toate acele amintiri au venit peste mine și acum. Parcă doar noi eram cei care stăteam acasă în liniștea cartierului. Sigur că am fi putut să mergem undeva, sigur că am fi putut să ne urcăm în mașină și să ajungem oriunde vroiam, dar copiii nu vroiau decât liniște, soțul era mulțumit că suntem împreună, Dante chiar nu se simțea bine. asa că cea mai bună alegere a fost să ieșim la prânz să mâncăm niște pancakes, să râdem și să facem poze, pentru ca seara să o petrecem acasă, jucând tot felul de jocuri în familie. A fost chiar foarte distractiv, am râs mult, am ronțăit pop-corn, nachos cu guacamole și am băut vin din plin.

Miezul nopții ne-a găsit uitându-ne la oamenii adunați în Time Square și am numărat alături de ei trecerea dintre ani. A fost emoționant până la urmă chiar și așa.

Meniul de Revelion

Am ales să nu gătesc nimic înainte, mai ales că starea mea de lehamite și continuă nemulțumire nici de mâncat nu mă lăsa să mănânc.

Dar după ce mi-am încărcat bateriile cu ieșirea la restaurant și partida de râs și veselie cu copiii care se strâmbau la poze, am găsit elanul să gătesc ceva simplu și rapid.

Am făcut un piept de curcan la cuptor alături de păstăi cu usturoi, brocoli, baby carrots și sparangel. A fost prima data când am gătit sparangel proaspăt și mi-a ieșit perfect. Am mai încropit rapid și o plăcintă cu brânză (foi de plăcintă cumpărate, brânză cu iaurt la cutie).  Pot spune că mai mult nici nu ne-a trebuit, a fost perfect atât cât a fost.

Eu cred că finalul ăsta de an a fost o provocare, a fost un prag psihologic, o victorie personală cu mine însămi.

Poate ceea ce am simțit a venit și din așteptările pe care le-au avut cunoscuții despre cât de extraordinar va fi Crăciunul aici, despre cât de mirobolant vom petrece Revelionul în America. Iar eu am pus presiune pe mine că nu voi avea nimic de povestit, că totul va fi la fel de banal ca oriunde în altă parte. 

Probabil că dacă aș analiza mai mult aș mai găsi vreo doua, cinci, șapte explicații.

Sigur că nu am stat nici noi doar în casă ci am ieșit ici colo, mi-am cumpărat chestii drăguțe de care sunt chiar mulțumită, atmosfera din jur a fost de sărbătoare și normală, fără exagerări și întâmplări care să ne tulbure.

Dar trag linie și mă bucur că am avut liniște, că ne-am odihnit, că am fost împreună, că am vorbit cu familia de acasă. Mă scutur de dorurile  care mă încearcă și aștept să îmi treacă răceala, care a venit fără veste peste mine, pentru a ieși din nou în lume, pentru a mă reîntâlni cu oamenii și a face față provocărilor ce ne așteaptă. Avem două evenimente culinare în ianuarie și februarie, așa că trebuie să mă apuc de întocmit meniuri, liste, bugete. Va trebui să fac alături de soțul meu slide-urile de prezentare a țării noastre, ceea ce iarăși nu este o sarcină de neglijat.

Așa că ne scuturam de melancolii si ne pregătim de acțiune pentru că ne așteaptă un an cel puțin la fel de interesant ca cel ce s-a încheiat.

One thought on “Despre Crăciunul și Revelionul nostru petrecute în America

  • January 7, 2020 at 5:26 am
    Permalink

    Si eu îmi doresc mult să le iau copiilor bile magnetice. Eliza m-a înnebunit cu filmulețele de pe youtube. Aștept să le găsesc la vreo ofertă convenabilă pentru că mi se par foarte scumpe pentru bugetul meu

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.